Scrisoare pentru Moş Crăciun

 

 

Moşule, de s-ar putea
Să-mi aduci, chiar de Crăciun,
Când îngheaţă Dunărea,
Te-aş ruga...un an mai bun!

Să-mi aduci, la poartă, Steaua,
Colindată până-n zori,
Să-mi aşterni pe tâmple neaua
Şi-n suflet, numai fiori.

Să-mi aduci miros de brad,
Aromă de cozonac,
Foc în sobă, ca în iad
Şi-o cafea dar, cu caimac.

Moşule, bătrân şi harnic,
Dup-un an atât de greu,
Nu m-aştept să fii prea darnic
Dar, eşti în sufletul meu.

Te aştept de-o viaţă-ntreagă
Ca orice copil poznaş,
Rătăcita-i prin desagă
Un zâmbet de îngeraş?

Să-mi aduci, în sacul tău,
Multă pace, sănătate,
Pentru tot poporul meu,
Ce suspină-n libertate.

Şi... mai am o rugăminte,
Dacă-n sac vei avea loc,
Ştii bine c-am fost cuminte,
Adu-mi un strop de noroc!

 

 

La mulţi ani, români, confraţi!

 

 

Stau închisă-n a mea minte
Şi privesc cu indignare
Jocurile de cuvinte
Aruncate la-ntâmplare.

Unul strigă că vrea totul
C-ar da-n schimb încă pe-atât,
Altul nu-şi găseşte locul
Împărţind nimic la cât.

Unul se-nţoleşte-n aur,
Altul într-un sac de box,
Pâinea-i furată de-un graur
Şi-nmulţită la xerox.

Văd cum cerul se frământă
Sub minciuni şi laşităţi,
Totuşi, ciocârlia cântă
Strivită de nedreptăţi.

Unul munceşte cât zece
Să-şi hrănească derbedeul
Care-n sfaturi se întrece
Deşi, nu ştie ce-i greul.

Fluviul nostru-n hohot plânge,
Mulţi ar înghiţii, îndată,
Însă apa nu-i ajunge
Şi ea e de-un timp furată.

Unu-n zori răstoarnă casa
Fiindcă-a visat libertate,
Vinde sufletul şi rasa
Pornind în societate.

Unul tremură pe-o bancă,
Altul la solar domneşte,
Privesc ca orice româncă
 Închisă-n mine, fireşte...

Tac şi scriu, aşa-i la modă,
Fără niciun rezultat
Adun slove într-o odă,
Cântând visul spulberat.

Unu-nfipt în picioroange,
Printr-o portavoce zbiară
C-ar avea iubirea-n sânge
Dac-ar primii o comoară.

Unul jură că-şi dă viaţa
Şi vederea pentru pace
Dar, sub masca lui stă gheaţa
În costum la patru ace.

Voiam să scriu o urare
Pentru ţărişoara mea,
Într-o zi de sărbătoare
Să-i alin viaţa prea grea.

De mă vor citi păgânii,
Le doresc ce-mi vor ei mie,
Însă pentru toţi românii
Sănătate vreau să fie!

De mă vor citi duşmanii
Şi-or zâmbi cu burta plină,
 În timp ce-şi vor scălda banii,
Să-şi spele mintea de tină.

De mă vor citi argaţii,
Obosiţi şi-ndureraţi,
Ignorând toţi candidaţii,
La mulţi ani, români, confraţi!

Nu sunt sculptor de zăpadă

 

 

 

Sus, în vârful meu de munte,
Lângă norul alb, pufos
Se-aşează, să mă asculte
Un vultur, maiestuos.

Curg, ca un izvor fierbinte
Din pocalul de cristal,
Dăruind ce am în minte,
Nu-mi doresc vreun piedestal.

Sus, în vârful meu de munte,
Lângă norul alb, plutesc,
Sufletu-mi nu vrea s-asculte
Circul ieftin, vid, grotesc.

Vulturul, cu-a lui aripă,
Îmi pune sare pe rană
Să-mi oprească într-o clipă
Sângerarea mea umană.

