Existăm

Tu m-ai întrebat odată 

Dacă "noi" mai existăm,

Dacă-n dragoste curată

Avem timp să ne scăldăm....

Eu păşesc acum spre tine

Cu acelaşi întrebare,

Sus, pe culmile alpine

Mai există vreo culoare?

Noi am învăţat că cerul

Poate fi-îmbrăcat în verde,

Doar cel ce-a trăit misterul

Iubirii, în ea mai crede. 

Noi am depăşit furtuna

Ce lovea cu disperare

Şi-am pus soarele şi luna

Să răspundă la-întrebare.

Noi am existat odată

Chiar când crivăţul lovea,

Acum iubirea-i gravată,

Noi mereu vom exista.

Nu mă-ntreba!

Să nu mă-ntrebi pe care floare

Am vărsat lacrimile azi,

Să nu mă-ntrebi de ce mă doare

Când te desprinzi şi-n ceaţă cazi.

Să nu-mi pui vorbe pe cuvinte 

Lăsând în urmă umbre gri, 

Hrăneşte-mă cu cele sfinte

Atât timp cât voi mai trăi.

Să nu-mi redai greaua povară

Ce am trăit-o mai de mult,

Să-ţi despic clipa cea amară

Şi-apoi să crezi că te insult.  

 Să nu-mi azvârli cuvântu-n soare,

Nici în ocean nu-l arunca

Să nu mă-ntrebi pe care floare

Am vărsat astăzi lacrima.

Să nu mă-ntrebi ce-am să fac mâine

Doar e în văzul tuturor,

Voi rătăci pe culmi alpine

Purtând în suflet al tău dor.

Dacă pierzi

De ce mă urci şi mă cobori
De fiecare dată,
Chiar nu-ţi e teamă că pe flori
Găsesc rouă curată?

De ce-mi vorbeşti despre trecut
Cu-atâta insistenţă,
De parcă eu aş fi născut
Totul din imprudenţă.

De ce nu-mi dai stropi de lumină
Cum o făceai cândva,
Crezi că pot fi o pelerină
Doar pentru vreme grea?

De ce îmi torni în suflet miere
Numai când mă acresc
Şi-n lacrimi pline de durere
Mă îneci când te iubesc?

De ce-mi vorbeşti despre fantome
Când totul este clar?
În baza cărei axiome
Îmi arzi sufletu-n jar?

De ce mă înalţi pe culmi muntoase,
Prăpăstii îmi deschizi,
Nu vezi că-n zilele frumoase
Sufletul mi-l ucizi?

Iubirea noastră

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Iar dacă azi, din cer se va desprinde
O lacrimă, te rog, nu te mira!
Iubirea mea, din stele, te cuprinde
Iar tu, din stele o poți inspira.

Iar dacă azi distanța dintre noi
E-atât de crudă și neiertătoare,
Iubirea ne hrănește pe-amândoi
Cu razele dumnezeiești de soare.

Iar dacă azi nu-i timpul potrivit
De-a fi cadoul tău, cum îți dorești,
Să nu uiți nicio clipă, te-am iubit
Și te iubesc așa cum mă iubești.

Iar dacă vântul te va mângâia
Cu adierea lui nevinovată,
Sufletul meu ți-l voi încredința
Pe veci, pentru iubirea ta curată.

Iar dacă azi mi-e gândul doar la tine,
Nici inima nu mi-o mai simt de mult,
Bate, ca vântul, peste culmi alpine
Și doar în glasul tău o mai ascult.

Iar dacă azi, n-a sosit clipa încă,
N-avem putere să ne-împotrivim,
Iubirea noastră este ca o stâncă,
Nimic nu o distruge, ne iubim.

N-am să mă-nclin minciunii

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.


N-am să mă-nclin nicicând
La fumurile tale,
Eu am trăit luptând
Cu lacrimile-n zale.

Eu nu aștept să-mi pice
Para cea mălăiață,
Jucând în gând popice
Cu o bilă de gheaţă.

