Versuri frânte-n cozi de stele

 

 

 

În fiecare an aştept,
să plouă să te pot vedea,
să mă înalţi la al tău piept,
să mă transformi în fir de stea,
să mă aduni, să mă inspiri,
să punem teii la un loc,
să-mi spui ce pui în trandafiri
şi-n dragostea fără noroc.

Să-mi pui pe vis frânturi de stea
şi lacrimi albe de zefir,
să mă topeşti în palma ta,
cu-aromă grea de trandafir.
Să-mi spui că plopii s-au mutat
pe-aleea zilelor pustii,
să mă întorci neapărat,
din drumul meu, să nu-ntârzii.

Mi-e dor de tine neîncetat,
zadarnic ţip, mă arde-n piept,
mistuitor, dor deşucheat,
în fiecare an te-aştept.
Tu ai plecat eu m-am născut
mult prea târziu să pot avea
iubirea ce ne-a conceput,
vers frânt din cozile de stea.

 

Să-mi spui că numai are rost

să te aştept la infinit,

că-n lumea asta, contra cost

e totul, că ne-am irosit.

C-am devenim nişte roboţi,

că nu mai ştim ce nu e drept,

că tu în versuri ne socoţi,

iar eu în vers am să te-aştept.

 

 

 

Cu Eminescu-n suflet

Purtăm cu capul în pământ,
Firimitura de simbrie,
Tăiem câinilor frunze-n vânt
În dulcea noastră Românie.

Cu ce ne mestecă vecinii,
Ne hrănim, fără de efort,
Ne castrăm motanii şi câinii
Şi dăm iubirea la export.

Din standuri procurăm de toate
Şi ţoale şi dezamăgiri,
Surprize, suveniruri, date,
Diplome false, vagi iubiri...

Ştiri explozive şi nuanţe
Din cele mai sofisticate,
Diete, boli, extravaganţe,
Multe nimicuri ambalate.

Ni se dictează mereu pasul,
Cu ce să ne hrănim pământul,
De ce să învârtim compasul,
Să nu ne respectăm cuvântul...

Străbunii să-i uităm cu toată
Îndemânarea lor divină
De-a ne lăsa ţara curată...
O, dulce ţară... o, ruină!

Te-au părăsit licenţiaţii
Pentru un ban demn câştigat,
O ţară-n care guvernanţii
Nici verbu-a fi n-au conjugat.

O ţară-n care se ridică
Sânul siliconat în rang,
Şi-n tabloide se explică
Cum să ne furişăm pe gang.

Cum să plătim biruri pe valuri,
Din sărăcie, nedreptate,
Să ne înecăm exact la maluri
Cu porţia de cer în spate.

O, ţară plină de eroi,
Inestimabile comori,
Te laşi învinsă de gunoi
În loc să străluceşti în zori?

Pe Eminescu-l ai în suflet,
Pe Vlaicu-l porţi în orice zbor,
Enescu ne-a cuprins în cântec,
Românul e nemuritor!

Leac îmi este Eminescu

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

În aceasta eră nouă
Pur şi simplu obosesc,
Inima mi-e ruptă-n două,
Leac am, doar când te citesc.

Nimic nu e ca înainte,
Cu tei nu ne mai hrănim
Ne ascundem sub cuvinte
Printre plopi ne otrăvim.

Se iubeşte tot mai tare
Aurul din buzunar,
Dragostea e-n galantare,
Meşterul nu e zidar.

Versul nu mai e la modă,
Sufletul ne-a îngheţat,
Tu-i cântai iubirii odă,
Noi o ducem în păcat.

Aveai slova pregătită
Pentru orice pământean,
Acum banu-i pe orbită,
Versu-i stropul din ocean.

Nu ne mai hrănim cu vorbe,
Toţi avem câte-un grătar
Plictisiţi de-atâtea ciorbe,
Ne iubim prin avatar.

Ne fălim c-avem de toate
Când avem doar un costum
Însă, haina nu mai poate
Să deducă omul bun.

Punem rimelor trei pense
Sau în grabă le mixăm,
Ne-ai lăsat averi imense
Dar, nu toţi le descifrăm.

Reîntoarce-te la viaţă
Dragostea s-o învăţăm,
Nu avem altă speranţă
Doar să te reinventăm!

Reînvaţă-ne iubirea
Şi dorinţa de frumos,
Lasă-o clipă nemurirea,
Tu, Luceafăr luminos!

Reîntoarce-te o noapte
Printre noi să rătăceşti,
Să redai iubire-n toate
Sufletele pământeşti!

Doar Eminescu

Nu sunt poet, sunt doar un strop
Cu mult sau mai puțin noroc.
Nu sunt poet, dar în galop
Gândul mă poartă, nu spre troc,
Cum mulți o fac în astă lume.

Nu sunt poet, sunt o ființă
Ce-ador să zâmbesc și să scriu.
Nu sunt poet, în suferință
Sau fericire doar, descriu,
Gândesc și-aștern versuri și glume.

