Clipa de început

 

 

 

 

Ieri mi-era teamă să-ți adun cuvântul,

azi mi-ai sorbit șoaptele rând pe rând,
nu ne-a păsat de ce adie vântul,
ne-am împlinit dorințele visând.

Azi toamna pare doar o bagatelă
oricât de ruginită ne-a urmat,
am zburat sus de tot, fără de schelă,
fără de aripi, fără de păcat.

Triumfători ne-am furișat spre stele,
spre culmi de soare și de sentiment,
am alungat hainele lungi și grele
într-o secundă, trăind consistent.

Azi am învins, cum nu am mai făcut-o,
am hrănit soarele cu-al tău sărut,
m-am născut iar, deși n-aș fi crezut-o
am trăit clipa vie de-nceput.

Rescrie-mă în versuri albe

Azi dimineață,
după ce m-am spălat
pe ochi cu tine,
pe tâmple,
pe umbră,
mi-am pus soarele-n priviri
și-am plecat
spre eternitate.

Șoaptele tale
se hârjoneau încă
în buzunarul de la piept,
în spatele meu,
se auzeau dorințele tale,
susur fierbinte
a unui singur
fir de dor.

Parfumul zorilor trecuți  

îmi mângâia coapsele,
surâsul pleoapelor
îmi săruta cuvântul 

nescris încă.

Rescrie-mă în versuri albe,
descrie-mă într-un cuvânt,

pune-mi pe tâmple miliarde
de sărutări... cu tine sunt.

Cu tine zbor peste vecie
și peste toate câte-or fi,
cu tine lumea e pustie,
noi ne iubim ca doi copii.

Înveșmântată-n sărutări

Răsfir clipele-n palmă
încercând să înțeleg totul,
iert pentru liniștea nopților mele
catifelele spinoase,
hrănesc cu zâmbete înlăcrimate,
smulse dintre bătăile inimii
cu freamătul versului meu
lunecând printre stânci
vopsite în culori palide
să n-am vreme a mă plânge
de flăcările stropite de ea
cu petrol.

Ard învolburată-n serile de taină
irosindu-mi clipele așteptărilor
înșirate pe ață
ca o primăvară pusă să-și lepede petalele
din dor de fructe.

Plâng alinată de amintirile noastre,
dorm legănată de visele tale,
înmulțesc vinul  cu încă un strop
din sufletul meu
și surâd chemându-te încă odată,
la infinit.

De acum înainte
te voi păstra în lacrimă,
să-mi mângâi retina
seară de seară,
să-mi adaugi vise fierbinți
noapte de noapte,
înveșmântându-mă  în sărutări.

Exist numai cu tine

 

 

Strivește-mi pe pleoape,
pe buze,  pe tălpi, pe cer
singurul fior
pe care l-am hrănit
de-a lungul anilor
departe de tine.

Pune-mi capul pe perna
umărului tău,
sărută-mi lacrimile,
una câte una,
parfumându-le cu tine.

Vino în fiecare vis,
din oricare colț de lume,
pune-mi culoarea ochilor tăi
în căușul palmei drepte
și adoarme-mi
dorul de tine.

Doar așa voi putea
păși pe gheața stelelor
pe roua primăverilor,
pe flăcările Iadurilor,
amintindu-le tuturor
că exist numai cu tine.

Cutezanță

sunt mai săracă c-un apus,
un răsărit mai seacă,
nopţile calde s-au tot dus
cu stelele, la joacă.

firave gânduri mă reţin
în hora lor nebună,
aş adormi, încă puţin
cât încă mai e lună.

sunt mai săracă c-un sărut
mai goala c-o speranţă
stelele care au căzut
mi-au lăsat cutezanţă.

Nevindecată

Să nu mă laşi s-adorm vreo noapte fără tine,
să-mi scuturi cerul, însetat, pe tâmplă
şi să-mi şopteşti, aşa cum se cuvine,
poemul ce sub geană se întâmplă...

Să nu mă laşi să-mi zdruncin visu-n creste,
să mă transform în puf de păpădie,
să mă iubeşti mai crud ca în poveste
să împletim poem pentru vecie.

Să nu mă laşi s-adorm în noaptea crudă
tânjind la gura ta înfierbântată,
te voi visa, stelele să m-audă
cum strig la tine... surd... nevindecată.

Verde de fistic

 

 

Mă lepăd de fereastra
sărutului bezmetic,
istovitor de dulce,
nemuritor alint.

descopăr sub securea
ce taie depărtări
strigătul din pădurea
ce-a desfrunzit uitări.

pe pieptul tău mă vindec
înveşmântată-n tril,
sărutul de pe pântec
cutremurând febril.

Mă îmbrac în noaptea asta
în verde de fistic,
stelele să se culce
la ceasuri de argint.

 

Aripile tale m-au învăţat să zbor

 

 

 

De mi-ai întinde vorbele pe pâine
din lacrimă n-aş mai ieşi curând,
te-aş dărui uitărilor, de mâine
să te iubesc purtându-te în gând.