N-am ce invidia
Din scara-ți aurită,
Nu pot aprecia
Lenea desăvârșită.

Eu am pășit prin jar
Oricât mi-a fost de greu,
N-am trăit în zadar
Cum o faci tu, mereu.

N-am să mă-nclin minciunii
Poleită de tine,
Am simțul rațiunii
Sculptat atent și bine.

Eu nu mă-nclin vreodată
În fața unui zid,
Eu iubesc lumea toată
Dar, nu stimez un vid.

N-am să mă plec coroanei
Mânjită de-a ta frunte,
Visând viaţa reginei
Într-un palat din munte.

Eu am privit iubirea
În ochii ei cei verzi
Și-am gustat fericirea,
Chiar dacă nu ne crezi.

N-am să mă-nclin dreptății
Ce-o decretezi mereu,
Am simțul calității
La bine și la greu.

Eu nu-mi îmbrac ființa
În straie diavolești
Slăvindu-mi neputința
În care tu domnești.

N-am să mă-nclin dorinței
De-a mă citi vreodată,
Pierzând pacea credinței
Sub bolta mea-nstelată.

Eu am dragoste pură
De dat și de primit,
Sunt cât o picătură
Dar, nu vreau să-ți permit.

N-am să decad din dreptul
De a-mi slăvi iubirea,
Chiar de-mi oferi tu sceptrul,
El îmi dă fericirea.

Eu luminez ca Luna
La pieptul lui, vibrând,
Îmi pune-n zori cununa
Pe culmi de nori, dansând.

Miracolul iubirii

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Sunt teama de-ntuneric
Ascunsă-n reflectoare,
Uimită de feeric
Prin haos și splendoare.

Sunt teama de mărire
Ascunsă într-un nimic,
Izvor de fericire
Gângurind vers peltic.

Sunt teama de izbândă
Clădită cu migală,
Pierdută la secundă
Din infimă greșeală.

Sunt teama veșniciei
Pe lacrima durerii
Și oda bucuriei
În clipa-mbrățișării.

Sunt teama prăbușirii
Din culmile alpine,
Miracolul iubirii
Zărit numai de tine.

Noapte fără calendar

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.



Sunt dansul ploii printre crengi,
Sunt freamăt de albine,
Sunt fericirea prinsă-n chingi
Și-n culmile alpine.

Sunt Univers într-un cuvânt,
Sunt mâine și poimâine,
Sunt simplu nor peste pământ
Și peste culmi alpine.

Sunt felinarul stins de vânt,
De-otrăvuri și toxine,
Sunt aripă ce-și ia avânt
Spre culmile alpine.

Sunt primăvara-n vocea ta,
Sunt ghiocelul care vine,
Sunt lacrima și dragostea
Din culmile alpine.

Sunt lunga viaţa ce-o trăiesc
Când pleci de lângă mine,
Când în tăcere te doresc
Pe culmile alpine.

Sunt clipele-n care tânjesc
Să le împart cu tine,
Să-ți iau și să îţi dăruiesc
Suflet, pe culmi alpine.

Sunt clipe ce pier în zadar
Cu aprig dor de tine,
Sunt noaptea fără calendar
Din culmile alpine.

Teama mea de ireal

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

De-aş putea, numai o clipă,
Doamne, dacă aş putea
Să opresc a lor risipă
Ce se scurge-n barba mea...

De-aş putea să cred că-n viaţă
Eu sunt cea care greşesc,
Fiindcă într-o dimineaţă
M-am trezit că te iubesc.

De-aş putea să cred că ceea
Ce rosteşti i-adevărat
Şi că eu aş fi femeia
La care te-ai aşteptat.

De-aş putea să cred în tine
Exact ca la început 
Şi pe culmile alpine
Să visez c-am renăscut.

De-aş putea să arunc haina
Neîncrederii pe foc
Făr-a mai cerceta taina
De-a avea și eu noroc.

