Perfect

Am citit o carte

despre chipul perfect,

scrisă de un analfabet

care glăsuia cuvinte fără sens,

fără miez,

fără ramuri şi

fără duh.

am citit-o numai aşa,

să dau paginile,

una câte una,

să le tocesc,

rotunjindu-i cifrele

care-i numerotau zilele pe scoarţa

copacului din care fusese născută.

am citit-o numai pentru că

nimeni nu mai visa,

nimeni nu adormea

cu o carte în mână,

nimeni nu mai rupea paginile

unui roman pentru a face cornete

din hârtie bătrână.

toţi scriau cu palmele îngheţate

adunându-şi răsuflarea în căuşul lor

sperând că vor fi citiţi de orbi

şi înţeleşi de roboţi.

toţi visau că citesc

a goană nebună,

îndepărtând scoarţa de pe lacrimi,

desluşind adevăratul chip

perfecţionat de timp.

joc, jos, joi, jar... juni...

 

 

Ridică-ţi aripa şi du-te!
Nu te uita-napoi, deloc!
Pe-o creangă dorm trei pagini mute,
au obosit de-atâta joc.

Se leagănă de vânt o frunză
luptând cu codrul nemilos
ce-a fost pictat pe-aceeaşi pânză
şi-a adormit, plutind în jos.

Mai lasă-mi aripa o clipă,
nu-mi smulge versul dintre noi
dezamăgirea se înfiripă
deja, de marţi şi până joi.

Mâine voi fi o amintire
şi-un vers târziu născut din jar,
mă voi opri din nemurire
numai aşa preţ de-un calvar

E limpede că niciodată
nu voi mai crede în nebuni
ce-n jar, de joi, pe jos se joacă
în chip de îngeri, printre juni.

 

 

Chiar dacă nu vei mai veni

Am scris cât te iubesc pe-o frunză
Dar, s-a uscat a doua zi
Îngăduind să mă pătrunză
În suflet, cu săgeţi târzii.

Pe razele fierbinţi de soare
Mi-am iscălit iubirea-n zori,
Pe ploi şi vânturi uimitoare
Ce-au pus sechestru pe ninsori.

Am încercat să scriu pe vreme,
Ceea ce simt, nimic în plus,
Pe ceasul încleştat, ce geme
Pe paginile ce-au apus.

Am scris pe stele, fără număr,
De parcă aş fi vrut să pun
Pecete peste-al nopţii umăr
Şi Cerului să mă supun.

Pe vata norilor am scris,
Să pară mai pufoşi un timp,
S-au rătăcit şi mi-au transmis
Să-mi caut liniştea-n răstimp.

Am scris, cu gândul că-n tăcere
Îţi vei clădi alt univers
Şi-n urmă vei lăsa durere,
Pe care s-o transform în vers.

Ţi-am dezmembrat clipă cu clipă,
Te-am regăsit şi te-am pierdut,
Se zvântă şi se înfiripă
Iubirea ce ne-a conceput.

Eu curg ca un izvor de lacrimi
Pe paginile sângerii,
Să te iubesc plină de patimi
Chiar dacă nu vei mai veni.

Pe strune-n pragul înserării
Îţi voi aşterne alt poem
Şi tot n-am să te dau uitării
Chiar dacă, nici n-am să te chem.

Când lacrima se va opri

Chiar de va fi să mor de dor,

Tu să păşeşti cu mine-n gând,

Voi reveni, vibrând în zbor

Să te sărut, curând, curând.

Chiar de va fi să mă topesc

Cum se topeşte lumânarea,

Tu să nu uiţi cât te iubesc

Şi nicicând n-am gustat uitarea.

Chiar de va fi să-mi pui pe geană

Ultim sărut înlăcrimat,

Ce-ar lecui oricare rană,

Să vii, chiar de nu te-am chemat.

 Chiar de va fi s-ajungi când cerul

Se va deschide pentru-o clipă,

Să duc cu mine tot misterul

Iubirii noastre pe aripă.

 Chiar de va fi să vii-ntr-o noapte

Când lacrima se va opri,

 Şi-n Carul Mare, de departe,

Vor plânge stelele, să vii!

Chiar de va fi s-ajungi când norii

Din pagini se vor risipi,

Mă vor strecura cititorii

Dar, numai tu mă vei găsi...

Chiar dacă lacrima albastră

Pe pagini se va dilua,

Tu să nu uiţi iubirea noastră,

 Cum nici eu nu te pot uita!

