Sensul vieţii

Am pătruns în gânduri pline
De veninul vieţii crude
Să caut zile senine.
Am strigat si nu m-aude
Nimeni în peştera vieţii.

Am sustras cu gânduri calde
Un apus şi-un zori cu rouă,
Lacrimile vor să-mi scalde
Vieţile, pe amândouă,
Să-mi dea virusul tristeţii.

Am cântat cu gânduri lente
Apusul şi dezmierdarea,
M-au strivit adiacente,
Ura şi cu răzbunarea,
Reci în pragul dimineţii.

Am iubit cu gânduri bune,
Cu suflet plin de iubire,
Am iubit această lume
Cu şi fără fericire
Până-n pragul demnităţii.

Am sădit cu grijă-n rânduri,
Cu lacrimi la rădăcină,
M-am strecurat printre gânduri,
Picurând din ochi lumină
Printre negurile vieţii.

Am crescut copaci cât plopul,
Cum m-am priceput mai bine,
N-am pretins să am norocul
Ce nu vine după mine
Nici acum în toamna vieţii.

Am visat s-alung trecutul
Care m-a împovărat,
Cu sudoare aşternutul
L-am păstrat cât mai curat
Scăldat în lacrima nopţii.

Am cioplit cu gând firav
O iubire-n stropi albaştri,
Păşind tandru şi suav
Printre nori şi printre aştri,
Dorind limpezimea gheţii.

Am rostit cuvântul magic
Când inima mi-a şoptit
Să iubesc până la tragic,
Să iubesc la infinit
Creionând speranţa vieţii.

Am încercat să fac totul
Cât mai simpul şi curat
Încă nu mi-am găsit locul
Şi asta-i adevărat
Dar încerc să dau sens vieţii.

Aş vrea să fiu perfectă

Aş vrea să fiu perfectă, să nu mă prăfuiesc,
Aş vrea să fug de mine, să nu mă regăsesc,
Aş vrea să te revăd iubite o clipă, un minut,
Să-mi strălucească viaţa cea fără continut,
În lacrimi fericite să îţi scald orice seară,
Să nu resimt cum picuri pe sufletul meu ceară,
Aş vrea să fiu perfectă, să dăruiesc ce am,
Să nu primesc, în schimb, nici măcar un gram,
Aş vrea să fug de mine, la al tău piept să pier,
Să mă destram ca norul strivit de vânt pe cer,
Aş vrea să mă topesc ca visu-n trandafir,
Să îmi clătesc culoarea scăldată în zefir,
Aş vrea să-ţi fiu lumina cea călăuzitoare,
Să îţi dăruiesc totul şi să mă simt datoare
Veşnic să cuget verde ca frunza prinsă-n pom,
Aş vrea să fiu perfectă, dar sunt un simplu OM.

Asculta-ti inima!

Mi-ai spus: ascultă-ți inima!
Sub duș m-am dus să o ascult
Însă n-am putut sta prea mult
Și am ieșit, era doar ea
Cea care într-una te striga,
Eu doar m-amăgeam ca nebuna
S-o liniștesc, dar n-am putut
Eu te iubesc, prea mult, prea mult!
Asculta-ți inima! mi-ai spus,
Nu am găsit nici un răspuns
Degeaba am pus capul jos
Și am visat așa frumos,
Degeaba somnul m-a luat
Pe perna pe care-am udat
Visele toate-n orice zi,
Iar inima mea tu o ști
Am ascultat-o ...și mi-a dat
Răspunsul clar, net și curat
Numai pe tine te iubesc!
Ce aş putea să-mi mai doresc?
Cât aş putea să o ascult
Când te iubesc aşa de mult?
Am încercat ploaia plângând
S-ascult, mi-erai numai în gând...
Cântecul ce m-a fermecat
De zeci de ori l-am ascultat,
De sute sau de mii de ori,
L-am ascultat chiar până-n zori
Și te-am visat ca de-obicei.
Cu dor aprins de ochii tăi
M-am trezit inima s-ascult...
Dar te iubesc aşa de mult!
De nu mă regăsesc deloc
Nici pe pământ nu mai am loc
Sufletul îmi e plin de dor
Aş vrea cu tine doar să zbor
Și-n timp ce doar ne sărutăm
Inimile să ne-ascultăm.

Pe-al tău umăr mă odihnesc...

În miez de noapte, mi-am propus,
Când vei veni, să-ţi spun că nu-s',
Că am plecat cu alte vise
Având ferestrele deschise,
Tu să mă cauţi cu privirea...
Să-ţi dăruiesc numai iubirea
Şi dorul ce m-a-ngenunchiat...
Să îl transform neîncetat
În sărutări fierbinţi, avare...
Să mă ascund chiar după soare,
Sau stelele ce-mi dăruieşti
În clipele când mă iubeşti,
După nori ascunziş să-mi fac,
După-un buchet de liliac
Tu să mă cauţi cu-n sărut,
Cu încă nouă, sau mai mult
Şi-ntr-un sfârşit să mă găseşti,
Realizând cât mă iubeşti,
Pe-al tău umăr să mă-odihnesc,
Şoptindu-ţi tandru: te iubesc!