De-aş putea să sorb minutul
Fără ziua următoare,
Să-mi iau zborul şi sărutul
Fără nicio întrebare...

De-aş putea să cred că norii
Din viaţă s-au risipit,
Că-n cuvântul tău stau zorii 
Şi din suflet m-ai iubit...

De-aş putea să cred că-n noapte
Toate stelele-s aprinse 
Şi că, ale tale şoapte
Nu sunt doar cuvinte zise...

De-aş putea să cred că este
Totul, doar iubire pură,
Nu fragment dintr-o poveste,
Sau cuvânt ieşit din gură
Doar aşa să te distreze,
Simplu... superficial,
N-ar putea să mă-ntristeze
Teama mea de ireal...

Pe aripi de vis alb

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.



Stelele într-o mănușă,
Ca o argintie salbă
Au intrat ușor pe ușă
Zămislind în noaptea albă.
Au pus visul într-o barcă,
Aripile peste creste,
Lumea toată s-o întoarcă
În tărâmul de poveste
Îmbrăcată-n lacrimi albe,
Plăsmuite pe furiș
Din petalele de nalbe
Crescute pe-acoperiș.

Norii albi zvâcneau în zare,
Fluturi cu mărgăritar
Se grăbeau din depărtare
Spre palatul de cleștar.
Tuberoze și zambile
Albe, ca un fulg de nea,
Așterneau iubirea-n file
Colorând lacrimi de stea,
Fragede ca o mireasma
De iubire nesfârșită,
Învingând orice fantasmă
Diluată-ntr-o clipită.

Suspiciuni

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

În căușul palmei tale
Sunt o lacrimă fierbinte,
Hrănește-mă cu petale
Cum o făceai înainte.

Sunt un fluture albastru,
Fără șansa de-a decide
Dacă-n noapte, aprig astru
În două se va divide.

Flacără nestăpânită
De vreo apă curgătoare,
Râu ce plânge, se agită
Cu ochii lucind în soare.

Fulg de nea rătăcitor,
Ferindu-se să se-așeze
În palma ta, un fior,
De dor să capituleze.

Sunt stropul de lăcrămioară
Ce se-abține, să nu curgă
Străpunsă în inimioară,
Întunericul s-ajungă.

Dă-mi în zori sărutul care
Mi-l dădeai necontenit,
Nu mă împinge în uitare
Cu sufletul pârjolit.

Dă-mi în noapte visul pur
Veșnic împletit cu tine,
Să uit relele din jur
Sus, pe culmile alpine.

Nu mă pierde-n apă rece,
Să-mi rupi aripile-n zbor,
Nu vreau sufletul să-mi sece
De iubire și de dor.

De veghe

Sunt aici seară de seară
Ghemuită-n locul meu,
Picurând din inimioră
Daruri de la Dumnezeu.

Slovele îmi sunt ca mierea,
Îndulcesc fiere sau ceai,
Din suflet alung durerea
Şi şterg orice mucegai.

Nu posed plete divine,
Nici sub lauri nu poftesc,
Peste culmile alpine
Doar cuvânt curat dospesc.

Eu sunt doar o picătură,
Nu aveţi de ce vă teme,
Nu urzesc nimic cu ură,
Nu am timp de-aşa probleme.

Trăiesc dar, în graba mare
Umbre prin spate îmi vin,
Mă lovesc fără-ncetare
Însă, nu-mi provoacă chin.

Picături de suferinţă,
Puse în vârf de săgeată,
Sperând într-o biruinţă,
Spre călcâiul meu, se îndreaptă.

Le ignor privind spre stele
Şi mă rog la Dumnezeu
Să m-ajute-n clipe grele
Aşa cum face mereu.

Cu doze mici de iubire,
Picurate-n al meu vers,
Vreau să dau la toţi de ştire
Că nu am suflet pervers.

Iubesc graiul, iubesc glia
Şi urmaşii, îndeajuns,
M-am născut în România
Şi n-am nimic de ascuns.

