Destin

Când destinul va decide să aştearnă peste mine
Linişte desăvârşită, de ţărână din ţărână,
Fără pic de nedreptăţi, dureri, lacrimi sau suspine,
Hotărând c-am potolit sete cu a mea fântână.

Când destinul va închide capacul cu-n ultim cui,
Renăscându-mă-ntr-o lume doar de mine cunoscută
N-am să mai sculptez cuvântul, n-am să fac rău nimănui
Nici măcar cu-o biată rimă între lacrimi concepută.

Când destinul va decide secarea mea ca izvor,
Şi vor răsări Luceferi pe sub bolta mea de seară
Îmbuibată de necazuri, reproşuri, dureri şi dor,
Cu a Lui milă enormă, să-mi deschidă porţi spre vară.

Când destinul va decide c-a sosit clipa supremă,
Avidă de a-mi sorbi trupul din gheara durerii,
Păşind fără de regrete pe alei cuprinse-n schemă,
Vreau să simt mireasma sfântă prinsă-n braţele tăcerii.