Invizibil, fără suflet

Între oglinzi paralele
Mă priveam fără-ncetare
Când mă năpusteam spre stele
Şi te-nveleam în uitare,
Te striveam ca pe-o hârtie
Cu-n hohot de râs extrem,
Pe o inimă pustie
Să-ţi sărut tainic blestem,
Mă priveam cu disperarea
Codrului bătut de ceaţă
Şi-ţi dăruiam depărtarea
Pentru prima oară-n viaţă.
Frunza palidă-a tăcerii
În ecouri tot foşnea
Peste cascada părerii
Care te acoperea,
Invizibil, fără suflet
Anonim, dulce miraj
Oglindesc iubirea-n cântec,
Aştern versuri din curaj,
Tu-ncerci inima să-mi spulberi
De pe flacăra aprinsă
Sentimentele nu-mi cumperi
Însă nu mă las învinsă!
Între oglinzi paralele
Nu am cum să rătăcesc,
Sunt aici pe-aripi de stele,
Sunt aici fiindcă iubesc!
Nu sunt simplu anonim,
Inima nu-mi e pustie,
Sufletul meu în venin
Nu se-aşterne-n poezie,
Voi iubi fără-ncetare
Fără teamă sau perdele
Din sufletul meu cel mare
Voi iubi până la stele,
Iar pe a mea picătură
Voi aşterne neîncetat
Din suflet plin de căldură
Versul meu adevărat!

Ars poetica

Şchioapătă un vers în noapte
Printre lacrimi conturat,
Ritmul lui pierdut în şoapte
Pagini multe-a inundat.

De sub aripi consecvente
Care găzduiesc căldură,
Peste veac, fără cuvinte,
Voi cita doar din scriptură.

Mă voi resemna probabil,
Când în veacul următor,
Zborul meu incontestabil
Se va dizolva în dor.

Voi transmite peste zare,
Din suflet spre infinit,
Dragostea nemuritoare
Ca pe-un Soare moştenit.

Iubirea va triumfa,
N-are cum să se destrame,
Chiar dacă-o vei camufla
Cu o mie de năframe.

Rămâi îngerul albastru
Ce m-a învăţat iubirea,
Rătăcind din astru-n astru,
Descoperindu-mi menirea!

Tuturor prietenilor mei

Tuturor vă dăruiesc
Ceea ce imens iubesc!