Cât încă are cerul stele

În noaptea asta-aş vrea să plouă

Peste metaforele mele,

Să sfâşii paginile-n două

Cu vise ferecate-n stele.

În noaptea asta-aş vrea să strig

"Mi-e dor de tine!" din rărunchi,

Să mă auzi, şoptind: "mi-e frig!"

Să fiu, din lacrimi, un mănunchi.

 În noaptea asta-aş vrea să-ţi dau

Doar un sărut, peste o mie...

În noaptea asta, simt că vreau

Să mă transformi în poezie.

În noaptea asta-aş vrea să plâng

Cât încă are cerul stele,

Sub sărutări, lacrimi să frâng,

Dansând doar pe palmele tale.

Te iubesc şi nu mă-nşel!

Aşteptam ploaia să vină

Cu miros de frunze moarte

Să strivesc greaua rugină

De prin paginile toate.

A venit dar, fără tine,

Mi-a pus în pagină dor

Printre lacrimi cristaline,

Stropii reci să-i remăsor.

Aşteptam ploaia să vină

Ca pe-o binecuvântare,

Ochii tăi să-mi dea lumină,

Să uit cât de mult mă doare.

A venit în astă seară

Avidă de răzbunare,

Rece precum o ocară...

Fără tine... ploaia doare.

Aşteptam ploaia să-mi spele

Clipele de dorul tău,

Toate paginile mele

Te strigau, iubitul meu!

A venit şi-acestă ploaie

Ca un capăt de tunel,

Ochii mei curg în şiroaie,

Te iubesc şi nu mă-nşel!

Trecere prin veac

Trec prin timp de parcă veacul
S-ar fii regăsit în ger,
Caut lacrimilor leacul
Implorând stelele-n cer.

Trec prin timp de parcă leacul
S-ar găsi-n stive enorme,
S-ar împrăştia cu sacul
Din farmacii uniforme.

Trec prin timp de parcă sacii
Cu sămânţă de tristeţe
Îmi pictează-n vară macii
Redând grânelor bineţe.

Trec prin timp de parcă macii
Ar însămânţa dorinţe
Din care-au crescut copacii
Plini de boli şi suferinţe.

Trec prin timp de parcă ramul
Frânt de fructul anilor,
Sfidează lumina-n geamul
Infinit al clipelor.

Trec prin timp de parcă timpul
A-mpietrit sub stânci imense,
Redefinind anotimpul
Pentru albe recompense.

Trec prin timp de parcă pasul
Încă nu s-a inventat,
Îndrăznesc să întorc ceasul
Ce secunda-a amputat.

Trec prin timp de parcă ceasul,
Răstignit pe geana lunii,
Înmărmureşte compasul
Chiar în toiul rugăciunii.

Trec prin timp spre universul
Rătăcirii omeneşti,
Redând paginilor versul
Ce te-ndeamnă să iubeşti!

Trec prin timp purtând iubirea
În suflet ca pe-o comoară
Îmbrăţişând fericirea
Că timpul nu mă doboară.

Stelele mă ştiu

Tu crezi că eu nu ştiu ce-nseamnă
Să vrei să ai, să vrei să fii...?!?
Sufletul încă mă îndeamnă
Să visez jocuri de copii...

Tu crezi că eu nu ştiu durerea
Sau bucuria de-a iubi...?!?
Cunosc şi pacea şi tăcerea
Răcnind în şoapte purpurii.

Tu crezi că eu ascund valoarea
Seninului ce îl emani,
Să-ţi dăruiesc abandonarea
Dorind să devenim duşmani...?!?

Tu crezi că eu smulg trandafirii,
Să-mi împletesc un aşternut
Doar pentru-a dărui iubirii
Două cuvinte şi-un sărut?!?

Tu crezi că, împletind baladă
Vărs păcură pe jar aprins,
Fără ca nimeni să mă vadă
Cu ce licoare te-am atins?!?

Tu crezi că scriu de ani de zile
Doar pentru-a risipii cerneala
Şi sufletul pe-atâtea file,
Să înlătur, poate, plictiseala?!?

Tu crezi ce vrei, eu scriu ce simt
În nopţile cu insomnie,
Aş vrea să dorm şi să te mint
Dar, fără tine sunt pustie.

Tu crezi ce vezi, eu scriu ce vreau,
Un strop din suflet dăruiesc,
Cu stelele la vorba stau
Ele mă ştiu cât te iubesc!

