
Mi-e aşa un dor de tine, de n-ai cum să visezi,
Mi-e dor de al tău suflet, de ochii tăi cei verzi,
Mi-e dor de-mbrăţişarea şi de sărutul tău,
Îmi este dor de tine, cel ce ai fost mereu,
Cel de acum un an, de-acum cinci luni de zile...
Cel care-mi aşternea iubire-n multe file,
În multe versuri şchioape, dar pline de iubire,
Mi-e dor de clipa-n care mi-aduceai fericire
Pe un platou integru, cu stele luminoase
În nopţile divine..., vise spectaculoase
S-au spart în mii de cioburi, în zeci de firimituri
S-a frânt colţul de viaţă, acum păstrez frânturi
În scrinul picăturii, prea inundat de tine...
Mi-e dor să-ţi aud glasul! Mi-arde sufletu-n mine!
Oricâte ploi vor plânge peste-a ta amintire,
Nu cred că vor mai naşte vreodat-aşa iubire.
Oricâţi prinţi din poveste mă vor aprecia
Iubirea nostră sfântă n-o vor negocia
Nici dacă ceru-n lacrimi îl vor scălda visând,
Nici un prinţ din poveste nu-mi va intra în gând,
În suflet şi speranţă, în aer inspirat...
Nici dacă-mi vor jura pe cerul înstelat,
Pe roua dimineţii, pe macii din câmpie,
Pe tot ce mă-nconjoară, pe orice poezie...
Nimic nu mă încântă, nimic nu-mi dă elan
Decât sufletul tău, cel... de acum un an.