M-ai săruta, firesc, înlăcrimată
pe umbra zorilor fără temei,
şi-aş împleti, de stele acuzată
un fruct zdrobit de vers, pe ochii mei.

Târziu, pe creste, aripile tale
m-au regăsit, sfârşită la izvor,
şi-au zugrăvit iluzii inegale
din lacrimă să-nvăţ din nou să zbor.

 

 

 

Vorbe de dor

De-aş ştii să nu-ţi mai ascult glasul

şoptindu-mi dulce, te ador,

de-aş inventa în noapte ceasul

când nu voi suferi de dor,

Aş putea împleti cuvinte

fără de care să măsor,

dorinţa mea cea mai fierbinte,

de-a mă scălda-n vorbe de dor.

De-aş învăţa să-ţi pun sărutul

sub cap, când somnul nu-i uşor,

să nu mai sfâşii aşternutul

topindu-mă-n vorbe de dor.

Aş învăţa să-ţi strivesc clipa

pe buzele fripte de dor

şi aş îndepărta risipa,

şoptindu-ţi dulce, te ador!

în sunet de vioară

 

 

 

aş vrea să-ţi iau sărutul cu mine,
într-o vară,
lacrima toamnei crude să nu-l poată atinge,
să-l port, fără tăgadă, pentru că-mi aparţine,
la gât, ca pe-o vioară,
fiindcă mă poţi convinge.

îmi pui în ochi surâsul,
din cremene de dor
îmi împleteşti speranţa nopţilor argintii,
îmi despleteşti misterul nescris dintre apusul
şi răsăritul dulce, avid al viselor
în care-mi dai iubirea, s-o port, cât voi trăi.

să-ţi cânt din el cu jale
când stelele aţipesc
pe braţul iernii crude înveşmântată-n dor,
să-mi aduci primăvara încoronată-n cale,
să-ţi susur, fără teamă, de-a pururi, te iubesc!
în sunet de vioară, să-l sorb, să te ador.
 

lacrimile mele strălucesc pe foaie

 

 

aşteptam lumina binefăcătoare
să-mi inunde ochii loviţi de coşmar,
să-mi sărute geana, ce-n lacrimi amare
mi-au scăldat iubirea
                     fără de hotar.

am răcnit în noapte, surd, să nu m-audă
nicio stea polară, niciun zvâc de bici,
m-au strivit sub neguri, care-n ger asudă
să-mi oprească zborul...,
                     umbre mult prea mici...


aşteptam sărutul pur, ca o speranţă,
aninat pe frunte, în gânduri curate,
să-mi trimită-o clipă dorul în vacanţă,
să iubesc pedeapsa
                  primită în rate.

las în urmă stropii rătăciţi de ploaie
zbor peste năluca unui vis pierdut,
lacrimile mele strălucesc pe foaie,
îmi construiesc drumul,
                   de la început.

 

 

 

 

 

Poem pentru sărut

 

 

îneacă-mi cuvântu-n cafeaua de mâine,
reţine-mi privirea şi gândul pe buze,
sărută-mă-n taină când numai cu tine
voi pune sechestru iubirii confuze.

înşiră-mi pe gene sărutări firave,
să-ţi depăn din stele poveşti
din cele nescrise, avide, suave,
să simt cât de mult mă iubeşti.

adună-mi cuvinte din veacuri trecute
să fim peste timpuri mereu
povestea de aur, din stele ţesute
de tine şi sufletul meu.

Să pot gusta din libertate

am încercat să-ţi spun că noaptea

se stinge-n visele cu tine,

că pot gusta din libertatea

de-a te percepe lângă mine.

opreşte-mă dacă voi pune

pe gura ta, fiori de vis

şi te voi săruta anume

să-mi câştig loc în Paradis.

trezeşte-mă, te rog, din vise

nu-mi mai lăsa gândul să zburde

pe unde-s clipe interzise

şi lacrimi despletite, surde...

eu nu te vreau pentru o viaţă

de chin, surghiun şi nedreptate,

ci pentru că m-ajuţi prin ceaţă

să pot gusta din libertate.

Nu vreau s-adorm nesărutată

Poţi să-ntorci luna-n miezul zilei

din drumul ei fără popas,

poţi pune-n literele filei

stropi inocenţi din al tău glas.

Poţi pune stelele pe pernă,

cu raza lor să mă-nconjor

să-ţi dărui dragoste eternă

dar nu mă pedepsi... să mor...

Poţi să-mi aduci un val de mare,

cu adâncimea ei enormă,

nu mă trimite la culcare

făr-un sărut, sub nicio formă!

Nu pot s-adorm, nesărutată

de gura ta, izvor de vis,

nu mă trimite niciodată

la somn, nu îţi este permis.

Sărut de înger prim

 

 

 

Mi-am aşternut pe cerul tău
Un nor, din cei furaţi de mine
Din ochii ce mă reflectau
Mai sus de culmile alpine.