Glob de cristal

Caut drumul către tine
Deşi am tălpile arse,
Mă lovesc de lanţuri pline,
Ca durerea unor farse.

Caut o fărâmă pură
Să-i pun un strop de lumină,
Sunt numai o picătură,
N-am otravă pe retină.

Caut să-mi găsesc cuvântul
Să-ţi aline rana vie,
Mă loveşti mai rău ca vântul
Crezându-mă păpădie.

Caut numai o portiţă
Spre sufletul tău lovit
Dar, te-ascunzi ca o şuviţă
Albă, sub păr răvăşit.

Caut pasul demn să-ţi lase
Braţele să mă-nconjoare
Peste nopţile geroase
Dar, loveşti la întâmplare.

Caut să-mi strecor o filă
Printre paginile cărţii
Mă loveşti fără de milă
Dând un luciu fin coperţii.

Vreau s-ating cu a mea rimă
Sufletul, nu buzunarul,
Dar, tăcerea ta imprimă
Peste versul meu, hotarul.

Alunec pe gheaţa rece,
Mă ridic pentru-o secundă,
Un cuvânt face cât zece
Dar, nu poate să pătrundă.

Globul de cristal nu lasă
Nicio umbră să planeze,
Puterea miraculoasă
Nu vrea încă să cedeze.

Aici lacrima domneşte

Vă rog, să luaţi aminte,
Aici nu-s cuvinte goale
Scrise-n grabă pe morminte,
Aici sunt lacrimi şi jale.

Aici lacrima domneşte
Scăldând o iubire pură,
Aici sufletul iubeşte,
Nu-s vorbe pe tastatură.

Vă rog, să luaţi aminte
Chiar să le şi număraţi,
Nu sunt numai cinci cuvinte
Pentru oameni îngheţaţi.

Aici lacrima răcneşte
Doar de dorul lui fierbinte
Sufletul, aici, iubeşte
Nu's doar şaizeci de cuvinte.

Vă rog, să luaţi aminte
Că iubirea n-a pierit,
Dar, de astăzi înainte
Sufletul mi-am pedepsit.

Şase sute saizeci'ş'cinci
De poeme adevărate
S-au scris cu lacrimi aici,
Zi de zi, noapte de noapte.

Criticii m-au înghioldit,
Că nu se mai poartă rima,
Cititorii m-au lovit
C-aş gândi doar cu inima.

Ceru-a plâns cu lacrimi grele
Când iubirea-a fost departe
Iar, din paginile mele
Nu s-a scris decât o carte.

Nu vă cer să-mi daţi dreptate,
Nu vă cer să mă blamaţi
Doar trăim în libertate,
Puteţi să mă criticaţi!

Eu sunt o învingătoare,
Puteţi râde cât poftiţi,
Iubirea-n mine nu moare
Oricât de tare loviţi!

Comentariile voastre
Sunt doar vorbe de prisos,
N-aţi trăit clipele noastre,
Nu-nţelegeţi ce-i frumos.

Dragostea nu-i joc de glezne
Ce se poate evita,
Uitarea nu vine lesne,
Puteţi lovi cât veţi vrea!

Eu rămân pe culmi muntoase
Cu splendida amintire,
Sute de clipe frumoase
Născute doar din iubire.

Nimeni, pe acest pământ
N-are dreptul să atace
Sentimentul pur şi sfânt
Care doar în suflet zace!

Voi, cei ce nu ştiţi cum doare
Sufletul şi inima,
Loviţi-mă-n continuare,
Cerul mă va alina.

Iubirea nu mi-am ucis-o,
Am lăsat-o să respire,
Pe-aceste pagini am scris-o
Să-i dăruiesc fericire.

Lacrima-mi curge de-a valma,
În zadar vreau să opresc
Inima, sufletul, palma....
Toate strigă, te iubesc!

Glasu-mi rosteşte cuvinte
Care-n suflet mă lovesc,
Vreau să păşesc înainte
Dar, rămân să te iubesc!

Perlele speranţei

Dimineaţa se răstoarnă peste seara ondulată,
Stelele se frâng şi ele, rătăcite-n zori senini,
Ne luăm dragostea de mână, pe suflete creionată
Şi-o hrănim cu sărutarea petalelor de măslini,
Definim iubirea-n pagini, îndemnaţi de-al vieţii ţel,
Picurând frânturi din Soare alinăm crudul apus,
Transformând în sărbătoare liniştea din carneţel,
Îmbibată cu splendoarea prinsă-n zborul nesupus.
Ne-mbrăcăm în calde vise, răscolind stropi de nectar,
Din izvorul nemuririi insuflăm lumii iubire
Mărturisim vers pe clipe, înşirate-n calendar
Precum perlele speranţei strălucind printre safire.

