Dezbracă-mă...

Îmbracă-mă în versuri dezlânate punându-mă pe primul loc, să-ți fiu metafora din toate rimele arse fără foc. Șoptește-mi la ureche vers mirific din strofa care-ți place mai puțin, din sute de stejari să-ți identific sărutul crunt, să simt că-ți aparțin. Rostește-mi zorii fără calendare și roua verilor de sub călcâi, să uit de tot ce arde, tot ce doare să-ți împletesc din șoapte verzi... ''rămâi!'' Dezbracă-mă apoi de rima simplă și de metafora fără surâs, să-ți despletesc săruturi vii pe tâmplă să luăm toate lacrimile-n râs.

Vreau să-ți scriu

Vreau să-ţi scriu
fără cerneală,
fără lacrimi sau peniță,
fără dor, fără culoare,
fără vis și suferință,
fără ploi torențiale,
fără cerul plin de nori,

vreau să-ţi scriu pe toamna asta
ce m-alungă spre ninsori,
și din frunza ruginită,
care m-a îngenunchiat,
vreau să-ţi împletesc speranțe,
și pe tot ce n-am visat.

Vreau să-ţi scriu despre tăcere,
despre chinuri și blestem,
despre Iad, despre durere,
vreau să-ţi picur, să te chem.

Vreau din bezna asta deasă
drumul pur să îl pășesc,
să te-ntorci din nou acasă,
vreau să-ţi spun că te iubesc!

Într-o zi sau într-o noapte

 

 

 

 

Într-o noapte, când valsând
peste duritatea lunii,
mă vei săruta în gând
dintre stele, ca nebunii,
vom desprinde dimineaţa
de tăcerea zorilor.
Într-o noapte, toată ceaţa
din frunzişul stelelor
va trimite peste lume
stropi de suflet înflorit
reuşind să ne îndrume
dragostea spre nesfârşit.

Într-o zi, domnind pe-o stea
pentru zarea muribundă
vom străbate dragostea
şi visele ce-o inundă,
vom implora soarele
să ne mistuie de dor
scăldându-i picioarele
în lacrima stelelor.
Într-o zi vom pune luna
nopţilor de pe poteci,
să ne depene cununa
viselor, să nu mai pleci.

 

 

 

 

De azi eşti îngerul din vise

E prima zi când te privesc

fără să-ţi pot rosti ceva,

zilnic spuneam că te iubesc,

astăzi ţi-o spune lacrima.

Tăcerile adorm în gând,

clipele dor de patru seri,

mereu erai în primul rând,

m-ai izgonit deja spre ieri.

E prima noapte când adorm

cu lacrimile pe hârtie

nimic nu pare uniform,

totul e gol..., ce-ţi pasă ţie?

Plâng stelele pe cerul meu,

pe-al tău probabil că zâmbesc,

aş vrea, dar nu îmi pare rău

că plâng, din nou, fiindcă iubesc...

Te-am visat ca de obicei,

nici zorii chipul nu-mi lovise,

ţi-am scris poem din ochii mei,

de azi eşti îngerul din vise.

Zăpezile mă vor presa

ca pe o lacrimă albastră,

ce nu-ţi mai poate agresa

argintul pus pe steaua noastră.

Promisiuni în zori de zi,

n-am să ascult de-ar fi să mor...

În iarna asta-mi voi topi

sufletul plin de al tău dor.

O zi întreagă fără grai,

privindu-te necontenit...

O vorbă-ai fi putut să-mi dai,

am aşteptat, dar n-am primit.

E vina mea că n-am ştiut

să-mi ţin şi-acum inima-n chingi,

de-abia în zori am priceput

c-ai reuşit să mă învingi.

Temelia iubirii

Aş vrea să-ţi stropesc viaţa

cu-n vers de mângâiere,

să-l găseşti dimineaţa

când sufletul îţi cere,

surâs înseninat,

în ochi să porţi, iubite,

cât timp vei fi plecat,

poeme-nşiruite...

.

Aş vrea să-ţi scriu pe stropii

de rouă că-mi e dor

de suflet să te-apropii,

să ne-avântam în zbor,

să punem temelia
 iubirii pe pământ

şi să purtăm făclia

poemelor prin vânt.

.

Aş vrea să-ţi aud glasul

în orişice secundă,

să redescopăr ceasul

ce sufletu-mi inundă,

să îngenunchem la poarta 

pură-a iubirilor,

lumii să-i predăm arta

poemelor de dor.

.

Alungare

 

 

M-aş spăla pe ochi, de tine,
să-mi îndepărtez durerea
care se ascunde-n mine.
Ce-aş mai îngropa tăcerea...!!!

