Scriu şi mâine

De ce nu ai curaj a-mi spune
Tot ce gândeşti în urma mea?
Doar nu sunt singura pe lume
Ce trec prin viaţa asta grea
Lăsând în urmă-orice coşmar,
Păşind spre zorii următori...
De ce tot vorbeşti în zadar
Şi-arunci cu vitriol pe flori?
De ce nu ai curaj a-mi spune
Mie..., în faţă..., tot ce crezi?
Loveşti strivind mugur anume,
Sperând să-mi smulgi fructele verzi,
Visezi să-mi coci sufletu-n smoală
Râzând în urma-mi pe-mbufnate?
Dar, recunosc..., n-am a ta şcoală
Iar de-am făcut pas mai departe
Nu ţi-am cerut nici un crâmpei,
Nici măcar firicel de aţă,
N-am luat nimic din ochii tăi...
De ce nu-mi spui totul în faţă?
Mă urc cumva pe-un piedestal,
Te privesc eu astăzi de sus?
De ce m-ataci aşa brutal?
Pretind cumva că-s mai presus?
Mi-am pus azi lauri verzi pe frunte?
Oare cu ce te-am rănit eu?
Te-am alungat de pe-a ta punte?
Răspunde-mi! Pentru Dumnezeu!
Îţi este bine să m-afunzi,
Lovindu-mă mereu prin spate
Iar după-aceea să te-ascunzi
Strigând că fac o nedreptate...?!?
Mi-ai şters tu lacrima vreodată?
Mi-ai dat firimituri de pâine?
De-ţi fac vreun rău, te rog mă iartă!
Mă duşmăneşte?!?... Scriu şi mâine.

Un tren cu drumul său

Pe peronul gării, trist, ai rămas fără cuvinte,
Trenul a pornit alene, ai rostit: "-să fi cuminte!"
Ultimile trei cuvinte, neîncrederea uşoară
Ce-am simţit-o-n glasul tău, pur şi simplu mă doboară...
Trenul şuieră de-odată, sperând gândul să-mi topească,
Rupe liniştea profundă, disperat să recunoască
C-aşternut de kilometri între noi a reuşit
Să presare...trenul ăsta... vreodată crezi c-a iubit?
Maldăr de fier pus pe şine care ţipă-ngrozitor
Fericit că-mi umple iarăşi sufletul de al tău dor...
Oare a simţit vreodată ceea ce simt eu acum?
Ne desparte pentru-o vreme alegându-şi al lui drum
Şi răcneşte disperat cu vagoanele în spate
Dar nu ştie, dragul meu, că de fapt, nu ne desparte
Fiindcă nu are puterea de-a rupe iubirea noastră
Oricât de lung ar fi drumul, chiar de-ar fi săgeata-albastră,
Orice viteză-ar avea şi-oricât de departe-ar duce,
Te voi purta-n al meu suflet pe oriunde voi ajunge.
Se împăunează azi cu lauri de premiant
Şuierând de fericire, falnic şi extravagant
Uitând că va trebui doar peste câteva zile
Să m-aducă înapoi...să fiu din nou lângă tine
Cu dragoste-adevărată clipa s-o trăim din nou
Iar el va rămâne veşnic...doar un tren cu drumul său.