Nu-i Corona vinovată

Mă simt strivită de cuvinte,

îngenunchiată-n lacrimi mii,

simt că nu pot păși-nainte

printre atâtea "jucării".

E timpul să-mi deschid hăinuța,

să mă arunc în ai mei nori, 

să dăruiesc cu lingurița,

golită de atâtea ori.

Mi-am pus tăcerea să vă spună

că este timpul potrivit 

să faceți câte-o faptă bună, 

ați râs și nu m-ați auzit.

Mi-am trimis fiul înainte

cu-n singur "Nu", neînsemnat

pentru voi toți, printre morminte,

ați zâmbit și n-ați remarcat.

V-am descris tot, de-a fir a păr,

pe înțelesul tuturor,

să iubiți purul adevăr,

ați ales sacul plin cu dor.

Mult mai aproape-a fost de voi

minciuna dulce și pufoasă,

sub ambalaj firav, de soi,

n-ați văzut cât e de hidoasă.

V-am oferit seninul, roua,

Crinul regal, macul firav,

ați ales varianta-a doua

pentru un viitor mai grav.

V-am dăruit șoapta divină

în adierile de vânt

legănând frunza-n carantină,

v-ați întrebat Eu cine sunt.  

V-am oferit izvor de viață

cu fiecare vis atins,

ați ales drum fără speranță

alungând Cerul necuprins.

Ați adunat praful grămadă

să-l risipiți în zile negre 

când nimeni n-are timp să vadă

care sunt clipele integre.

Ați distrus tot cu libertatea

pe care-n lacrimi de coșmar

și-au câștigat morții dreptatea

pe care ați primit-o în dar.

Ați ridicat la rang de geniu

prostia, cea fără de leac,

ați dospit dorul în mileniu

și lacrima fierbinte-n veac.

Ați dat lumina la o parte

cu nopțile lovind în mine,

și-ați ignorat fila din carte,

alegând pâinea cu suspine.

V-am ridicat până la Soare

flăcări pe care nu le-ați stins,

v-am împărțit egal o mare,

n-ați văzut că-s de neînvins.

Deschide-ți ochii, orbilor,

acum, când frica-n voi domnește

să zăriți Cerul Iertător

și pe Cel care vă hrănește!

Lăsați la ușă toată ura

cu care singuri v-ați distrus!

Rugați-vă, cât aveți gura,

genunchi și palme, la Iisus!

Nu mai e timp pentru-ntrebare,

nu mai e timp pentru răspuns,

roagă-te doar cât poți de tare,

dacă în suflet te-a pătruns!

Când toate-acestea vor fi fost

și Soarele-ți va limpezi

o altă viață, un alt rost,

roagă-te pentru-a doua zi!

Acum când frica-n voi dospește,

când ghiara morții-a prins putere 

când Soarele se odihnește,

primăveri nu aveți cui cere.

Acum, când cade ghilotina  

lovind așa la întâmplare,

voi întrebați a cui e vina?

E prea târziu! E-n fiecare!