Stau pe vârful meu de munte,
Nu pot picura la vale,
Din râpă poa-să m-asculte
Toţi şerpii ce-mi ies în cale.

Nu sunt sculptor de zăpadă,
Nici gheţar în devenire,
Singur nor am în ogradă,
Din el dăruiesc iubire.

 

 

Imperiul lacrimilor

Indiferent de ce-mi vei spune
Când stelele vor aţipi,
Voi ştii că din aceasta lume
Mi-am luat culoarea aripii.

Ştiu uşa când se va deschide
Deşi, nu crezi, eu ştiu deja
Că universul va decide,
Sub aripi te voi proteja.

Acum n-am timp, aşa se pare,
E prea târziu pentru tăceri,
Mă vei iubi la disperare
Cum am făcut-o şi eu, ieri.

Să mă urmezi, nu-i vremea încă,
Rămâi să mă iubeşti un pic
Ca pe o lacrimă de stâncă
Care nu ţi-a pretins nimic.

Voi fi acolo, printre stele,
Voi străluci din întâmplare
Când toate paginile mele
Vor deveni o alinare.

Mă voi plimba din rază-n rază
Să-ţi mângâi ochii-n seri ceţoase
Când luna rece, lent valsează
Prin amintirile frumoase.

Să-ţi sărut lacrima născută,
Probabil dup-un vis mărunt,
Şi-apoi în apă neîncepută
Să mă transform în amănunt.

Indiferent de ce-mi vei spune
Când stelele vor adormi,
Cu mine, lacrima apune
Pe-aleea-n care voi domni.

Mă mut în nori!

Mă mut pentru un timp în nori!
Mi-am luat provizii şi putere,
Să nu mă cauţi, sunt culori
Pe care voi sta de plăcere.

Mă mut în era parfumată
Şi-aşa, se pare c-am lipsit
De pe planeta îmbibată
Un veac şi... s-a cam îmbâcsit.

Mă mut acolo, e mai bine,
Decât să stau, să te plătesc,
Mă voi retrage cât mai ţine
Mirajul ăsta nebunesc.

Să nu mă cauţi, te implor!
Mi-am luat concediu plumburiu,
Să fug de mine sus pe-un nor,
Să nu m-aud, să nu mă ştiu...

Gândul să mi-l aud zbierând,
Răcnind sub ropot de furtuni,
Să-l văd în flacără arzând
Şi transformându-se-n tăciuni.

Să nu mă cauţi, nu mai sunt,
Poate voi reveni cândva
Dar, nu voi privi spre pământ
Oricâte stele vor cădea.

Să nu-mi trimiţi nicio scrisoare,
Acolo nu ştiu să citesc,
De-acolo, totu-i o splendoare,
Nici măcar praful nu-l zăresc.

Aici mă mint că va fi bine,
Mă mint că va fi minunat
Dar, numai norul meu mai ţine
La sufletul cel zdruncinat.

Să nu mă cauţi, am plecat
Pe nori, doar să mă odihnesc,
Deşi nu crezi, eu m-am jurat
Şi n-am motiv să chibzuiesc.

Pe norii mei urc zi de zi,
Să ignor spini otrăvitori
Ce mă lovesc cât ai clipi,
Să nu mă cauţi, sunt în nori!

Picurând iubire sfântă

Lan de maci stropiţi de rouă,
Picături de albăstrele,
Strop de grâu crud frânt în două
De la mine pân' la stele.

Picuri galbene de soare
Din rochiţa rândunicii
Pictând ziua următoare
Ca în basmele bunicii.

Aroma îmbietoare
Mă pătrunde lent, dar sigur,
Peste pagini călătoare
Te priveam, să mă asigur
Că nu pleacă noaptea goală
Fără rost şi fără tine,
Din tăcerea abisală
Vom pluti pe culmi alpine .

Printre maci stropiţi de rouă,
Regina nopţii firavă,
Trupurile amândouă
Vor clădi pacea suavă,
Picurând iubire sfântă
Peste nopţi şi peste zile,
Sufletul în mine cântă,
Dar mi-e tare dor de tine!