Nu sunt poet, n-aplaudați!
Pe prima pagină nu vreau,
Acolo sunt mulți dezbrăcați
Sau cei care doar averi au
Și-aleargă după un renume.

Nu sunt poet, eu toc și ceapă,
Gătesc chiar și un papricaș.
În gura sobei sper să-ncăpă
Tot egoismul de oraș
Ce stă ascuns printre albume.

Nu sunt poet, nu stau la sfadă
Cu țațele de pe la piață.
Mă strecor fără să mă vadă
Caii cei verzi, cu mintea creață
Ce nu mai rumegă legume.

Nu sunt poet, nici nu fur rima
De la prieteni sau amici.
M-am născut când s-a-mpărțit stima,
Am cruce-n spate, nu șorici
Deși, mulți vor să mă consume.

Nu sunt poet, n-am nici cinci fețe,
Nu cer veșminte nimănui.
Nu vreau astăzi să mă răsfețe
Iar, mâine să mă pună-n cui
Vreun arogant fără prenume.

Nu sunt poet dar, nici maimuță,
Sunt doar un suflet oarecare.
Pășesc pe tocuri sau desculță,
Nu mă leg dacă nu mă doare
De toți ciudații în costume.

Nu sunt poet dar, oare cine
Îmi poate da un nume clar,
Când îmi dau sufletul din mine,
În lumea asta de coșmar
Ce tinde-n iad să ne îndrume.

Nu sunt poet, lovesc mereu
Numai cu ce am mai curat,
Așa mă-ndeamnă Dumnezeu.
Am mult umor, nu l-am furat
De prin reviste sau volume.

Nu sunt poet, nu am nici glas
Să-mi recit rândurile scrise.
Simt cum încearcă, peste nas,
Să-mi dea poete, din culise
Dar, riscul nu vor să-și asume.

Dacă-s poet, sau trecător,
Doar Eminescu poate spune,
Sunt doar un simplu muritor
Prin viața, cu rele și bune
Și nu pretind ceva anume.

N-am să mă declar învinsă!

Plânge muntele-n izvoare,
Plânge ceru-n ploi de vară,
Plânge tâmpla cu sudoare,
Sufletul îmi plânge iară...
Plânge Eminescu-n ceruri
C-am udat cu lacrimi rima,
Stelele-ascunse sub nouri
Plâng de şi-au pierdut lumina.
Plânge salcia pe maluri,
Plâng şi macii în câmpie,
Cu mine, plâng mări în valuri,
Numai versul mă mângâie.
Plâng petalele de nalbă
Peste geana diminetii,
Stropii îngânaţi în salbă
Izbucnesc sub stâncă vieţii.
Plânge-n depărtări vioara
Lângă clape de pian,
A sosit în grabă seara
Fără de muzician.
Plânge streaşina mâhnită
Şi fereastra larg deschisă,
Printre versuri rătăcită
N-am să mă declar învinsă!

Printre randuri de-ascultati...

De mult nu s-a întâmplat
Aşa mult să rătăcesc...
Nici nu m-aș fi așteptat...
Astăzi stau și recitesc...
Ascult ceea ce-mi alină
Sufletul și inima
Să nu mai plâng în surdină,
Dar nu mai găsesc rima....

Pentru cei ce sunt obișnuiți să citiți totul în vers...
am o mare rugăminte:
Vă rog să-mi iertați acest mare lapsus!
Bineînțeles ca sunt unele motive , dar...
Totuși vă invit pe primul meu blog pentru a citi
printre rânduri ...sunt sigură că veți reuși să
înțelegeți ceea ce simt de duminica seară și nu numai.
Nu în ultimul rând...as vrea să-i mulțumesc amicului meu
Andrei pentru că îmi citește versurile!

http://danap.ablog.ro/2010-05-11/printre-randuri-de-ascultati.html

Nu sunt Eminescu

Nu sunt Eminescu, nici n-aş putea fi
Dar mai mult ca el ştiu că pot iubi,
Iubesc doar un suflet, nu iubesc o mie,
Să iubești în viață îţi doresc şi ţie!
Chiar dacă iubirea este dureroasă,
Când primești şi-o dai e-aşa de frumoasă
Şi de minunată, ca floarea de crin.
Este cel mai pur şi cel mai divin
Sentiment pe care ţi-l dă Dumnezeu,
Asta simt în suflet şi trăiesc mereu!

CER IERTARE LUI EMINESCU !

Mă iartă tu, strălucitor Luceafăr !
C-am îndrăznit cândva
Să sper, petala ta de nufăr
C-am s-o ating cu inima !

Rogu-te-n genunchi, mă iartă!
Îndrăzneala-a fost prea mare
Să sper, că eu vreodată
Am s-ating raza de soare...

Am îndrăznit să cad în palma ta
Eu, fulg de nea rătăcitor,
Te rog , rog iartă-mi îndrăzneala mea !
Tu sfânt Luceafăr şi strălucitor !