Aripile mi-au înflorit
Sub haina unui crin regal,
Sufletul gol mi-a fost hrănit
Cu dragoste fără egal.

Ai aşternut pe al meu cer
Timid sărut de înger prim,
Pe palme, norii care-ţi cer
În şoapte să ne-acoperim.

Cobori, să-mi pui balsam pe glezne
Şi lacrimile să-mi săruţi,
Să-mi limpezeşti nopţile lesne
De gri să uit, de frig să uiţi.

În palma unui crin regal

 

 

 

Mereu visam să-mi trăiesc visul
În palma unui crin regal,
Mereu credeam că aşa zisul
Suflet s-a înecat la mal.

Mereu visam să-ţi simt surâsul
Înveşmântată-n sărutări,
Dar n-am crezut că-n piept cu plânsul
Pot prinde aripi peste mări.

Mereu mi-am smuls din trup dorinţa
Am despletit-o-n adieri,
Am frânt la colţuri suferinţa
Să nu m-agaţe-n primăveri.

Mereu mi-am şlefuit izbânda
Cu gândul că-ntr-o bună zi,
Mă voi îndestula din blânda
Pedeapsă de a te iubi.

Acum valsez cu fericirea,
Scăldată-n lacrimi de opal
Şi-mi fredonează-n zori iubirea,
Cânt cu fior de crin regal.

Datorită ţie

 

 

 

Urcat-am ieri pe norii mei de-o şchioapă
să-mi caut liniştea pierdută-n drum,
să-mi scald privirea rătăcind pe apă,
de lacrimile nopţilor pierdute-n scrum.

Urcat-am să presar pe-o lume dură
ce-şi ţine inima sub ambalaj,
îşi afişează fără de măsură
gânduri măreţe, vise, anturaj...

Păşeam cu teamă că ating podeaua
şi-n urma mea las doar frânturi de vise,
un trandafir catifelat ca neaua
îmi contura cuvintele nescrise.

Urcat-am ieri pe norii mei albaştri
să-mi reîncarc cu suflet bateria,
să-mi caut rătăcirea printre aştrii,
iubirea, clipa verde, bucuria.

Urcat-am ieri, la braţul tău, pe stele
am cules suflet pentru-o veşnicie,
să îl îmbrac în versurile mele
şi toate astea datorită ţie.

Să pleci!

Să-ţi faci bagajul într-o noapte

şi într-o zi să pleci din mine,

să-ngropi sărutul dintre şoapte

sub trenurile fără şine.

Să nu-mi mai osândeşti apusul

nici zorii să nu-mi mai inunzi,

mereu îmi dăruiai opusul,

acum n-ai chef să te ascunzi.

Să pleci din mine ca furtuna,

să uit de tine ca de-un spin

pictat cu lacrima pe luna

ce ne privea cum ne iubim.

Să pleci departe, să n-am unde

să te găsesc, oricât aş vrea,

nu am avut unde pătrunde

fiindcă, ţi-ai ascuns inima.

Degeaba-ncerci să strigi din poartă

că totul este cum a fost,

numai ai loc în a mea soartă,

te zbaţi zadarnic, fără rost.

E prea târziu să-ţi caut vină,

şi mai târziu să te ascult,

eşti liber să porţi pe retină

tot ceea ce-ai dorit mai mult.

Numai pot fi scut între tine

şi lumea care ne-nconjoară,

să pleci şi să îţi fie bine,

ţi-o spun pentru ultima oară!

Lângă tine

 

 

 

Îmi iau la purtare
Secunda de-amor
Să-ţi depăn culoare
Pe gene, din dor.

Îţi dau clipa toată
Dreptate, onor,
Mă lepăd de zloată
Şi ard, ard de dor.

Secunda se rupe
Cu fluturii-n zbor,
Iubirea erupe
Surâs alb, din dor.

Ascunde-mă-n noapte,
Sub cerul cernit,
Sărutul să-mi poarte
Dor nemărginit.

Să-mi iau la purtare
Un geamăt uşor,
Pe raze de soare
S-adorm..., lângă dor.

N-ai observat răsăritul?

Ai observat, de dimineaţă,
Când soarele a răsărit,
Sărutul zorilor pe faţă?
Eu l-am trimis, nu l-ai simţit?

Nici peste zi n-ai prins din raza
Soarelui ce ne-a guvernat?
De-abia acum savurezi oaza
De linişte şi de păcat?

De-abia acum când luna ninge
Săruturi albe peste noi,
Observi cum roua te învinge
Deşi aveai sufletul sloi?

N-ai observat că-n palma stângă
Ţi-am trimis un sărut infim,
Când luna a-nceput să plângă
De fericire că iubim?

Pe trupul tău, rănit de toate
Relele ce le-ai îndurat
Nu ai simţit, întreaga noapte
Cum te sărut, neîncetat?

Nu ai văzut că vin, cu zorii
Pe pernă, să ţi-i împletesc?
Sub mângâierile viorii,
Iubirea mea să-ţi dăruiesc.