Într-un singur conţinut

Am ales această lume, prin ea să păşesc, cu teamă,
Să pierd lacrimi peste zile, peste ani şi nopţi pustii,
Să trăiesc în zori, când tu, din sărut îmi faci năframă,
Să te chem în orice clipă, să te strig fără să ştii.
Am ales această lume-n care plouă peste mine,
Cerului să-i cer miracol, transformându-te în rouă,
Să te sorb în zori de viaţă, dintr-o cupă cu suspine,
Am ales această lume, cu braţele amândouă
Să-ţi dărui suflet rănit, în flori să mă-nveşmântezi,
Pe petale de iubire să păşim, răzbind prin ierni
Ca doi ghiocei albaştri, zorii să-mi înseninezi.
Am ales această lume, la picioare să-mi aşterni
Dragoste nescrisă-n stele, noi să o reinventăm,
Să depăşim veşnicia transformând-o-ntr-un minut.
Am ales această lume, în ea zilnic să sculptăm
Visul, pacea şi speranţa, într-un singur conţinut.

Azi lacrima doare

Lacrimi..., azi lacrima doare...
Arde sufletul în mine,
M-am născut, să fiu datoare
Şi la rău dar şi la bine,
Ochii-n lacrimi să-mi plutească,
Din ei să-mi picur tristeţea
Într-o goană nebunească,
Mi s-a topit tinereţea,
Copilăria şi viaţa...
Geaba-am dăruit lumină,
Cu un vers, şi-am topit gheaţa,
Este numai a mea vină,
Eu mi-am ucis dimineaţa,
Eu cu mila mea enormă,
Am vrut să dau tot, chiar tot,
Lacrimile mi-au prins formă...
Degeaba strig: "nu mai pot!"
Lacrimile îmi sunt fraţi,
Suspinele surioare,
Ochii-mi sunt pe veci scăldaţi...
Plâng doar fiindcă sunt datoare
Vieţii mele, nu oricui...
Martor îmi este doar cerul,
Nu-s datoare nimănui,
Nici eu nu cunosc misterul...
Cred doar c-aşa mi-a fost scris
Să-mi spăl toate zilele
Zâmbetul nu-mi e admis...
Martore-mi sunt stelele,
Am dat viaţă şi iubire,
Am dat sufletul curat,
Am suferit în neştire,
Lacrimile-au inundat
Mereu sufletul în mine,
M-am retras în a mea lume
Să-nec lacrimile-n rime,
Scriu ce pot, rele şi bune
Transformând stropii în vers,
Durerile să-mi zdrobesc,
Mi-am clădit un Univers...
Scriu şi plâng, plâng şi iubesc.

Vreau şi eu să fiu ca voi

Vreau şi eu să fiu ca tine, vreau şi eu să fiu ca voi,
Să nu-mi pese niciodată că minciuna-i rece sloi
Şi fierbinte, clocotindă, arde pe-obraji lacrima,
Să nu pun nimic la suflet, să nu-mi ascult inima.
Vreau şi eu o zi din viaţă să fiu rea şi duşmănoasă,
Să mă-nbăt cu fericirea ce-n durere te apasă,
Vreau din mijlocul furtunii să răsar ca o săgeată,
Să m-arate toţi cu mână, să mă strivească sub gheată
Iar eu şi mai sus, pe vârfuri, să urc fără să îmi pese
De-aveţi după ce bea apă, pită uscată pe mese...
Vreau şi eu să fiu o clipă cum sunt unii şi-s destui...
Să nu aud, să nu văd, de tristeţea nimănui,
Să nu-mi pese dacă norul vieţii te-a îngenunchiat
Şi să mă spăl pe picioare-n lapte pasteurizat.
Vreau şi eu odată-n viaţă să nu-mi pese nici un gram
Că nu mai există frunză, că nu mai există ram
Să mă tolănesc la umbră, fără să-mi pese de voi
C-asudaţi peste măsură într-o lume de eroi.
Lângă sobă să-mi întind trupul lenevind mereu...
Însă nu-mi sună corect, există un Dumnezeu
Ce nimic nu rătăceşte, nu lasă nerăsplătit,
Vreau şi eu numai o clipă să fac tot ce e greşit.
Vreau şi eu să-ngrop iubirea şi-adevăru-ntr-o căldare
Să privesc lumea de sus, dar când mă duc la culcare
Ştiu că Dumnezeu mă vede când mă rog în al meu pat
Să vă dea pacea de care, eu, de mult n-am mai aflat.