Ocean de vise

Mi-e inima un pumn de viaţă,
Sufletul orizont de dor,
Sărutul tău zorii-mi dezgheaţă,
Născând dorinţele de zbor
Spre lumea noastră dătătoare
De dragoste nemărginită,
Spre cerul nostru plin de Soare
Unde iubesc şi sunt iubită.
Mi-e inima ocean de vise
Sufletul câmp de bucurie,
Eşti totu-n paginile scrise,
Fermecătoarea mea simbrie,
Întruchiparea purităţii
Şi Universul meu sublim,
Renaşti speranţa-n iarna vieţii
Drum peste aştri să clădim.

Cu dragostea nu mă joc!

Ca un tren din gară-n gară
Am păşit prin astă viaţă,
Şuierând în clipa-amară,
Vibrând ca o dimineaţă.

Cu viteză, sau agale...
Urcând dealuri, stânci abrupte,
Coborând iute spre vale
Dintr-un vârf înalt de munte,
Împinsă de-împrejurimi,
Cu vagoanele în spate,
Cu zâmbete sau lacrimi
Am pornit-o mai departe...

Am oprit o clipă, două,
Călători am răsfăţat
Cu-n cuvânt şi-un strop de rouă,
Dar, mulţi m-au abandonat.

Drumul meu prin jungla vieţii
A fost mult prea zbuciumat,
Pe pagina tinereţii
Am luptat, luptat, luptat...

Călătorul navetist
N-a avut destul curaj
Să devină optimist,
Fiind doar un ambalaj,
Florile le-au ofilit
Deşi le-am stropit cu rouă,
Din gară s-au rătăcit
Pe aleea-n care plouă.

Drumul vieţii nu se-opreşte,
Gările rămân pe loc,
Sufletul încă-mi rosteşte:
Cu dragostea nu mă joc!

Înger răpit

Înger răpit de coala-mi albă,
Nu-mi uda paginile triste!
Lacrima ta, precum o salbă
Ascunde-o-n zori printre batiste!
Răsari ca Luna printre stele!
Răsări ca punctu-ntre cuvinte!
Din toate versurile mele
Te-aş implora, să iei aminte
Când se preling, se opintesc,
În timp ce sufletu-mi săruţi...
N-am să-ţi mai spun cât te iubesc,
N-am să te rog să mă asculţi!
Pe-aripa ta voi picura,
Din zbor grăbit spre unic nor,
La pieptu-ţi cald voi murmura,
Topindu-mă în al tău dor,
Nobleţea unui curcubeu
Şi măreţia unei stânci,
Sub care mă ascund mereu
De ochii tăi senini şi-adânci.

Nu mi-am dorit

Nu mi-am dorit sclipiri de Lună,
Nu mi-am dorit arginţi din stele,
Numai senin după furtună
Visam în paginile mele...

Nu mi-am dorit palat regal,
Sau aşternuturi de mătase,
Amurgul calm, şoptit pe mal
Sufletul îmi acaparase.

Nu mi-am dorit bolta cu stele,
Nu mi-am dorit nicicând prea mult,
În toate paginile mele
Mă aşteptam doar să te-ascult.

Nu mi-am dorit păduri, livezi,
Nicio minune n-am cerut,
Decât să-ţi mângâi ochii verzi
Şi sufletul să ţi-l sărut.

Teatrul s-a sfârşit

În aplauze enorme
Mă retrag fără cuvinte,
Rolul tău capătă forme
De săgeţi, suliţe, ţinte...
Spin de trandafir albastru,
Cu ochi verzi, adânci ca marea
Ai strălucit ca un astru
Şi-ai pierit cu depărtarea...
Ai uitat să tragi cortina
Deşi te-am aplaudat,
Recunosc, a mea e vina...
Fantastic rol ai jucat!
Am crezut că-i doar o glumă
Cum au fost atâtea doar
Însă această furtună
S-a lipit ca un coşmar.
Amintiri multe şi clare,
Bucurii, speranţe, vise...
Curg în goana cea mai mare
Peste pagini reci, nescrise...
Lacrimi din ochi verzi de ceară
Fabricate-n nopţi vestite
S-au prelins ca o comoară
Pe nopţile nedormite.
Dorul sfârâia ca gheaţa
Azvârlită peste plită
Netezindu-mi dimineaţa
Cu suspine pietruită,
Ai uitat să tragi cortina!
N-am să uit cât ai rănit!
Te-am iertat, am stins lumina
De-acum teatrul s-a sfârşit!

