Le-am răspuns că te iubesc!

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

M-au întrebat așa într-o doară,
Mulţi anonimi sau cunoscuți,
De ce te port ca pe-o comoară,
Ce-aș face, de-ar fi să mă uiți?!?

M-au întrebat minți curioase,
Ce nu mă știu, cum mă știi tu,
Dacă în nopțile geroase
Nu-mi arde-n mine sufletu'?!?

M-au întrebat multe guri rele,
De ce în versuri te slăvesc
Și-n toate paginile mele
Repet mereu că te iubesc?!?

M-au întrebat, ce pun în gânduri,
Cu ce licoare le hrănesc,
M-au citit unii printre rânduri,
Eu le-am răspuns că te iubesc!

M-au întrebat, de ce mă laud
Cu-a mea iubire uimitoare
Și-orice cuvânt, de-al tău, aplaud
De parcă-ai fi rază de soare?!?

M-au întrebat, mulţi cititori,
Cum fac, de nu mă plictisesc
Să-mi aștern dorul în culori?!?
Eu le-am răspuns că te iubesc!

Doar un cuvânt

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.



Să-mi spui să tac când aberez,
Să-mi spui orice, când tac prea mult,
Să mă întrebi de ce vibrez
Chiar și când șoapta ți-o ascult.

Să-mi spui doar un cuvânt șoptit
Din cele două repetate
De amândoi, la infinit,
Aproape-n fiecare noapte.

Un sunet doar să îmi rostești,
Șuvoi de vers vei îndulci,
Voi știi cât de mult mă iubești
Iar, eu enorm te voi iubi.

Te iubesc la nesfârșit!

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Sunt doar un simplu trecător,
Născut în noapte, undeva,
Prin furtuni, lacrimă şi dor
Dar, caut a le arhiva.

Sunt picătura de cerneală
Ce lasă-n urma stropi ciudați,
Coborând din lumea astrală
Pe norii mei nenumărați.

Sunt o clepsidră răzvrătită
În ciuda clipelor, tot curg
Zburând cu rănile pe-aripă
Din zori de zi până-n amurg.

Sunt cartea-n care se discerne
Cuvântul ce mi-l dăruiesti,
Cu el mereu să pot așterne
Dragostea noastră ca-n povesti.

Sunt tu, când pun în versuri dor
Și eu, când modelez cuvântul,
Când mă iubești și te ador
Cum n-a iubit întreg pământul.

Sunt cartea fără de coperți,
Uitată-n raftul prăfuit,
Tu mă citești şi mă răsfeţi,
Eu te iubesc la nesfârșit!

Raze de stea

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Cum să tac în seara asta,
Când iubirea-n mine zbiară,
Cum să nu implor fereastra
Pentru-a nu știu cât-a oară?

Cum să-mi țin gândul acasă
Când tu ești așa departe?
Insomnia nu mă lasă,
În lipsa ta vise-împarte.

Cum s-adorm, iubitul meu
Fără să-ți răpesc cuvântul,
Să-mpletesc din glasul tău
Șoapte care-alină vântul?

Cum să-nduplec blânda Lună
Pletele să îți răsfire
Cu-n sărut de noapte bună
Și un vis plin de iubire?

Cum să nu aștern povestea
Veșnicei noastre iubiri,
Când trimiți raze de stea
Cu miros de trandafiri...

Noapte fără calendar

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.



Sunt dansul ploii printre crengi,
Sunt freamăt de albine,
Sunt fericirea prinsă-n chingi
Și-n culmile alpine.

Sunt Univers într-un cuvânt,
Sunt mâine și poimâine,
Sunt simplu nor peste pământ
Și peste culmi alpine.

Sunt felinarul stins de vânt,
De-otrăvuri și toxine,
Sunt aripă ce-și ia avânt
Spre culmile alpine.

Sunt primăvara-n vocea ta,
Sunt ghiocelul care vine,
Sunt lacrima și dragostea
Din culmile alpine.

Sunt lunga viaţa ce-o trăiesc
Când pleci de lângă mine,
Când în tăcere te doresc
Pe culmile alpine.

Sunt clipele-n care tânjesc
Să le împart cu tine,
Să-ți iau și să îţi dăruiesc
Suflet, pe culmi alpine.

Sunt clipe ce pier în zadar
Cu aprig dor de tine,
Sunt noaptea fără calendar
Din culmile alpine.

Drumuri noi

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Sunt clipe-n care-ți caut pasul
Ca pe un leac inexplicabil,
Să nu cumva să-ți confund glasul
Cu orice freamăt adorabil.

