Însetare

 

 

Mi-e sete de cupa izbânzii depline,
De stele-mpletite împreună,
Mi-e sete iubire, mi-e sete de tine,
Mi-e dor să mă scoţi din furtună!

Îmi e aşa sete de-o cupă de vis
Încât mii de flăcări se sting
Pe cerul mai verde decât e descris...,
Îmi e aşa dor să te-ating!

O trenă greoaie de frunză fierbinte
M-azvârle în ghearele ceţii,
Îmi e dor de tine, ca de-o rugăminte
Ce poartă aroma blândeţii.

Sete

 

 

 

Mi-am pus setea la-ncercare
Să văd cât de mult îi pasă
Când durerea e-aşa mare,
Inima atât de arsă...

Am lăsat-o să adie
Ca o frunză-n vârf de nuc,
Fără nicio broderie,
Fără niciun cânt de cuc...

I-am pus dorul la picioare
S-o îngenunchez cumva,
Să-i desculţ poemu-n care
Şoaptele mă dezmierda.

Vântul mă purta pe braţe
Ca pe o comoară veche
Şi-mi şoptea, printre nuanţe
De senin, vers, la ureche.

Duhul serilor deşarte
Mă ferea de suferinţă
Ascunzându-mă-ntr-o carte
Cu lumină şi credinţă.

Mă lovea câte-o furtună
Groaznică, neţesălată,
Nimicind pofta nebună
De-o iubire-adevărată.

Răni purtând veşmânt de gală
Pentru ochii lupilor,
Pun cuvântul cu migală
Pe argintul stelelor.

Timpul curge peste toate
Ca un dor încărunţit,
Visele nenumărate
Pune setea la-ncolţit.

O lume grăbită

 

 

Ce dacă se-aud zvonuri multe şi grave,
Ce dacă zărim norii-n turmă venind,
Ce dacă se ung minţi înguste, concave...?!?
Firescul se şterge din toate, zâmbind...

Nivelul se vede şi fără lentilă,
Trecutul nu pare c-ar avea efect,
Mă doare ideea că, supa din milă,
Zadarnic se-mparte, prezentu-i defect.

Zăresc pe la colţuri fărâmă de viaţă
Deşi, moartea pare un hohot de râs,
Mi-e setea imensă, de farduri mi-e greaţă,
Sărut disperarea sătulă de plâns.

Mulţi orbi neîncetat îndrăznesc să mă-ntrebe
Ce preţ am pus nopţilor, pierdute-n zadar?!?
Cum zbor cu umbrele, fragile, din ghebe,
Pictând dimineaţa de după coşmar!?!

Neliniştea curge-n proporţii enorme
Pe geana avidă de-un zâmbet real,
Urc seară de seară, pe nori, să-mi transforme
Tăcerea-n lumină şi versul în val.

Mă arde substratul ce-a fost poleit,
Alerg spre tărâmul iubirii, rănită,
Întreb la răscruce de drumul pornit
Dar, nimeni n-aude... o lume grăbită.

Invidia naşte eroi fără trup,
Ecoul durerii loveşte mereu,
Iar lumea-i grăbită, de ce s-o-ntrerup
Cu-a mea mângâiere de la Dumnezeu?!?

Mă nasc sub furtună, senin împărţind,
Sporesc veşnicia prin lacrima mea,
O şterg de ţarână şi-o depăn zâmbind,
Eu port cu mândrie, în piept, dragostea.

 

 

 

Singurul din Univers

Sub nămeţii de zăpadă

După gardul viu de vie,

Nimeni n-are cum să vadă

Flacără mai argintie.

Nici minuscula scânteie,

Ca un pui de licurici,

Nu-mi mai stoarce vreo idee,

Tot ce simt am strâns aici.

Totul ţipă, totul zbiară

Între pagini, sub copertă

Ca o lacrimă de ceară,

Curge setea elocventă.

Curge dorul tău fierbinte

În cascade grăitoare

Din suflet, în trup şi minte

Domneşti, raza mea de soare.

Multe suflete rănite

Se-ncâlzesc, sorbind iubirea

Slovelor acoperite

De dor, născând fericirea.

Mulţi se-nclină ascultându-ţi

Sufletul, prin mâna mea,

Eu aştern, pe veci, purtându-ţi

Fericită, dragostea.

Tu eşti singurul din lume,

Singurul din Univers

Ce zilnic, îmi poate pune

Lumea-ntreagă într-un vers.

Splendid curcubeu

O sete crâncenă m-apasă,
Fără putere mă strecor
Pe uşa focului din casă,
Vreau un sărut, nu un izvor.
O foame aprigă mă seacă,
Petalele să-ţi resărut
Dorul tău zilnic mă îmbracă,
Mi-e cald, mi-e frig, mi s-a părut
C-am auzit Luna-ntr-o seară
Şoptindu-mi tandru cu-al tău glas
Stelele reci mă atacară,
De-atunci sunt veşnic în impas.
Mi-e frig, mi-e cald, mi-e sete-ntruna,
Mi-e somn şi foame uneori,
Dar fără tine-s doar cu Luna
Ce nu mă-nvăluie în zori.
Dorinţă groaznică mă arde
Petalele să-ţi readmir
Şi printre stele miliarde,
Cu-aroma ta de trandafir
Să-nmiresmăm bolta-nstelată
Lângă un vers pitic de-al meu,
Iubirea noastră-adevărată
Să nască splendid curcubeu.

Aş vrea să plec

Aş vrea să plec şi totuşi să mai stau,
Îmi este sete, dar n-am timp să beau,
Aş vrea să zbor şi-apoi s-aterizez,
Nu vreau s-adorm, dar vreau să te visez,
Nu-s veselă, dar nici tristă nu sunt,
Aş vrea să scriu, totuşi aş vrea să cânt,
Aş vrea să tac şi totuşi să vorbesc,
Vreau să-mfloresc, însă mă veştejesc
Aş vrea să fie ziuă dar, e noapte,
Să privesc luna sau stelele toate.
Nu-mi este frig, nici cald nu îmi mai este,
Nu vreau s-aud şi totuşi vreau o veste.
Aş vrea să ningă chiar în plină vară,
Să-mi ciripească trilul de vioară,
Aş vrea şi totuşi, nimic nu mai vreau,
Aş vrea să plec şi totuşi să mai stau.