Mi-e milă de tine, român orb şi prost!

Mi-e milă de tine, român orb şi prost!
Tu nu vezi nimica? Nu-ţi e de ajuns?
Uitat-ai, se pare, ce vrei şi ce-ai fost,
Acum ieşi în stradă ca oaia la tuns!?!

Copiii, române, nu cresc doar cu apă!
Au cotă infimă, din care nu iei
O lună de zile cartofi şi nici ceapă...
De ce n-ai curajul să ceri câţiva lei?

Tu ieşi pentru Gâdea, să-l pui preşedinte...

Şi pentru Băsescu ieşit-ai, cândva,
După ce minerii ţi-au scos câte-un dinte
Iar de la Antene, Ion ne rânjea.

Tu nu-ţi vezi bătrânii cum cerşesc prin piaţă?
Se hrănesc cu pâine şi apă... că-i post,
Şi-au muncit, române, au muncit o viaţă...

 Mi-e milă de tine, român orb şi prost!
.

 Tu ieşi pentru Gâdea şi Badea, pe stradă,
Te cerţi şi te baţi, te înjuri, pentru ei,
Cei care-n curând, n-au cum să te vadă,
Tu eşti... lumea-a III-a, ei - Antena 3.

În ţara mea

În ţara unde cerşetorul
recită versuri în metrou,
când se întoarce muritorul
de la serviciu, pentr-un ou...

În ţara unde se trăieşte
din ce în ce mai fără trai,
fără de zâmbet se zâmbeşte
din colţul gurilor de rai...

În ţara unde premierul
rosteşte vorbe adunate
din praful de pe şantierul
ce se iveşte peste noapte...

În ţara unde se despică
cerul în cioburi de durere,
că dragostea de viaţă pică
în şanţuri, beată... de putere.

În ţara unde plâng bunicii
de ciudă că, prin buzunare
mai au doar baierele fricii
că vom pieri peste hotare...

În ţara unde cresc copiii
cu-o alocaţie infimă,
se lăfăie-n averi spahii
privind la silicon cu stimă...

În ţara unde se citeşte
ziarul bun pentru... closet,
cel care supravieţuieşte
de fapt se stinge-ncet, încet...

În ţara mea, se duc poeţii,
artiştii, sufletele sfinte,
să-şi pună-n ceruri epoleţii,
în urma lor jelim morminte...

În ţara mea mă simt străină,
mă-ntreb de ce e vina mea
că m-am născut fără vreo vină
aici, şi să plec nu aş vrea...

În ţara unde se transformă
inestimabile valori
în scrum, din cea mai pură formă,
trăieşti fiindcă n-ai bani să mori.

A trebuit să fiu

 

Cândva, din trupu-mi de copilă
Am dăruit, pe-acest pământ
Cinci flori, le-am îngrijit cu milă
Şi lacrimi limpezite-n cânt.

Prim înger, din sufletul meu,
Spre ceruri zborul şi-a luat
De mic, s-a dus la Dumnezeu
Să-mi pregătească drum curat.

Al doilea, trandafir sălbatic,
Cu trupul zvelt ca de felină,
Mi-a pus pe inimă jeratic
Luându-şi zborul spre lumină

A luat cu el, toată puterea
Ce o strânsesem fir cu fir
Şi mi-a lăsat numai durerea
Mormântului din cimitir.

M-a transformat într-o ruină
Ce-n lacrimi scaldă dimineaţa,
Cu sufletul topit de vină
Că n-am ştiut să-i salvez viaţa.

Încerc să îmi pansez aripa
Pentru trei brazi rămaşi cu mine,
Să găsesc leacul pentru clipa
Ce le-ar aduce mai mult bine.

Încerc să fac din lacrimi rouă
Deşi, am numai două mâini,
Un Dumnezeu, o lume nouă
Nemulţumită doar cu pâini.

Visam că voi primi vreodată
O mângâiere, cât de mică,
Visam să am mamă şi tată,
De nimeni să nu-mi fie frică.

Am dat ceea ce n-am avut
Şi mi-am dorit cu disperare
Să am, însă n-am priceput
De ce primesc lacrimi amare.