Sunt seri în care-ți caut steaua
Prin visele nenumărate,
Să nu pătrund prin catifeaua
Iubirii noastre închegate.

Sunt nopți în care-ți caut geana
Să-ți sărut ochii zâmbitori
Să nu cumva să uit că teama
Din vis, s-a rătăcit în zori.

Sunt drumuri ce le-ai străbătut
De-atâtea ori, purtând cu tine
Iubirea care s-a născut
În zbor, pe culmile alpine.

Sunt zile-n care-ți sorb cuvântul
Și-n flăcări albe-l împletesc,
Să nu cumva să uite vântul
Să-ți spună ce mult te iubesc.

Cum să-mi vând inima-n rate?

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Cum să-adorm dorul în noapte
Când el de-abia se-înfiripă,
Cum să-mi vând inima-n rate
Când sufletu-n lacrimi țipă?

Cum să-înec dorul de tine
În cascadele sărate?
Viața nu-mi aparține,
Ești aici când ești departe.

Cum să-mi împletesc cuvântul
Fără să-ți măsor privirea?
Expiră abonamentul,
Reîncarcă-l cu iubirea!

Cum să-mi oblojesc durerea
Clipelor nemărginite,
Când eu îți măsor tăcerea
Și-o aștern peste cuvinte?

Pași

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.




Sunt un ulcior plin cu sfială
Privit de-atâția curioși,
Cu lacrimi modelez cerneală
În pași mici dar, ambițioși.

Sunt un copac, de fulger, ros
Și de furtuni năucitoare,
În lumea întoarsă pe dos
Dau tihnă pletelor din soare.

Sunt fir de iarbă zgribulită
Sub roua ochilor tăi verzi,
Izvor de șoaptă, plăsmuită
În noaptea-n care mă dezmierzi.

Sunt coală albă de hârtie,
Sub glasul tău mă împletesc
Îngemănând doar poezie,
Să-ți demonstrez cât te iubesc!

Nu accept abandonarea

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Desfac firul cu privirea
Plămădind în gând izvoare,
Redefinesc fericirea
Dar, cuvântul sec mă doare.

Bat la poarta casei tale
Cu petala de tăcere,
Visele monumentale
Mă prind între bariere.

Ridic pleoapa-n taina nopţii
Desluşind lumini profunde,
Lacrima unei decepţii
Sub fereastră se ascunde.

Nici silaba nu rosteşte
Afirmaţia ciudată,
Nimeni nu mai preţuieşte
Dragostea adevărată.

Totul piere ca o boare,
Totu-i superficial,
Pagina este datoare
Cu mesaj substanţial.

Adun şoaptele smerite,
Din căuşul palmei mele,
Să clădesc în a ta minte
Zborul gândurilor grele.

Curge lacrima fierbinte
Implorând întemniţarea
Sunetelor din cuvinte
Dar, n-accept abandonarea.

De veghe

Sunt aici seară de seară
Ghemuită-n locul meu,
Picurând din inimioră
Daruri de la Dumnezeu.

Slovele îmi sunt ca mierea,
Îndulcesc fiere sau ceai,
Din suflet alung durerea
Şi şterg orice mucegai.

Nu posed plete divine,
Nici sub lauri nu poftesc,
Peste culmile alpine
Doar cuvânt curat dospesc.

Eu sunt doar o picătură,
Nu aveţi de ce vă teme,
Nu urzesc nimic cu ură,
Nu am timp de-aşa probleme.

Trăiesc dar, în graba mare
Umbre prin spate îmi vin,
Mă lovesc fără-ncetare
Însă, nu-mi provoacă chin.

Picături de suferinţă,
Puse în vârf de săgeată,
Sperând într-o biruinţă,
Spre călcâiul meu, se îndreaptă.

Le ignor privind spre stele
Şi mă rog la Dumnezeu
Să m-ajute-n clipe grele
Aşa cum face mereu.

Cu doze mici de iubire,
Picurate-n al meu vers,
Vreau să dau la toţi de ştire
Că nu am suflet pervers.

Iubesc graiul, iubesc glia
Şi urmaşii, îndeajuns,
M-am născut în România
Şi n-am nimic de ascuns.

Regăsire

Din vise te-am desprins aseară
În versuri calde să te-mbrac,
Să opresc lacrima amară
Şi-n al tău dor să vreau să zac.

Din amintiri am smuls o clipă
Sufletul să nu-mi osândesc
Dar miezul nopţii-n pagini ţipă
Şi-n zori de zi te regăsesc.

Mi-e inima simbol de lacrimi
Şi sufletul şuvoi de vers,
Renasc sorbindu-te din patimi,
Minune-n al meu univers!

