Sunt mamă

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Sunt iubirea ghemuită
În nopțile nedormite
Când la pieptul-mi, obosită,
Legănam prunci fără dinte.

Sunt iubirea îndesată
În zorii dulci, risipiți
Dăruind, nemăsurată,
Mângâierea de părinți.

Sunt iubirea picurată
Peste lacrimile-amare,
Ce vă răsfăța odată
Ca pe îngeri rupți din soare.

Sunt iubirea nesecată
Din nopți albe, glaciale,
Lovită și îndurerată
De furtuni torențiale.

Sunt iubirea înlăcrimată
Ce v-ar dărui palate
Dar, în lumea înghețată
Sunt mama ce nu mai poate.

Când nu vom mai fi

Pentru viaţa următoare
Mi-am propus să pun deoparte
Toate clipele amare
Aşternute-n a mea carte,
Toate zilele ploioase,
Mai puţin una slăvită
Cu secunde prea frumoase
Dar, puţin sărbătorită.

Mi-am propus să zbor la stele
Şi să duc neapărat
Toate dorurile mele
Pentru care-am lăcrimat,
Să le dau în grijă Lunii,
Să le adoarmă cu-a ei vrajă,
Înmiresmând cu petunii
Tot nisipul de pe plajă.

Pentru viaţa următoare
Mi-am propus s-adun în plete
Tot ce este trist şi doare
Să aştern pe îndelete
Peste pajişti înflorite
Transformând relele-n rouă
Din iubire zămislite,
În seara în care plouă.

Mi-am propus să dezbrac haina
Nopţilor reci, întristate
Şi să duc cu mine taina
Iubirii nemăsurate,
Să te port în gând mereu
Printre razele de Soare,
Să te-aştept, iubitul meu,
Chiar şi-n viaţa următoare.

Să uităm ce-nseamnă dorul,
Să uităm greaua povară,
Să bem apa cu ulciorul
Plin cu stropi, din acea seară
Când căutam fericirea
Într-o clipă trecătoare,
Să teleportăm iubirea
Chiar şi-n viaţa următoare.

Iar când vei zbura spre mine
Cum faci tu de obicei
Când mă urci pe culmi alpine
Privind doar în ochii mei,
Să devenim într-o clipă
Un singur înger, din doi,
Să te port pe-a mea aripă
Chiar şi-n viaţa de apoi.

Cât aş vrea!

Aş acosta pentr-o secundă
Pe-un fulg de norişor curat,
Să simt cum liniştea inundă
Sufletul meu îndurerat.

M-aş odihni măcar o clipă
Pe-o limbă de nufăr smerit,
Să vindec rana din aripă
A lumii, ce m-a obosit.

Aş acorda clipa-n baladă
Cu versul alb, să o-mblânzesc,
Topind nămeţii de zăpadă
În dragoste, să vă-nvelesc.

Mi-aş clăti ochii-n apă pură
Tabloul, să-l privesc curat,
Să dăruiesc peste măsură
Iubire, cum am învăţat.

Aş preschimba lacrima-n miere
Aripi de îngeri, să clădesc
Şi în momente de durere
Cu slova mea, să vă-ncălzesc.

Mi-aş opri zboru-n loc, o seară,
Să-l finisez cu o minune
Extrasă dintr-o călimară
Ce are, încă, multe-a spune.

Mi-a dispărut lumina

Un gol imens, fără pereţi,
Un nimic fără putere.
Biciuiţi, dacă puteţi!
Voi zbiera, dar în tăcere,
Voi răcni fără strigare,
În zadar mă tăvălesc...
Un nimic imens de mare,
Oare cum să mai trăiesc???
Sufletul mi-a luat în ceruri,
Mai bine zis în mormânt,
M-a învăluit în geruri
Nu ştiu de unde mai sunt
Stâncă mi-este inima
Strop de suflet nu mai am
Mi-a dispărut lumina
Ce-o născusem, o aveam.

Din suflet să iubiţi!