Când nu vom mai fi

Pentru viaţa următoare
Mi-am propus să pun deoparte
Toate clipele amare
Aşternute-n a mea carte,
Toate zilele ploioase,
Mai puţin una slăvită
Cu secunde prea frumoase
Dar, puţin sărbătorită.

Mi-am propus să zbor la stele
Şi să duc neapărat
Toate dorurile mele
Pentru care-am lăcrimat,
Să le dau în grijă Lunii,
Să le adoarmă cu-a ei vrajă,
Înmiresmând cu petunii
Tot nisipul de pe plajă.

Pentru viaţa următoare
Mi-am propus s-adun în plete
Tot ce este trist şi doare
Să aştern pe îndelete
Peste pajişti înflorite
Transformând relele-n rouă
Din iubire zămislite,
În seara în care plouă.

Mi-am propus să dezbrac haina
Nopţilor reci, întristate
Şi să duc cu mine taina
Iubirii nemăsurate,
Să te port în gând mereu
Printre razele de Soare,
Să te-aştept, iubitul meu,
Chiar şi-n viaţa următoare.

Să uităm ce-nseamnă dorul,
Să uităm greaua povară,
Să bem apa cu ulciorul
Plin cu stropi, din acea seară
Când căutam fericirea
Într-o clipă trecătoare,
Să teleportăm iubirea
Chiar şi-n viaţa următoare.

Iar când vei zbura spre mine
Cum faci tu de obicei
Când mă urci pe culmi alpine
Privind doar în ochii mei,
Să devenim într-o clipă
Un singur înger, din doi,
Să te port pe-a mea aripă
Chiar şi-n viaţa de apoi.

De mi-ar şopti o stea

De mi-ar şopti o stea în astă noapte
Că-ţi este gândul neîncetat la mine,
Chiar dacă eşti departe, prea departe,
Pe culmi muntoase sau prin ţări străine,
Aş recunoaşte-n glasul ei iubirea,
Aş recunoaşte zbuciumul din noi
Şi mi-aş ascunde lacrima-n privirea
Ce se topeşte-n pieptu-mi ca un sloi.
De mi-ar şopti cu raza ei firavă
Că-ţi este dor de mine cum ţi-a fost,
Aş înghiţi tot stropul de otravă
Ştergând din calendar zori fără rost.
Aş reîncepe să zâmbesc spre boltă,
Aş înceta să mă confund c-un nor
Şi-aş aduna a cerului recoltă
De stele-aprinse, uitând de-al tău dor.

Înc-o slovă

Înc-o slovă ţi-aş aşterne,
Deşi timpul e trecut
Iar tu n-ai să poţi discrene
Ce mai este de făcut.
Încă-o clipă ţi-aş permite
Să-mi citeşti versul ciudat
Ce se zbate, ţipă, simte
Cât este de-adevărat.
Înc-o noapte ţi-aş compune
Dulcele-mi vers de iubire,
Însă n-are rost a-ţi spune,
Te-ai pierdut printre safire.
Înc-o lacrimă fierbinte
Parcă ţi-aş mai picura,
Dar te voi scoate din minte,
Către stele voi zbura,
Fără să privesc în urmă
Trădarea ta s-o topesc,
Fără tine nu se curmă
Drumul pe care păşesc
Mai există încă cerul
Cu suflet pictat de mine
Nu mă va cuprinde gerul,
Ninge peste culmi alpine
Cu fulgi mari, plini de speranţă
Înc-o virgulă voi pune
Lângă punctul de verdeaţă,
Chiar nu-mi pasă ce vei spune
Voi păşi încrezătoare
Pe-un alt drum din piept născut
Îmbătată de splendoare
O voi lua de la-nceput.
N-am să-ţi spun "la revedere!"
Ar fi prea multe cuvinte...
Dar "Adio!", de plăcere
Rostesc, păşind înainte.

Îngăduie-mi să te iubesc!