Mi-e versul plin de-a ta fiinţă,
Glasul avid de-al tău cuvânt,
Dorul tău crudă suferinţă,
Cuvântul meu nu-i vorbă-n vânt.

Din vise te-alungam aseară
În versul alb să te-nfăşor.
Nemărginita mea comoară,
În veci de tine-mi va fi dor!

De ţi-ai da seama...

De ţi-ai da seama cât de mult
A însemnat o picătură...
Că-ţi sorb cuvântul când te-ascult
Ca pe o sfântă băutură...
De ţi-ai da seama cât m-alini
Cu trei minute şi-un cuvânt,
Deşi mă zbat azi între spini,
Iubirea mea nu-i vorbă-n vânt.
De-ai simţi cât mă întregeşti,
Cât mă ridici cu glasul tău...
Aştept o clipă ca-n poveşti,
Cu-a mea răbdare, dragul meu!
O viaţă-n crivăţ am trăit,
Prin minciuni n-am îngenunchiat,
Pentru-adevăr m-am mai jertfit,
Să mă doboare-au încercat
Atâtea palme nemiloase
Şi-atâtea suflete haine...
Deşi păreau aşa frumoase
Le-am alungat de lângă mine
Şi-am luptat până la sfârşit
Cu capul sus, fără ruşine,
Dumnezeu nu m-a părăsit,
El mă cunoaşte cel mai bine.
Ştie ce am în piept rănit,
Ceea ce ştii, de mult şi tu
Chiar de susţii că am minţit...
El îmi cunoaşte sufletu'.
La infinit să demonstrez
Nu are rost, de nu-nţelegi
Că te iubesc, nu simulez...
Şi-ţi dau mereu timp să alegi.

M-ai osândit la viaţă

Hoinarul meu ce-mi picuri dor
Când pleci departe peste munţi
Lăsând în urmă doar fior
Şi şoaptele: "să nu mă uiţi!!!",
Iubire cu ochi de smarald
Ce străbaţi lumea fără teamă,
Cu suflet tandru, blând şi cald...
Eu nu fac din iubire dramă!
Cum transformi tu seară de seară
Lacrima-n vers şi iarna-n flori
Doar cu un gând de primăvară
Topeşti nămeţi, ascunzi ninsori,
Cu un cuvânt - zâmbet strârneşti,
În umbra mea te-ai transformat
N-am cum să uit că mă iubeşti,
Că sufletul mi-ai deshumat
Din cripta rece a tristeţii
Şi mi l-ai osândit la viaţă
Reclădind drumul dimineţii
Ce de-acum să respir mă-nvaţă.

Cu-a ta tăcere mă loveşti

Cu-a ta iubire mă creezi,
Cu-al tău sărut zorii-mi redai,
Cu ochii tăi senini de verzi
M-alungi, mă chemi strigând: "mai stai!"
Cu-a ta tăcere mă loveşti,
Cu lipsa ta, clipa-mi distrugi,
Poate-i mai bine să te-opreşti,
Din a ta viaţă să m-alungi...
Mă luminezi doar cu-n cuvânt
Şi mă întuneci, când doreşti
Să uit ce-am fost pe-acest pământ
Şi sunt doar fiindcă mă iubeşti.
Cu al tău zâmbet mă alini,
Cu al tău glas viaţa-mi redai
Vreau să te-alung printre străini
Dar numai tu curs vieţii-mi dai.

Mâine voi zâmbi, promit!

Printre crengi, frunze uscate din nou astăzi hoinăresc,

Înot în ocean de lacrimi agăţându-mă de stuf,
Mă întreb ca-ntotdeauna...: "m-am născut să izbutesc?"
"Sau doar să transform în versuri lacrimi pline de năduf?"
Florile din a mea viaţă mă învăluie cu căldură,
Cu-arome mângâietoare, sperând c-aşa mă alină,
Eu mă-nec în lacrimi sute, ele curg fără măsură,
Lăsând şanţurile pline, şi-ochii mei fără lumină,
Îmi roade mereu din suflet, mai am doar o picătură,
O păstrez ca pe-o licoare, o hrănesc pe zi ce trece
Cu fire din stuful care mă-mbrăca ca-ntr-o armură,
Dar cuvântul m-a lovit, nu am cum să rămân rece.
Mă izbeşte peste suflet, îmi înveninează viaţa
Iar colacul de salvare... astăzi e plecat... departe,
M-a simţit şi a-ncercat să-mi picteze dimineaţa,
Dar săgeata ascuţită a venit din altă parte.
M-a lovit ca pe-o statuie, fără să-i pese o clipă
C-altă rană-mi poate frânge sufletul deja lovit,
Îmi crescuse-n vise aripi, dar s-au irosit în pripă...
Mâine voi zâmbi, probabil, mâine voi zâmbi... promit!

