Strop de iubire

 

 

 

Ţi-aş împleti iluzii pe hârtie
Din toate câte mocnesc pe pământ,
Dar teamă mi-e că-n ziua de simbrie
Voi găsi doar furtună sub cuvânt.

Ţi-aş împleti o arşiţă albastră
Din dorul lunii de a se ascunde
De soarele ce-mi bate în fereastră,
Dar teamă mi-e că-n vise-ţi voi pătrunde.

Chiar m-aş trezi, în zorii verzi, cu gândul
La toate clipele neînţelese
Şi-aş aduna, din ochii tăi, cuvântul
Din care, pod de muguri peste dor, ţi-aş ţese.

Îţi împletesc din şoapte frânte-n zori
Un râu înverşunat în nemurire,
Înăbuşit în roua de pe flori,
Făr-a pretinde-n schimb strop de iubire.

 

 

Răsunet de viaţă

Un înger albastru venit din trecut
Mi-a răpit tăcerea la ceas de amiaz',
O floare plăpândă în mână-a avut
Şi-o gură fierbinte, o simt pe obraz.

Un înger albastru, cu ochi de senin,
Prin stropii de ploaie s-a purificat
Cu liniştea-n palmă şi sufletul plin
De sfânta iubire, azi m-a descifrat.

Mi-a luat de pe tâmple nămeţii de ieri
Cu singura taină ce-n piept am păstrat,
Redându-mi speranţa pierdută-n tăceri
Şi visul de aur rămas nepătat.

Se-aud muguri blânzi răsplătind în culori,
Coperţile albe răsună a viaţă,
Mi-e pasul albastru vestind alte zori
Pe-alei de izbândă, lipsite de ceaţă.

Iubirea ne-a ţinut în viaţă

Nu ştiu de ce-am crezut că sensul,
Unic va fii, de-aceasta dată,
Ştiam că totul stă în versul
Din dragostea adevărată.

Ştiam c-ai să revii pe file
Măcar din curiozitate,
Chiar dacă mii şi mii de mile
Ne despărţeau, aveai dreptate.

Iubirea noastră nu se pierde,
Nu-i doar un vis, uitat în zori,
Mereu va-nmugurii, mai verde
Va înflori-n mii de culori.

Ştiam c-am să-ţi descopăr paşii
În jar, nestins de nicio ploaie,
Întreţinut de îngeraşii
Scăldaţi de lacrimi în şuvoaie.

Nu ştiu de ce-am crezut că totul
În jurul meu s-a năruit,
Doar ştiam că eşti antidotul
Oricărui drum nepietruit.

Ştiam că uşa nu se-nchide,
Că-n prag doar tu te poţi ivi,
Că universul va decide
Firescul sens al inimi.

Acum văd totul fără ceaţă,
Din licurici s-au născut stele,
Iubirea ne-a ţinut în viaţă,
Ca mugurii pe rămurele.

Nu călcaţi iarba-n picioare!

M-aş lungi pe iarba deasă
Să-mi recapăt alinarea,
Să mă simt din nou acasă,
Să nu mă strivească marea.

M-aş răzbuna pentru-o clipă
Lenevind în iarbă aiurea,
De rouă-aş face risipă
Până-ar înfrunzi pădurea.

Mi-aş întinde mâna dreaptă
Printre crengile de dud,
Devenind mai înţeleaptă,
Viscolul să nu-l aud.

Sunt atât de însetată,
Stelele le-aş răvăşi
Şi-n iarba înrourată
Liniştea mi-aş regăsi.

Stelele le-aş transforma
Într-o mie de comete
Şi din ele aş forma
Iarba care să mă îmbete.

Printre muguri plini de dor
M-aş topi de bucurie,
Pe vecie să măsor
Visul sfânt pe iarba vie.

M-aş lupta cu orice boare,
Cu orice viscol şi ger,
Nu călcaţi iarba-n picioare!
Vă implor, nu doar vă cer.

Clădeşti înalt

Clădeşti înalte ziduri...,
Pe schele am urcat,
În palme-am făcut riduri,
Nu pe suflet furat,
Mă-ndepărtezi de mine,
Te uit..., când voi pieri
Şi-mi va fi dor de tine
Numai cât voi trăi.
Rostogoleşti la vale
Vitala mea licoare,
Te smulgi din a mea cale
Iar eu rămân datoare,
Să te aştept în lacrimi,
Să te aştept râzând,
Să nu fim două inimi
Ci doar un singur gând.

Clădeşti înalte vise
În nopţile târzii,
În clipe interzise
Eu te aştept să vi
Să m-aduni de pe câmpuri
Cu picături de verde,
Să mă săruţi pe muguri
Chiar dacă mă voi pierde,
Rostogolită-n valuri
Din marea de iubire,
Mă voi urca pe dealuri
Scăldată în uimire...
Am întâlnit aievea
Ce nimeni n-a palpat,
Dumnezeu şi iubirea,
Exist cu-adevărat.

Scriu şi mâine

De ce nu ai curaj a-mi spune
Tot ce gândeşti în urma mea?
Doar nu sunt singura pe lume
Ce trec prin viaţa asta grea
Lăsând în urmă-orice coşmar,
Păşind spre zorii următori...
De ce tot vorbeşti în zadar
Şi-arunci cu vitriol pe flori?
De ce nu ai curaj a-mi spune
Mie..., în faţă..., tot ce crezi?
Loveşti strivind mugur anume,
Sperând să-mi smulgi fructele verzi,
Visezi să-mi coci sufletu-n smoală
Râzând în urma-mi pe-mbufnate?
Dar, recunosc..., n-am a ta şcoală
Iar de-am făcut pas mai departe
Nu ţi-am cerut nici un crâmpei,
Nici măcar firicel de aţă,
N-am luat nimic din ochii tăi...
De ce nu-mi spui totul în faţă?
Mă urc cumva pe-un piedestal,
Te privesc eu astăzi de sus?
De ce m-ataci aşa brutal?
Pretind cumva că-s mai presus?
Mi-am pus azi lauri verzi pe frunte?
Oare cu ce te-am rănit eu?
Te-am alungat de pe-a ta punte?
Răspunde-mi! Pentru Dumnezeu!
Îţi este bine să m-afunzi,
Lovindu-mă mereu prin spate
Iar după-aceea să te-ascunzi
Strigând că fac o nedreptate...?!?
Mi-ai şters tu lacrima vreodată?
Mi-ai dat firimituri de pâine?
De-ţi fac vreun rău, te rog mă iartă!
Mă duşmăneşte?!?... Scriu şi mâine.