Am fost mamă dar şi tătic,
A trebuit să fiu de toate,
La schimb, nu am cerut nimic
Doar un strop de sinceritate.

Acum, când lumea împleteşte
Bune intenţii prin ziare,
Cel ce-i corect nu reuşeşte
Decât slujind peste hotare.

Acum, când colţul străzii poate
Aduce jaf, crime, urgii,
Supranumite "libertate",
Părinţii numai cresc copii.

Acum, povestea se încheie
Cu "ce-ai făcut să-mi fie bine?"
"Nimic! Sunt numai o femeie
Ce-a făcut totul pentru tine."

Numai contează nopţi pierdute,
Numai contează ce-am visat,
Crenguţele-s cu greu crescute
Şi sufletul îndurerat.

Nu pică pere mălăieţe,
Din cer nu plouă cu bucate,
Mă rog, să am la bătrâneţe
Doar linişte şi sănătate.

Mă rog, să ai, de zece ori
Mai mult decât ţi-ai fi dorit,
Să creşti, ca mine, atâtea flori
Şi să-i iubeşti pân' la sfârşit.

Eu m-am născut să şterg păcatul
Străbunilor, cu a mea viaţă,
Şi-am să câştig campionatul
De a zbura mereu prin ceaţă.

Eu m-am născut să-ntrec izvoare
Cu lacrimile mele multe,
Să dăruiesc celui ce n-are
Ochi şi urechi, să mă asculte.

Sunt o lacrimă citită

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.



Sunt mama care-a dat viață
De cinci ori pe-acest pământ,
Lacrimile îmi îngheață
Peste-al fiilor mormânt.

Sunt o mamă ce-a murit
Odată cu ai săi fii,
Lacrima mi-am stăpânit
Pentru ceilalți trei copii.

Sunt mama ce-a dăruit
Doi îngeri lui Dumnezeu,
Sunt un suflet, ghemuit
Într-o lacrimă, mereu.

Sunt ființa iertătoare
Ce zâmbește biciuită,
Lumii întregi sunt datoare,
Sunt o lacrimă citită.

Incantaţii

Priviţi-mă cât mai e vreme,
Pe nas, să-mi puneţi ochelarii,
Cât încă n-am de ce mă teme
Că ne vor camufla gheţarii.

Credeţi-mă cât mai am şoaptă
Şi duiosie prinsă-n ea,
Cât încă am aleea dreaptă
Şi vă hrănesc cu dragostea.

Strigaţi-mă cât mai am vina
De-a mă ascunde după vise,
Cât încă-mi iubesc rădăcina
Cu braţele mereu deschise.

Cântaţi-mă pe note clare,
Cu tonul cât mai conturat,
Să pot valsa în continuare
La fel de lent şi de curat.

Opriţi-mă cât nu am glezna
Prea hotărâtă de plecare,
Cât încă mai luminez bezna
Ridicând ochii a iertare.

Iubiţi-mă cât se mai poate
Să-mi înduraţi sufletul ars
De toate ielele din noapte
Ce mi-au rupt straiele în dans.

Uitaţi-mă cât mai am vreme
Să-mi reiau zborul spre neant,
Să las în urma mea poeme
Şi-aroma unui emigrant.

Nu-ţi cer nimic

Tu n-ai să ştii niciodată
De ce-am ochii uzi şi reci,
Inima îndurerată,
Deşi, mereu mă judeci.

Oricâte ţi-aş explica
Nu ai cum să mă-nţelegi,
Eu puteam doar exista,
Tu ai şansa să alegi.

Ca şi tine-n seri de vară,
Mă visam cândva pe-o stea,
Nu am crezut c-o să doară
Din zori, viaţa asta grea.

Nu ai cum, nici nu-ţi pretind
Să simţi ceea ce-am trăit,
Totuşi, ca şi tine tind
Spre albastrul infinit.

Ca şi tine-n seri ploioase
Poate mă credeam o floare,
Însă visele frumoase
Nu au vrut să mă-nconjoare.

Ca şi tine-mi doream clipa
S-o trăiesc din plin, mereu,
Însă mi-am pansat aripa
Din mila lui Dumnezeu.