Îngăduie-mi în astă seară
Să uit de tine un minut,
Chiar dacă versul o să doară
Nu-ţi cer nimic, nimic mai mult.
 
Îngăduie-mi într-o visare,
Minutul gol să-l folosesc
Ca pe o barcă de salvare,
Să uit o clipă că iubesc.
 
Îngăduie-mi să fac o schemă
Pictând trecut fără de tine,
Să tălmăcesc clipa supremă
Într-un prezent ce nu conţine
Glasul tău cald, mângâietor,
Chipul ce veşnic mă susţine
În orice seară scursă-n dor
Şi-n stropi imenşi de culmi alpine.
 
Îngăduie-mi să uit secunda
Mirifică, şi-al tău sărut.
Îngăduie-mi să-mi iau dobânda
Iubirii ce mi s-a părut
A fi un foc aprins de paie
Ce se va stinge-ntru-un minut
Ca orice nor pierit în ploaie,
Pufos, dar fără conţinut.
 
Îngăduie-mi în astă seară,
Cu riscul de-a mă repeta,
Să îţi şoptesc ca-ntâia oară:
O clipă nu voi înceta
Să te aştept, pe veci să-mi fii
Oricărui minut alinare,
Să te iubesc cât voi trăi
Îngăduie-mi să-ţi fiu datoare,
Să te ador cum mă adori,
Să te renasc când îţi şoptesc
Printre petalele de flori:
Îngăduie-mi să te iubesc!

Păcăleala m-a învins

Poate că v-aţi aşteptat
Azi, să scriu o păcăleală...
Poate, dar cu-adevărat
Numai în lumea astrală
Mie-mi este mult mai bine...
Poate că mulţi v-aţi gândit
Că-a scrie: "mi-e dor de tine!"
Sau: "cât de mult mi-ai lipsit!"
Sunt doar vorbe goale-n vânt,
Aşternute la-ntâmplare...
Că de fapt... iubirea cânt
Doar ca pe o... cuvântare,
Pierdere de timp, sau poate
O repet fiindc-aş avea
O "roată" pierdută-n noapte,
Rătăcită pe-undeva...
Dragii mei, sincer vă spun:
Păcăleala m-a învins,
Este cruda rea-li-ta-te!
Viaţa peste mine-a nins
Multă, multă nedreptate...
Poate că mulţi ştiţi cum este,
Viaţa asta... uimitoare...
Nu-i mereu ca o poveste,
Nu-i mereu... "Vis rupt din Soare".
Deşi mulţi mă sfătuiesc,
De pe norii mei de vise
Să cobor şi să iubesc
Cu măsură, însă... zise
Sfaturile au rămas
Undeva, în amintire.
Iubesc un suflet şi-un glas,
Nu-i un motiv de uimire.
Să mă schimb? Am încercat,
Dar în cale mi-a ieşit
Un suflet cald şi curat
Şi... spun azi: "m-a păcălit!"
În ochi m-a pus să-l privesc
Într-o zi, anul trecut...
Şi de atunci... îl iubesc!
Asta-a fost!... am priceput
Că Dumnezeu mi-a trimis
Un suflet ce mă-ntregeşte.
Poate sunt prea visătoare,
Dar viaţa nu mă acreşte...
Scriu fiindcă mă simt datoare
Vouă, dragii mei amici
Cei ce mă citiţi mereu,
Vă aştern cu drag aici
Din tot sufleţelul meu
Cuvinte ce-aş vrea s-aline
Durerile-acestei vieţi
Şi pe culmile alpine
Să zburaţi! Iubiţi! Puteţi!