Pe trup m-aş spăla de tine
cu săruturi mii şi sute,
să alerg zâmbind, de mâine,
pe alei nestrăbătute.

Viforul l-aş strânge-n braţe
să-i ofer val de căldură,
sufletul să mi-l înhaţe
dintre spinii plini de ură.

Doamne, cât de mult mă doare!!!
Nu am cum să te-alung!
Ard ca flăcările-n zare,
curg şi lacrimile-mi ung.

M-aş spăla pe ochi, de tine,
lacrimile-aş izgoni
dar în clipa care vine
sufletul mi-ai cotropi.

Las ploile să m-aline
stropii reci să mă lovească,
fulgerând dorul de tine
şi durerea pământească.

 

 

 

Vrăjită de dor

M-auzi, pe-nserate
Cum strig necuvinte
Şi-ţi murmur, furate
Aduceri aminte?

Mă vezi printre spinii
Ce-au rupt rădăcina,
Din care bătrânii
Îşi apără vina?

Sunt eu, fir de iarbă
Uitată-n exil,
Cu lacrima-n barbă
Şi gând de copil.

M-auzi, dintre stele,
Cum plâng fulgi de nea?
Pe pleoapele tale
Aşez dragostea.

M-auzi, din tăcere,
Cum cuget pe nor?
Adorm în durere
Vrăjită de-un dor...

Îmi stă în piept o lacrimă

 

 

Îmi stă în gât o lacrimă de-o vreme,
nici  numai ştiu de când şi pentru când,
ştiu numai că de dor sufletu-mi geme
şi mă trezesc în noapte suspinând.

Ştiu c-ai plecat cu toate ale mele
şi-ai să te-ntorci atunci când vei putea
să descifrezi ce stă sculptat în stele
şi-n versul meu ce-aduce dragostea.

În piept îmi stă o lacrimă de-o vară,
adânc înfiptă de tăcerea ta,
ştiu sigur clipa când o să răsară,
exact atunci când te voi revedea.

Din ea îmi împletesc averi de-o vreme,
nici numai ştiu de câte ori pe zi
te strig şi te acopăr cu poeme
din care mă hrănesc pentru-a trăi.

Uneori vin miniaturi din lumea crudă
şi mă lovesc cum n-am visat vreodată,
sperând că sunt numai o biată dudă
şi voi pieri sub talpă lor crăpată.

Amarnic se înşeală orice boare
crezând că în venin mă vor topi,
sunt lacrimă, dar sunt ruptă din soare
şi-n lacrimi versul cald pot contopi.

Îmi stă în piept o lacrimă, de-o viaţă,
nici n-o împart cu cei ce nu iubesc
fiindcă n-au cum, sufletul lor de gheaţă
mi-au dat mereu curaj să reuşesc.

 

 

În zori

 

În noaptea asta vreau să-mi murmuri
Poemul mării plâns la mal,
De sub aripile de fluturi
Să-aud oceanul... val cu val...

În noaptea asta vreau să-mi tulburi
Poemele purtate-n larg,
Să descifrăm albe amurguri
Încolăcite pe catarg.

În noaptea asta vreau să înlături
Neliniştea din valul mării,
Argintul stelelor să mături
Şi-n zori poţi să mă dai uitării.

Suflet nemuritor

 

 

 

Eu am picat cândva din stele,
Un fir de praf  firav, inert,
Cu toate versurile mele
Născute într-un viu concert.

Încă mai rătăcesc prin lume,
Ca licuriciul plin de dor,
Stelele vor să mă consume
Pe geana albă-a zorilor.

Sunt doar un strop plin de iubire,
Prin ploi de stele mă strecor,
Am venit să vă dau de ştire
Că sunt cuvânt nemuritor.

Eu voi zbura curând spre stele,
Un fir de praf rătăcitor,
Dar vă las versurile mele
Şi sufletul nemuritor.

 

 

Doar apă chioară (Penultima scrisoare)

Îţi scriu penultima scrisoare,
Probabil nici n-o vei citi
Dar, nu contează cât mă doare,
Contează cât mai pot iubi.

Îţi scriu şi azi, îţi scriu şi mâine,
În timp, sigur te voi uita,
Ca pe un colţ uscat de pâine
Pe care n-o pot felia.

Te rog să-ţi iei totul cu tine,
Nimic în urmă nu lăsa,
Nici stropi din culmile alpine,
Nu vreau nimic din viaţa ta!

N-am cum să-ţi cer eternitate
Când ai ucis deja prezentul,
Mai am atâta demnitate
Încât să-mi păstrez postamentul.

Când am păşit pe norii puri,
Mereu alăturea de tine,
Eu nu ţi-am cerut să înduri
Dorul ce nu ţi se cuvine.