Pentru-a dărui suspine
Mult efort nu-i necesar,
Însă pentru a face-un bine
E nevoie de mult har.

Nu cer trudă, nici sudoare,
Nu-mi doresc să fiu povară,
Deşi sufletul mă doare,
Nu-mi doresc nicio comoară.

Nu cer să fiu răsfăţată,
Nu am sufletul avar,
Liniştea mult aşteptată
Ar fi mult visatul dar.

Nu îţi cer să mă urmezi,
Nici în lume nu te-alung,
Te implor să îmi urezi
Doar atât: să nu mai plâng.

Vlăstarelor mele

Fac tot ce pot s-alung durerea,
Florilor să le dau elan
Doar ele-mi aduc mângâierea,
Doar ele sunt pe primul plan.
Fac tot ce pot să le-nfloresc,
Deşi, de când mă ştiu, mi-e greu,
Şi-am zâmbit numai să răzbesc,
Mă ştie bunul Dumnezeu.
Acum, durerea-i mult prea mare,
Acum, cerul prea greu m-apasă,
Prea rău şi din ce-n ce mai tare
Inima-n flăcări îmi e arsă.
Vlăstarii mei buni şi curaţi,
Viaţă v-am dat şi v-aş mai da,
Vă rog, să nu vă supăraţi
Că-mi curge mereu lacrima
După al vostru frăţior,
Ce prematur ne-a părăsit!
Că mă topesc de al său dor...,
Crunt, sufletul mi-a pârjolit...
Vlăstarii mamei, vă implor
Să-mi iertaţi lacrimile toate,
Dar sufletul mi-e plin de dor,
Din zori de zi şi până-n noapte!
Timpul rănile-mi va pansa,
Probabil, când voi înţelege
Ce s-a-ntâmplat în mintea sa,
De a-ncălcat divina lege.
De ce a trebuit să lase
În urma lui atâta jale...,
Atâtea aripi veşnic arse
Şi-atâta arşiţă în cale...

O altă... Rugăciune

E noapte, totu-i liniştit,
A nins destul şi s-a oprit,
M-aşez în genunchi pe covor,
Toţi îngerii vreau să-i implor
Drum spre cer să îmi creeze,
Sufletul să-mi lumineze,
Rugăciunea s-o rostesc:
Mai întâi să mulţumesc
Pentru ceea ce-am primit,
Mulţumesc că n-ai dormit
Doamne, Dumnezeul meu!
Atunci când mi-a fost mai greu,
Mulţumesc c-ai avut milă
Să-mi asculţi filă cu filă!
Să-mi dai Doamne-a ta răbdare,
Să nu mă îneci în uitare,
În oceanele fierbinţi...
Că nu mi-am ieşit din minţi
Atunci când mi-a fost mai greu,
Doamne!!! Dumnezeul meu!!!
Oare cum să-ţi mulţumesc?
Iartă-mă de-am să greşesc!!!
Şi ajută-mă să fiu,
Cum am fost, un suflet viu
Cu frică mereu de Tine,
Printre lacrimi şi suspine,
Nu mă schimba niciodată!
Vreau s-am inima curată
Orice mi s-ar întâmpla,
Stelele de-aş contempla
Îngheţată-n ger cumplit
Şi cu părul despletit,
Lasă-mi Doamne, Tu puterea
De a nu-mi iubi averea
Ce am strâns-o într-o viaţă
Şi-o pot pierde-oricând în ceată,
Lasă-mi Doamne mâna-ntreagă
Să fac lumea să-nţeleagă
Că... tot aurul din lume,
Sau altă avere-anume,
Ce-o tot strângem cât trăim,
De-o furăm sau de-o muncim,
Niciunde nu ne-o urma,
Am venit şi vom pleca
Tot cu mâinile pe piept.
Dă-mi Doamne gând înţelept
Să nu las ochii-n pământ
Atâta timp cât mai sunt!
Chiar de-am să mă întristez,
Nu vreau să mă ruşinez
Pentru vreo faptă păgână,
Nu vreau îngerii să-mi spună
Că de ei m-am folosit
Şi cu suflet îmbâcsit
Mai vreau încă să-i implor
Să-mi mai sară-n ajutor
La nevoie când voi fi.
Doamne!!! La ai mei copii
Dă-le minte luminată,
Inimă cât mai curată,
Durerea ce îi pândeşte
Doamne! mie-mi dăruieşte!
Învaţă-i Tu ce e bine!
Poate n-ascultă de mine,
Eu sunt... suflet, plâng..., suspin...
Tu poţi tot, Doamne! Amin!

