Pe-obrazul cerului pustiu

O seară sfântă se-aşternea
Pe-obrazul cerului pustiu,
Doar Universul pregătea
Drumul izbândei, argintiu,
O şoaptă fără de culoare
Din gura ta zborul şi-a luat,
Iar dragostea a luat amploare,
Surâsul meu s-a creionat.
Încet, încet la al tău piept
M-ai transformat într-o văpaie,
Poate n-a fost prea înţelept
Să ne unim sub stropi de ploaie,
Poate nu este nici acum
Prea important să mă veghezi,
Sub stele-aş fi păşit oricum,
Dar fără ochii tăi cei verzi
Nimic n-ar mai surâde-n ceaţă,
Nimic n-ar lumina pustiul,
Nici un cuvânt n-ar prinde viaţă,
Steaua şi-ar pierde argintiul,
Luna s-ar rătăci pe boltă,
Furtunile de crengi s-ar frânge,
Dragostea noastră dezinvoltă
Îngenunchiată, s-ar prelinge.
Ar dispărea de pe planete
Petalele de trandafiri,
Doar lacrimi prinse în buchete
S-ar perinda printre iubiri.
Vom desluşi-ntr-o seară glasul
Ce ne-a-ndemnat pe-aleea firii
Fără a mai domoli pasul
Ce duce-n braţele iubirii.