Să fac o faptă bună

Să-ncerc să fac o faptă bună, sau chiar o faptă bună-n zi
A-ncercat un ins să-mi spună când încercam al citi...
Faptă bună...gândeam eu...de ce vă miraţi aşa?
Îl iubesc pe Dumnezeu, e mereu în viaţa mea
Şi am... şi cu ce gândi, nu sunt chiar aşa de vidă,
Deşi ştiu că mulţi mă văd o fiinţă insipidă...
Cum vă spuneam...m-am gândit cam ce faptă pot să fac,
Oare ce e de făcut într-o lume fără leac?
Într-o lume ce pretinde că s-ar scălda în credinţă,
Iar după zece secunde... toarnă sare-n suferinţă,
Sau aruncă bumerangul să lovească cât mai tare,
Sperând să le crească rangul cu un pas de defilare...
Faptă bună...ce-aş putea oare să îndeplinesc?
Poate că în lumea mea, eu sunt cea care greşesc...
Nu mai iau multe în seamă...lacrimi să n-am cum vărsa,
Nu mai vreau să-mi fie teamă de acel ce va farsa
Chiar de dincolo de ziduri, de diplome sau licenţe,
Nu mai vreau să-mi iasă riduri cu unele divergenţe...
Totuşi când în preajma mea e vorba de fapte bune
N-am astâmpăr...n-am putere, dar aş face şi-o minune...
Deci ce faptă minunată aş putea să-ndeplinesc?
Dacă nu e de ajuns că-ncerc să vă-nveselesc
Ca un clovn plin de viaţă cu-o lacrimă desenată,
Deşi inima îmi plânge poate zilnic...şi-ncă-odată...
Mă gândesc ce faptă bună aş putea zilnic să fac?
De-aş fi o ciocănitoare...poate-ar fi cazul să tac...
Dar eu scriu, rele şi bune, fac şi eu haz de necaz,
Mă strecor cum pot prin viaţă... mai cu ceapă, mai cu praz...
Am crescut copii cât brazii, înc-un suflet mai ridic,
Încerc să-mi fac datoria de mamă, om, dar...nimic
Din ce fac nu-i nefiresc... oricine la fel ar face...
Eu... mi-aş dori să trăim doar în linişte şi pace,
Să nu strigăm fapta bună, chiar de-i extraordinară,
Să iubim sinceritatea, iar minciuna să dispară
Să nu facem fapte rele... şi asta-i o faptă bună
Şi-uite-aşa faptele bune ...încet, încet se adună
Fără să mai dăm cu pumnii în piept pentru ce-am făcut,
Doar nu mai sculptăm în piatră, nici nu mai cioplim în lut...
Eu n-am să mai rup o floare, cred că este un păcat.
Voi ce fapte bune faceţi? spuneţi voi! eu v-am lăsat!

Un vis dezordonat...

Bolnavă de a ta iubire încerc să pun geană pe geană,
Încerc s-adorm,
Timpul să-l trec pe-un pod de vise condesat
Ajung în somn,
Tresar plângând, din somn te strig cu dor și teamă,
Erai aici, m-ai mângâiat,
Doar te-am văzut, doar te-am simțit, doar te-am visat...
E doar un vis dezordonat?
De ce tresar ca o nebună? de ce pacea nu-mi găsesc?
De ce-n vise mă inunzi?
Cine poate să îmi spună de ce încă te iubesc?
Când tu zilnic te ascunzi...