Azi, nu este în zadar
Să zâmbiţi, nu-i prea târziu,
Dumnezeu ne-a dat în dar
Chiar şi pe propriul Său Fiu.
Sunt o simplă muritoare,
Nu mă luaţi în râs, vă rog!
Ştiu ce-nseamnă, ştiu cât doare...
Am şi eu un fiu zălog,
Înger crud plecat spre aştri
De-acolo să mă vegheze.
Dumnezeu sub paşii noştri
Drumu-a vrut să-l niveleze,
Să ne-aducă-n zori lumină,
Iar în noapte mângâiere.
Nu mă răniţi în surdină,
Cunosc suspin şi durere,
Lacrima nu-mi luaţi în seamă
Chiar nu vreau să vă-ntristez,
Plâng de durere şi teamă
Că n-am timp să modelez
Sufletele îmbibate
Cu minciună sau dispreţ,
Să le scot abil din noapte,
Să pună mult mai mult preţ
Pe viaţa cea dăruită
Doar de Bunul Dumnezeu,
Dragoste neprihănită
Să dăruiască mereu,
Fără a pretinde-n schimb
Vreo avere uimitoare,
Vreau prin versuri să vă plimb
Pe alei scăldate-n Soare,
Vreau să demonstrez că viaţa
Fără dragoste e-un chin
Doar iubirea e speranţa...
Lăcrimez şi nu puţin,
Dar mă rog mereu la Domnul
Fericire să primiţi,
În pace vă fie somnul
Şi din suflet să iubiţi!

Lupta din noi

Fiecare-n lumea asta ne-am născut cu o menire,
Unii să meşteşugească la pantoful unui mire,
Alţii să urce pe creste, peste ele să discearnă,
Unii cocoţaţi pe tronuri, să dea legi, mai mult să doarmă.

Ne-am născut c-un scop anume, fiecare-n felul său,
Însă, de un timp, se pare, mulţi uităm de Dumnezeu.
Unii-nvaţă disperaţi să-şi câştige sfânta pâine,
Alţii urăsc tot ce mişcă, chiar şi ziua cea de mâine.

Nici oglinda nu mai poate să ne-nghită, să ne spună
Că iubirea nu e ură, adevărul nu-i minciună.
Apariţiile-nşeală rănind zilnic, tot şi toate,
Ne-aşternem covorul roşu, lovindu-ne pe la spate,

Ne pitim printre cuvinte, după măşti, chiar şi prin paie,
Ne schimbăm felul de-a spune sau de-a fi, munţii se-ndoaie
Sub greutatea minciunii, rostită fără de teamă,
Uităm datina, strămoşii, uităm chiar şi cum ne cheamă.

Lauda, trădarea, ura sunt pe primul loc în noi,
Jubilăm privind durerea, când dăm aur la gunoi,
Când lovim în tot ce zboară, tot ce mişcă şi suspină.
Lovim lacrima cu setea sugativei, cu minciună.

Rostim cuvinte pe care, nicicând, nu le împlinim,
Nici în viaţa următoare, promitem şi-apoi rănim.
Nu ne pasă nici de rouă, nici de Soarele din cer,
Ne rănim, iubind minciuna, încrederea moare-n ger,

Ne rănim, chiar ne ucidem, în războaie sângeroase
Pretinzând că trăim clipa, ne implantăm ura-n oase.
Ne pictăm zâmbet pe feţe cu haşiş şi cocaină,
Ne topim ca lumânarea, ce dă fum şi nu lumină.

Oameni buni, suflete sfinte, îngeri blânzi din astă lume,
Dumnezeu ne-a dat o şansă, a-ncercat să ne îndrume
Paşii spre sinceritate, spre iubire şi speranţă,
Avem loc, avem lumină, noi, ne batem joc de viaţă.

Bumerangul se va-ntoarce înainte să plecăm,
Chiar nu vreţi să înţelegem că vom primi tot ce dăm?
Vom primi-n această viaţă doar ceea ce oferim,
Până unde vom ajunge continuând să lovim?

