Dincolo de oglindă

 

 

Priveam dincolo de-oglindă
Să nu-i tulbur limpezimea,
Aripile îmi colindă
Atingându-mi profunzimea.

Veşnicia stă ascunsă
Printre clipele de mâine,
Noaptea, cea cu stele unsă,
Doarme-n firimituri de pâine.

Învelesc un vis cu geana,
Să nu se mai zgribulească
La acelaşi piept cu goana
După mantia cerească.

Las secundele să zburde
Ciripind din floare-n floare,
Stropii lacrimilor surde
Le vin în întâmpinare.

Pe un mal, întins la soare
Şade dorul meu de tine
De parcă nimic nu-l doare,
Liniştea i se cuvine.

În oceanul meu de clipe
Se nasc fără doar şi poate
Şoapte, ce-şi doresc să ţipe
Chiar, târându-se pe coate.

Într-un colţ se tolăneşte
C-o imensă nonşalanţă
Tăcerea, care loveşte
Din prea pură aroganţă.

Dincolo de luciul mării
Şi de norii agitaţi
Se ivesc paşii uitării,
Ce-i credeam abandonaţi.

Doar o parte mai păstrează,
Probabil din imprudenţă,
Frunza, ce-i administrează
Roua, pentru dependenţă.

Câte-un fir de cer se crapă
Încercând să iasă-n frunte
Dar, în urma lui se sapă
Drumul iscălit din munte.

Liniştea cade divină
Călcând pe singurătate,
Vântul poate să se-abţină
Din bătăi, încă o noapte.

O poveste-a fost rescrisă
Pe-un colţ alb de sunet fals
Cu-o cerneală indecisă
Dintr-un pas firav de dans.

Ştergeam colţul de oglindă
Cu-n surâs încercănat,
Valurile să-mi cuprindă
Zorii ce m-au inundat.

Să-mi înlăture misterul
Legănat de vraja mării,
Martor să-mi fie doar cerul
Că nu te pot da uitării.

 

 

 

Averea mea

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Nu înțelegi că viața e-un drum cu unic sens?
Chiar dacă multe pagini s-au îndoit, s-au șters,
Nu pot privi în urmă, oricât ai insista,
Mireasma ta persistă dar, în loc nu pot sta.

Nu-ți pătez amintirea, n-am cum să mă sustrag,
Încă nu ai plecat din mintea mea dar, trag
Cortina peste vreme, să-ți uit ascunse lacrimi,
Să trec peste probleme, topindu-te prin patimi.

Într-o secundă numai averile se pierd,
Nu-ntorc acum privirea, nu vreau să te dezmierd
Rămâi doar o scânteie, ca o urmă de stea,
Averea mea imensă rămâne dragostea.

Îmi tulburi limpezimea, îmi recunoști tot pasul,
Îmi aminteşti apusul și zorii, întorci ceasul
Cu prea mulți ani în urmă, este mult prea târziu,
Nu înțelegi că viața e-un plin, nu un pustiu?

Esti un dar dumnezeiesc

Stropul meu de suflet, zboară
După tine-n orice zi,
Ora-n gânduri se măsoară,
Lunile, în nopţi târzii,
Zorii-albaştrii, fără tine,
Boltă stearpă, fără stele,
Se măsoară în suspine,
Clipele-s imens de grele,
Timpul se scurge mereu
Cum vrea el, eu n-am răbdare,
Am doar dor, iubitul meu,
Mă apasă aşa de tare!
Stropul meu de suflet cald
Ar vrea ochii să-ţi sărute,
Şi-n iubire să te scald.
Numai de noi doi ştiute
Clipele să izvorască,
Din fântâna dragostei,
O iubire nebunească,
În sunet de clopoţei
Şi arome fermecate,
Să ne-mbete pe vecie,
Clipele înmiresmate
Cu iubire să ne fie!
Stropi prelinsi din geana Lunii
Viaţa să ne limpezească,
La sfârşitul săptămânii
Dorinţa să ne-mplinească!
Nu eşti plată oarecare,
Eşti un dar dumnezeiesc.
Te iubesc la disperare!
Din suflet, eu te iubesc!

Şapte zile

Într-o zi privindu-ţi ochii
Am luat dragostea de-aripă
Îmbrăcându-mă în rochii
De voal verde stors din clipă,

Într-o zi privindu-ţi gura
La sfârşit de săptămână,
Mi-am încrustat semnătura
Din inimă, doar cu-o mână,

Într-o zi privindu-ţi pasul
Clătinat de suferinţă
Am întors cheia cu ceasul
Dând secundei biruinţă,

Într-o zi privind privirea
Care lăcrima odată,
Ţi-am dăruit doar iubirea
Din inima mea curată,

Într-o zi, privind oglinda
Care-mi arăta tristeţe,
Ai simţit care-mi e unda
Şi-ai venit să-mi dai bineţe,

Într-o zi priveam o rază
Tu mă-mbrăţişai firesc,
De-atunci inima-mi valsează
Din acea clipă iubesc,

Într-o zi aleea vieţii
Va-nmiresma fericirea
Doar cu roua dimineţii
Ce ne-a împletit iubirea.