M-am născut să te iubesc

Eu, am apărut pe lume, poate nici n-am fost dorită,
Am luptat cu norii nopţii, am iubit, am fost iubită,
Furtunile vieţii crude umerii mi-au agresat,
Dar cu capul sus, minciuna şi necazu-am finisat,
Buruienile crescute în jurul meu înfloreau
Ispitindu-mi veşnic drumul, sufletul îmi agresau,
Mă înconjurau ca iarna, mă striveau ca pe-o hârtie,
Inima-mi plângea sălbatec, mă simţeam tristă, pustie,
M-am născut, să văd mirajul ce nu-l vede orişicine,
Să primesc suspin şi lacrimi, iar în schimb să dărui bine.
Petale de trandafiri dintre spini să tot culeg,
Am prins aripi peste nouri încercând să înţeleg
Cât bine are acela cu averi, făr-de iubire?
Cât ne poate-ndoctrina neghina de sub safire?
M-am născut să dărui clipă Universului din mine
Transformând crivăţul vieţii-n raza culmilor alpine.
Zbor prin noaptea cea mai crudă, ca un liliac viteaz
Fremătând seva din lacrimi, ce-mi tot sapă pe obraz,
Sper să-ţi sorb din ochi tristeţea, care mi-o ascunzi zâmbind
Să-ţi aplic veşnic sărutul peste gleznele-ţi, iubind
Ceea ce nimeni nu vede, nici cu lupa cea mai fină,
Dăruindu-ţi veşnicie peste-a ochilor lumină.
Impregnând iubire pură, nu cea din dicţionar
Ce se pierde peste noapte, transformându-se-n coşmar.
Vom vibra zdrobind durerea care-a-ngenunchiat prezentul,
M-am născut să te iubesc, azi îmi iau angajamentul.

Înger alb din fulgi de nea

Scriu în lipsa ta iubire,
Scriu pe fulgii de zăpadă
Ce se aştern în neştire,
Sunt doar sufletul din stradă,
Scriu de dorul tău să-mi treacă,
Scriu cu lacrima pe clape,
Printre note-ar vrea să-mi zacă
Dorul tău, ce nu-mi încape
În inima mea enormă,
De mult nu mai are loc
A crescut, a luat o formă...
Prea mare, mult, prea mult foc...
Mă apasă peste pleoape,
Peste suflet mă cuprinde,
Mi-aş dori să-mi fi aproape
Să nu mă mai pot desprinde
De-al tău suflet cald, iubire...
Să-ţi fac îngeri de zăpadă,
Să mă-neci în strălucire,
Numai ochii tăi să vadă
Înger alb din fulgi de nea,
Să fiu veşnic pentru tine
Ghiocel, de s-ar putea
Să răzbesc pe culmi alpine.

Voi Fi Aproape De Tine

Pe-un ger cumplit, fulgi sclipitori
Îmi şterge umbra tremurândă,
Îmi soarbe noaptea de culori,
În alb şi negru mă inundă...
Şi-n iarna blândă aşternând
Miracol inedit de nea
Te port mereu în al meu gând
Şi te declar minunea mea,
De dor disper, în flăcări ard,
Mă scalzi în lanuri de splendoare,
Sunt vasul fără de catarg
Uitat pe-un ţărm în depărtare
Când eşti plecat pe culmi alpine,
Transmiţi iubirea să-nţeleg
Oriunde eşti, eşti lângă mine,
Alt drum nu am cum să aleg
Cu-aceeaşi paşi, aceleaşi stele
În noapte ne vor lumina,
Vom zbura singuri printre ele
Nu am când să te pot uita!

Printre culmile alpine

Mi-aş dori să uit o clipă
Cât vibrez sub mână ta,
Să-i pun timpului aripă
Poate-aşa va înceta
Să-şi mai ţină geana seacă
Închisă pentru o vreme,
Şi-n sărutări ce mă-nbracă
Să-ţi compun alte poeme...
Mi-aş dori timpul să zboare...
Să se-oprească fâstâcit
Şi-n secunda următoare
Să adoarmă năucit.
Să uite să-şi mai deschidă
Pleoapa zorilor pustii,
În iubirea aburindă
Când ne vom adăposti
Stelele să izgonească
Peste bolţile divine
Sufletul să-mi înflorească
Printre culmile alpine.