Înger alb din fulgi de nea

Scriu în lipsa ta iubire,
Scriu pe fulgii de zăpadă
Ce se aştern în neştire,
Sunt doar sufletul din stradă,
Scriu de dorul tău să-mi treacă,
Scriu cu lacrima pe clape,
Printre note-ar vrea să-mi zacă
Dorul tău, ce nu-mi încape
În inima mea enormă,
De mult nu mai are loc
A crescut, a luat o formă...
Prea mare, mult, prea mult foc...
Mă apasă peste pleoape,
Peste suflet mă cuprinde,
Mi-aş dori să-mi fi aproape
Să nu mă mai pot desprinde
De-al tău suflet cald, iubire...
Să-ţi fac îngeri de zăpadă,
Să mă-neci în strălucire,
Numai ochii tăi să vadă
Înger alb din fulgi de nea,
Să fiu veşnic pentru tine
Ghiocel, de s-ar putea
Să răzbesc pe culmi alpine.

O altă... Rugăciune

E noapte, totu-i liniştit,
A nins destul şi s-a oprit,
M-aşez în genunchi pe covor,
Toţi îngerii vreau să-i implor
Drum spre cer să îmi creeze,
Sufletul să-mi lumineze,
Rugăciunea s-o rostesc:
Mai întâi să mulţumesc
Pentru ceea ce-am primit,
Mulţumesc că n-ai dormit
Doamne, Dumnezeul meu!
Atunci când mi-a fost mai greu,
Mulţumesc c-ai avut milă
Să-mi asculţi filă cu filă!
Să-mi dai Doamne-a ta răbdare,
Să nu mă îneci în uitare,
În oceanele fierbinţi...
Că nu mi-am ieşit din minţi
Atunci când mi-a fost mai greu,
Doamne!!! Dumnezeul meu!!!
Oare cum să-ţi mulţumesc?
Iartă-mă de-am să greşesc!!!
Şi ajută-mă să fiu,
Cum am fost, un suflet viu
Cu frică mereu de Tine,
Printre lacrimi şi suspine,
Nu mă schimba niciodată!
Vreau s-am inima curată
Orice mi s-ar întâmpla,
Stelele de-aş contempla
Îngheţată-n ger cumplit
Şi cu părul despletit,
Lasă-mi Doamne, Tu puterea
De a nu-mi iubi averea
Ce am strâns-o într-o viaţă
Şi-o pot pierde-oricând în ceată,
Lasă-mi Doamne mâna-ntreagă
Să fac lumea să-nţeleagă
Că... tot aurul din lume,
Sau altă avere-anume,
Ce-o tot strângem cât trăim,
De-o furăm sau de-o muncim,
Niciunde nu ne-o urma,
Am venit şi vom pleca
Tot cu mâinile pe piept.
Dă-mi Doamne gând înţelept
Să nu las ochii-n pământ
Atâta timp cât mai sunt!
Chiar de-am să mă întristez,
Nu vreau să mă ruşinez
Pentru vreo faptă păgână,
Nu vreau îngerii să-mi spună
Că de ei m-am folosit
Şi cu suflet îmbâcsit
Mai vreau încă să-i implor
Să-mi mai sară-n ajutor
La nevoie când voi fi.
Doamne!!! La ai mei copii
Dă-le minte luminată,
Inimă cât mai curată,
Durerea ce îi pândeşte
Doamne! mie-mi dăruieşte!
Învaţă-i Tu ce e bine!
Poate n-ascultă de mine,
Eu sunt... suflet, plâng..., suspin...
Tu poţi tot, Doamne! Amin!

Zece luni la ora zece

Pe o rază aţipită aşteptam în noapte somnul
Neştiind că-a sosit clipa retrezirilor la viaţă,
Îngerii cântau probabil ceea ce le dicta Domnul,
Picurându-ne iubire până înspre dimineaţă...
Zece luni s-au scurs alene, zece luni pline de tine
Zbor pe aripi de iubire peste viscol, peste ceaţă,
Inima îmi e absentă, numai ţie-ţi aparţine,
Ai închis-o-n al tău suflet ca-ntr-o sfântă fortăreaţă.
Eşti secunda ce-mi da viaţă, eşti tot ce am mai curat
Suntem Soarele albastru aprins între doi vulcani,
Ne iubim de zece luni, ne iubim adevărat
Strângând razele aprinse peste luni şi peste ani.