Lacrimă de Lună

Sunt o lacrimă de Lună
Ce se pierde peste zi
Oricine-ar putea să spună,
Despre multe poezii,
Că-n ele am pus doar rimă
Dintr-un suflet crud şi sec,
Înrobit, de anonimă...
În faţa voastră mă plec,
Sunt doar versul care curge
Dintr-un suflet cotropit
De-aş şti că la voi ajunge
Simplu, cald şi nedospit...
În faţa voastră mă-nclin
Cu adâncă reverenţă,
Însă nu vreau să suspin
Din prea multă indulgenţă.
Sunt doar versul care doare
Lovind cu delicateţe,
Cu migală şi răbdare
Dintr-un soi de-acurateţe
Revărsată printre nori
Peste paginile goale,
Avide adeseori
De-orizonturi ancestrale
Îmbibate-n realismul
Rece-al drumului incert,
Topind astfel extremismul
Iscat în imens deşert.
Sunt o lacrimă fierbinte
Ce-n metafore se zvântă
Ca o simplă rugăminte
Ce spre ceruri se avântă.

Ars poetica

Şchioapătă un vers în noapte
Printre lacrimi conturat,
Ritmul lui pierdut în şoapte
Pagini multe-a inundat.

De sub aripi consecvente
Care găzduiesc căldură,
Peste veac, fără cuvinte,
Voi cita doar din scriptură.

Mă voi resemna probabil,
Când în veacul următor,
Zborul meu incontestabil
Se va dizolva în dor.

Voi transmite peste zare,
Din suflet spre infinit,
Dragostea nemuritoare
Ca pe-un Soare moştenit.

Iubirea va triumfa,
N-are cum să se destrame,
Chiar dacă-o vei camufla
Cu o mie de năframe.

Rămâi îngerul albastru
Ce m-a învăţat iubirea,
Rătăcind din astru-n astru,
Descoperindu-mi menirea!

Să-ţi destăinui fără grai

Strâng metafore în pungă,
Sigilez să nu le fure,
Virguliţe ce subjugă
Din adâncuri de pădure
Printre pauză şi punct,
Transform fraza care doare
Din gura unui defunct
Rostită la întâmplare,
În seninul din pruncie.
Hrănesc purul adevăr
Afişat în farmacie
Sub coji dospite de măr,
Viermănos ca o cireaşă
Fără sâmbure rotund,
Folosit la o cămaşă
Ascunzând burta de scund.
Caut brumă de splendoare
Prin destinul vieţii crude,
Pagina vrea să-mi măsoare
Orbul care nu m-aude
Migrez peste vers albastru,
Prin silabe călător,
Inimii îi pun căpăstru
Asudând de al tău dor.
Timpul vine şi se scurge
Strivind vremea dictatoare,
Din urmă paşnic m-ajunge
Setea de acumulare.
Prind secundele în strofă
Cu agrafe ruginite,
Îndulcind o catastrofă
În poşetele-mpletite.
Le pictez cu apa chioară
Din deşert canicular
Sufletul să nu mă doară
Când privesc în calendar
Acolada ce nu lasă
Punctele să se deşire,
Te aştept în prag de casă
Să-ţi sorb pagini de iubire,
Să-ţi destăinui fără grai
Dragostea neîmblânzită
A petalelor de Mai
Din liniştea asurzită.

Doar de fericire plâng

Sprijinită... într-o parte,
Sfâşiată de durere,
Şade Luna-n miez de noapte
Cufundată în tăcere.
Prin fereastra larg deschisă
O privesc cu-n gând himeric
Oare cui a fost promisă
Zâna-această-n strai feeric?
Telefonul sună-n grabă,
Îţi răspund să-ţi aud glasul,
Vocea mea nu te întreabă
Nici măcar cât mai e ceasul...
Ţi-ascult şoapta obosită
Şi-n acelaşi timp, fierbinte
Eram aşa plictisită
Cu trei secunde-nainte...
Luna s-a trezit din vise
Nu mai doarme răstignită
Peste paginile scrise
Din nou e bine venită.
Şoapta-ţi caldă mă îmbie
Plictiseala s-o alung
De-acum nu mai sunt pustie,
Doar de fericire plâng.