Să fac o faptă bună

Să-ncerc să fac o faptă bună, sau chiar o faptă bună-n zi
A-ncercat un ins să-mi spună când încercam al citi...
Faptă bună...gândeam eu...de ce vă miraţi aşa?
Îl iubesc pe Dumnezeu, e mereu în viaţa mea
Şi am... şi cu ce gândi, nu sunt chiar aşa de vidă,
Deşi ştiu că mulţi mă văd o fiinţă insipidă...
Cum vă spuneam...m-am gândit cam ce faptă pot să fac,
Oare ce e de făcut într-o lume fără leac?
Într-o lume ce pretinde că s-ar scălda în credinţă,
Iar după zece secunde... toarnă sare-n suferinţă,
Sau aruncă bumerangul să lovească cât mai tare,
Sperând să le crească rangul cu un pas de defilare...
Faptă bună...ce-aş putea oare să îndeplinesc?
Poate că în lumea mea, eu sunt cea care greşesc...
Nu mai iau multe în seamă...lacrimi să n-am cum vărsa,
Nu mai vreau să-mi fie teamă de acel ce va farsa
Chiar de dincolo de ziduri, de diplome sau licenţe,
Nu mai vreau să-mi iasă riduri cu unele divergenţe...
Totuşi când în preajma mea e vorba de fapte bune
N-am astâmpăr...n-am putere, dar aş face şi-o minune...
Deci ce faptă minunată aş putea să-ndeplinesc?
Dacă nu e de ajuns că-ncerc să vă-nveselesc
Ca un clovn plin de viaţă cu-o lacrimă desenată,
Deşi inima îmi plânge poate zilnic...şi-ncă-odată...
Mă gândesc ce faptă bună aş putea zilnic să fac?
De-aş fi o ciocănitoare...poate-ar fi cazul să tac...
Dar eu scriu, rele şi bune, fac şi eu haz de necaz,
Mă strecor cum pot prin viaţă... mai cu ceapă, mai cu praz...
Am crescut copii cât brazii, înc-un suflet mai ridic,
Încerc să-mi fac datoria de mamă, om, dar...nimic
Din ce fac nu-i nefiresc... oricine la fel ar face...
Eu... mi-aş dori să trăim doar în linişte şi pace,
Să nu strigăm fapta bună, chiar de-i extraordinară,
Să iubim sinceritatea, iar minciuna să dispară
Să nu facem fapte rele... şi asta-i o faptă bună
Şi-uite-aşa faptele bune ...încet, încet se adună
Fără să mai dăm cu pumnii în piept pentru ce-am făcut,
Doar nu mai sculptăm în piatră, nici nu mai cioplim în lut...
Eu n-am să mai rup o floare, cred că este un păcat.
Voi ce fapte bune faceţi? spuneţi voi! eu v-am lăsat!

Sclipirea ochilor tăi

O altă noapte caldă s-a scurs mult prea ușor,
N-ai făcut nici trei pași și m-a pătruns un dor...
În zborul fără aripi ne-am perindat ca-n vis
Ținându-ne de mână pășeam spre Paradis,
Printre mii de petale de frezii, ghiocei...
Mă alina sclipirea aprinsă-n ochii tăi
Prin murmur de izvoare și tril de ciocârlii
Am pășit spre iubire, timizi ca doi copii,
Un puf de nor albastru ne-nvăluia discret,
Deja mi-e dor de tine, nu mai e un secret...
Am colindat prin ploaie, ca-n vis ne-am sărutat
Uşor ca asfinţitul ce ne-a îmbrăţişat,
Şi mai avizi ca zorii nu ne puteam opri...
Nu ne-am fi săturat o noapte și o zi.