În două părți am tăiat Universul

În două părți am tăiat Universul,
Am alungat în spate nedreptatea,
Am contopit c-un fir de dor cuvântul,
Și-am dăruit din dragoste tot versul.
Am alungat pe plan secund cetatea
Ce o clădisem limpede cu gândul,
În două părți am tăiat infinitul
Ți-am dăruit și ție jumătate,
L-ai aruncat de la-nălțimi imense
A expirat de-acum abonamentul,
Ofeream zorii, ai ales doar noapte
La infinit sunt două Universe,
Deși puteam s-alegem din cuvinte
Fără a căuta-n dicționare
Să fi pe veci doar Universul meu,
Eu Infinitul tău cel dinainte,
Dar ai ales o altă-înfățișare
Tu vulturul, eu un mic Prometeu.

Să alungăm din antonime

Mult mai ușoară-ar fi povara
De n-am tăia în patru firul,
N-am alunga în iarnă vara,
N-ar avea spini nici trandafirul.
Mult, mult mai simplu-ar fi să vrem
Să alungăm din antonime,
Să gândim totul alb, nu crem
Să pierdem timpul printre rime.
Să nu rostim, fie de-ajuns
Doar o privire ațintită
În sufletul ce s-a pătruns
C-o lume roz, veșnic grăbită.
Coarda viorii să ne-aline
În noapte visul mult prea sec,
Să alungăm din antonime.
Vedem, n-am aprins nici un bec.
Pianul neatins să cânte
Să ascultăm în întregime
O lume care să ne-încânte...
Să alungăm din antonime.

Asculta-ti inima!

Mi-ai spus: ascultă-ți inima!
Sub duș m-am dus să o ascult
Însă n-am putut sta prea mult
Și am ieșit, era doar ea
Cea care într-una te striga,
Eu doar m-amăgeam ca nebuna
S-o liniștesc, dar n-am putut
Eu te iubesc, prea mult, prea mult!
Asculta-ți inima! mi-ai spus,
Nu am găsit nici un răspuns
Degeaba am pus capul jos
Și am visat așa frumos,
Degeaba somnul m-a luat
Pe perna pe care-am udat
Visele toate-n orice zi,
Iar inima mea tu o ști
Am ascultat-o ...și mi-a dat
Răspunsul clar, net și curat
Numai pe tine te iubesc!
Ce aş putea să-mi mai doresc?
Cât aş putea să o ascult
Când te iubesc aşa de mult?
Am încercat ploaia plângând
S-ascult, mi-erai numai în gând...
Cântecul ce m-a fermecat
De zeci de ori l-am ascultat,
De sute sau de mii de ori,
L-am ascultat chiar până-n zori
Și te-am visat ca de-obicei.
Cu dor aprins de ochii tăi
M-am trezit inima s-ascult...
Dar te iubesc aşa de mult!
De nu mă regăsesc deloc
Nici pe pământ nu mai am loc
Sufletul îmi e plin de dor
Aş vrea cu tine doar să zbor
Și-n timp ce doar ne sărutăm
Inimile să ne-ascultăm.

Mă faci... să cred,...

Mă faci, să cred că-s vinovată şi-adânc în suflet te-am rănit,
Mă faci, să cred că fericirea din vina mea s-a irosit,
Iar tu, de fapt, cu calmitatea din limitele neadmise
Hrănești iubirea cu otravă pe toate paginile scrise.
Mă faci, să cred că ai puterea să-mi dăruieşti suflet curat,
Iar eu, în viaţa asta mare, să te iubesc aş fi-ncetat.
Mă faci, să cred limpede totul, doar gândul meu ar fi tardiv,
Iar tu, ascuns după iubire, înfigi pumnalu-n stil parșiv.
Mă faci, să cred, că eşti cel care îmi picuri roua dimineața
Cu-a ta privire zâmbitoare, îmi luminezi toată speranța
Dar tu, de fapt eşti doar un vid, un vid plin doar cu-n gol imens
Te du, departe, mai departe, dispari din al meu univers!

"Nu te grăbi"

Priveam aseară-într-un târziu,
Priveam... în gol... nici nu mai ştiu
La ce priveam, însă, ştiu bine
De fapt...că mă gândeam la tine.
Şi îmi doream atât de mult
Doar o secundă să te-ascult,
Să te privesc, să te ating,
Dorul ce-l aprig să mi-l sting
Doar cu-o privire aruncată
În ochii tăi, însă curată
Şi limpede cum e oricând.
Priveam în gol, cu tine-n gând
Şi mă gândeam... când vei veni
Ce mi-am propus, voi reuşi?
Voi reuşi să nu vibrez?
De n-am să pot...cum să-ncetez?
Cum voi putea...să nu-ţi spun oare
Că tu eşti raza mea de soare,
Când ochii mei...şi gura mea
Şi palmele-ţi spun...altceva.
Cum voi putea, să mă abţin,
Să-ţi dau iubire mai puţin?
Doar pentru-a nu te sufoca,
Cînd ard mai rău ca flacăra?
Deşi ţi-am spus "nu te grăbi"...
Nicicând, în suflet, nu vei şti
În clipa-aceea ce-am simţit,
Dar...am oftat... şi...le-am rostit.