Îţi scriu şi azi ca prima oară,
Când m-ai rugat să-ţi scriu ceva
Sufletul să nu te mai doară,
Spre ceruri să putem zbura.

Îţi scriu penultima scrisoare,
Cândva o vei citi, precis,
Când vei bea cupa cu uitare
Şi-ai să te-ntrebi ce vise-am scris.

Îţi scriu şi azi, cum fac de-o viaţă
Deşi, nu-mi mai eşti călăuză,
Îţi scriu dar, n-am să-ţi dau speranţă
Că ai acelaşi drept de muză.

Îţi scriu şi azi ca şi-altă dată
Cu lacrima din călimară,
Dragostea mea a fost curată,
A ta însă, doar apă chioară

Îţi scriu, nu-mi pare rău, deloc
Că te-am iubit ca pe un zeu,
Nu fac păcat, nu-i niciun joc,
Mi-ar fi teamă de Dumnezeu.

Iubirea mea de zi cu zi

Lumina mea din miez de noapte,
Iubirea mea de zi cu zi,
Voi scrie versurile toate
Atâta timp cât voi trăi
Cu gândul la ochii tăi calzi,
La glasul tău plin de iubire,
Iubirea-n care lent mă scalzi,
Ca pe-o prinţesă-ntre safire
Şi clipele ce-mi dăruieşti,
Le voi aşterne neîncetat,
Dragostea noastră ca-n poveşti
Pe culmi alpine s-a gravat
Într-un volum plin de iubire
Din suflet să ţi-l dăruiesc
E-adevărat, nu-i amăgire:
Din tot sufletul TE IUBESC!

Iubirea, nu are moarte!

Prim volum de poezie
Compus sub anestezie-
Totală de-ndrăgostit,
Azi, iubirea a vestit.
Iubirea cea fără preţ
Ce se zbate-ntre dispreţ,
Minciună şi ironie...
Aşternută pe hârtie
Cu lacrimi, dar cu speranţă,
Iubirea ce ne dă viaţă,
Va contamina de-acum
Tot ce-i va mai sta în drum.
Iubirea, cea fără plată,
Dintr-o inimă curată
Va pluti în Univers,
Prin poem, strofă sau vers.
Infinitu-îl va-ncălzi...
Feriţi-vă!!! Într-o zi,
Toţi cei ce-o ironizaţi
De ea ve-ţi fi dezgheţaţi!
În suflete va pătrunde,
Nu aveţi unde v-ascunde!
Dumnezeu ne dă iubire
Tuturor, noi, nemurire
Suntem datori să-i redăm
Fără plată, s-o păstrăm
În suflet, cât mai curată,
Iubirea, cea minunată,
Sentimentul- triumfal,
Sfânt, unic, fenomenal...
Să-l dăruim mai departe...,
Iubirea, nu are moarte!
De-acest lucru sunt convinsă
Fiindcă-s de iubire-nvinsă.

O săptămână

Aş vrea s-adorm, timpul să-l pierd
Fără a-mi păsa vreo clipă,
Deşi doresc să te dezmierd
Făcând mare risipă.
Aş vrea de dor să-mi netezesc
În fiecare seară
Un drum, pe el să rătăcesc,
Lacrima mea amară
Să nu-mi înnece nicio stea
Din tot ce stă pe boltă
Să-ţi dăruiesc iubirea mea
Simplă dar, dezinvoltă.
Aş vrea să aţipesc măcar
O oră, numai una,
Al dragostei ceasornicar
Să-mi fure săptămâna.
O săptămână-a mai rămas
Şi visul meu cel mare
Se va-mplini, mai am un pas
Şi va fi sărbătoare.

Din cupa plină de cuvinte

În seara asta-mi vin în minte
Câteva sute de poeme,
Cu milioane de cuvinte,
Aşternute doar să te cheme.

În seara asta arzătoare
Mă strigă lacul părăsit
Cu zeci de nuferi, prinşi în Soare...
În seara asta-am aţipit
Şi m-am trezit fără de umăr,
Aş scrie dorul şi durerea
Fără să vreau să mai enumăr
Singurătatea şi tăcerea...

Aş scrie-aşa la infinit
Fără să-mi pese că mă doare
Fără să ştiu că n-ai venit,
Să-alerg spre ziua următoare.

În seara asta-aş lăcrima
Toţi nuferii să-i înfloresc,
Aş reclădi versul, rima...
Printre "te-ador" şi " te iubesc"
În seara asta-aşa pustie
M-aş rătăci pe al tău braţ
Sorbindu-ţi într-o veselie
Din cupa plină cu nesaţ.

Din cupa plină de cuvinte
Doar două ţi le-aş repeta,
Cum tu-mi sălășluiești în minte
Şi-mi tot repeţi: "nu mă uita!"