Sărbătorind iubirea

În seara asta-s singură, pustie
Glasul mi-e dus departe, peste munte...
M-a părăsit şi Luna argintie,
Nici stelele n-au timp să mă asculte,
În seara asta, n-am deloc culoare
Vreau să pictez, dar nu eşti lângă mine
Aş fi luat din curcubeu splendoare
Şi-aş fi brodat cuvânt doar pentru tine.
În seara asta, ca în orice seară
M-am aşezat o strofă să-ţi aştern,
Dar fără glasul tău... nimic nu zboară,
Nimic nu creşte, nimic nu-i etern.
În seara asta, dorul tău mă seacă,
Versul e gol, nimic nu mă încântă
Iar iarna asta... care nu mai pleacă
Spre alte zări..., doar dorul tău se-avântă
În zbor pribeag, spre tine să m-aline,
Sub pleoape să-mi strecoare fericirea
În vis măcar, mi-e tare dor de tine!
Să te sărut sărbătorind iubirea.

Destin

Când destinul va decide să aştearnă peste mine
Linişte desăvârşită, de ţărână din ţărână,
Fără pic de nedreptăţi, dureri, lacrimi sau suspine,
Hotărând c-am potolit sete cu a mea fântână.

Când destinul va închide capacul cu-n ultim cui,
Renăscându-mă-ntr-o lume doar de mine cunoscută
N-am să mai sculptez cuvântul, n-am să fac rău nimănui
Nici măcar cu-o biată rimă între lacrimi concepută.

Când destinul va decide secarea mea ca izvor,
Şi vor răsări Luceferi pe sub bolta mea de seară
Îmbuibată de necazuri, reproşuri, dureri şi dor,
Cu a Lui milă enormă, să-mi deschidă porţi spre vară.

Când destinul va decide c-a sosit clipa supremă,
Avidă de a-mi sorbi trupul din gheara durerii,
Păşind fără de regrete pe alei cuprinse-n schemă,
Vreau să simt mireasma sfântă prinsă-n braţele tăcerii.

Colţ de Suflet

Vreau să tac, cum tace vântul
În vuiet prelung, văitat,
Să-mi îngrop adânc cuvântul
Ce mă cheamă neîncetat,
Vreau să tac, să-mi aud gândul
Rătăcit peste pădure,
Să recitesc episodul
Îmbibat în vorbe dure.
Vreau să tac, cum tace noaptea
Peste-al ei luceafăr rece,
Să-mi regăsesc libertatea
Sufletul să nu-mi mai sece.
Vreau să tac, cum tace stânca
În floarea de colţ dospită,
Să-mi împietrească porunca
Cu suspine căptuşită.
Vreau să tac, să-ngrop durerea
Ce m-apasă peste pleoape,
Să te-înec în nepăsarea
Plăsmuită îndeaproape.
Vreau să tac, cum tace vântul
Rătăcind peste ogoare.
Mă arde-n suflet cuvântul...
Lacrima pe-obraz... mă doare.

Oricâte drumuri ai străbate

Oricâte drumuri ai străbate,
Oricât de mult ai colinda,
În zori de zi sau plină noapte,
Inima tristă-mi voi blinda.
Nici o privire-amăgitoare,
Nici un sunet nu e mai blând,
Doar tu eşti raza mea de soare,
Doar tu domneşti în al meu gând.
Oricâte graniţi ne-ar desparte,
Oricât de greu mi-e să păşesc,
Doar ochii tăi sunt a mea carte,
Numai în ei pot să citesc.
Nici un cuvânt nu-mi va fi floare,
Nici un alt umăr nu m-alină,
Doar tu-mi ştergi lacrima ce doare,
Doar tu-mi dai pacea cea mai fină.
Eşti aerul ce mă-nconjoară,
În umbre ce mă urmăresc,
Chiar şi tuşul din călimară
Îmi şopteşte să te iubesc.

De-ai ştii

De-ai ştii să-mi dăruieşti mereu
Clipele ce mi le răpeşti,
De-aş ştii că sunt în gândul tău
Cum stărui tu când rătăceşti,
De-aş ştii sub stele să m-afund
În zori cu dragoste aprinsă,
Ai ştii că nu pot să m-ascund
Cât sunt de dorul tău învinsă,
De-aş ştii cuvântul ce-l rosteşti
În ce culoare-i zugrăvit,
Ai ştii că doar tu-mi dăruieşti
Visul spre care am păşit.