Cititorii mei

Translate

Se afișează postările cu eticheta plaja. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta plaja. Afișați toate postările

vineri, 6 ianuarie 2012

Prefer să visez

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.



Mă arde liniștea adâncă
Din gheaţa nopților trecute,
Speranța mă vânează încă,
Punând sechestru zilei mute.

Mă arde haosul eteric
Ce prinde aripi uimitoare
În gheara unui mit feeric
Ce-a înflorit dintr-o eroare.

Îi cer trecutului iertare
Să i-o pot dărui-n vecie,
Aleg aleea spre visare
Să nu simt ce va fi să vie.

Îi dăruiesc nopții iubire
Să-și împletească cer cu stele
Chiar dacă va fi să te mire
Șuvoiul lacrimilor mele.

Îmi ninge pagina cu vise
Din cerul părăsit de ploaie,
Beau lacrimile nepermise
Ce mă transformă în șuvoaie.

Revărs paharul cu uitare
Pe toate paginile negre,
Să privesc clipa ce mă doare
Din colţul camerei integre.

Visez că se va naște clipa
Când curcubeul voi picta,
Și voi împiedica risipa
Nopților, fără șoapta ta.

Visez o șoaptă nevăzută
Pe geana pragului de seară,
Mă frige lacrima pierdută
Sub pașii tăi de astă vară.

Din ceaţă sorb numai o coajă,
Nici nu promit că voi putea
Să cern nisipul de pe plajă
Pe-un așternut de catifea.

Din suflet împletesc cuvântul
Să-aline lacrima din mers
Și nu permit să-ncerce vântul
Să-mi stoarcă dragostea din vers.

Prefer să beau, din cupe, apa,
Oricât de chioară o găsești,
Decât să sparg, sub pleoapă, ceapa
Visând o viaţă ca-n povești.

Prefer să mă ascund sub vise,
Pe norul meu, de mulţi râvnit
Iar, lacrimilor nepermise
Să le pun frâu în asfințit.

Iar, de vei râde printre rânduri
De drumul meu catifelat
Și n-ai căzut deloc pe gânduri,
E semn că n-am falimentat.




joi, 5 ianuarie 2012

Cu visele pe masă

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc aşa un chin, Păşesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.




Visa, ca orice visătoare
Că o va lua, pe bra
ţe, visul,
Uitând că drumul spre visare
Nu-l poate face tot învinsul.

Visa, din vise să coboare,
Să lupte chiar cu nepăsarea
Şi-n zborul ei firesc spre mare,
Să piardă, pe alei, visarea.

Visa, speran
ţa s-o disece,
Să-i implanteze-n ea iubire
Şi-n clipa când va fi să plece,
Întreaga sevă să-i aspire.

Visa, cu visele pe masă
Şi-un as ascuns în buzunar,
Că-n visul ei va fi atrasă
De-un visător imaginar.

Visa, cu visul lângă tâmplă
Să schimbe perna ei cea veche
Când nopţilor li se întâmplă
Să-
şi stingă stelele pereche.

Visa, că o va
ţine trează
Un simplu vis, pictat pe plajă,
Ce-n lumea visului tronează
Ca răsăritul şi-a lui vrajă.




luni, 13 iunie 2011

Sunt un strop plin de speranţă




Sunt în lumea asta mare,
Un bob de nisip fierbinte,
Stropi de verde-n depărtare
'S-ochii tăi, în a mea minte.
Picătură-s în ocean,
Uscată, ca frunza-n dud,
De mai bine de un an
Renasc, când glasul ţi-aud,
Zbor, când ceru-mi dăruieşti
Sub sărutul tău fierbinte
Şi-n verde crud zămisleşti
Clipele de-acu-nainte.
Pe-al tău umăr, număr stele
Ce-mi remodelează drumul,
Iar cu versurile mele
Topesc ceaţa, alung fumul,
Culeg raze vii din noapte,
Din iubirea noastră, ninse,
Veşnic cele două şoapte
Să rămână neatinse...
Sunt în lumea asta mare,
Un bob de nisip, pe-o plajă,
Transformi drama în visare
Cu-o silabă, ca o vrajă
Ce-mi deschide ochii minţii
Dăruindu-mi dar din dar
Ce-nveseleşte şi Sfinţii...
Nimic nu este-n zadar,
Totul are importantă,
Totul e prestabilit:
Sunt un strop plin de speranţă
Că iubirea n-a murit.


luni, 7 februarie 2011

Sunt



Pe-o plajă infinită, fir de nisip plăpând,
Prin valuri înspumate pline de greaţa vremii
Escaladez pe vârfuri, să nu m-auzi plângând,
Înot peste catargul ce mi-a învins atomii,
Zbor fără să îmi bată obrazul vreo aripă,
Plutesc fără putere, cu virgula-ntre rime
Cruzimea îmi ascunde vocala peste clipă,
M-astup în întuneric, răcnesc a mea miime.
Fir de nisip sălbatic pe-o plajă însorită
Scăldat în valuri calme din visele albastre,
Pierite ieri în flăcări, din rugina-mpietrită
Înmuguresc pe firul viu al iubirii noastre.




marți, 30 martie 2010

Doar in vise mai poti veni


Într-un mister m-aş cufunda
Ca-ntr-un coșmar de catifea,
Pe malul mării să pășesc
Pe nisip iar să te-întâlnesc.
Soarele trupul să-mi mângâie
Iar gura ta dulce-amăruie
Dorul tău să mi-l răcorească,
Luna de-o vrea să se trezească
Din așternutul ei de foi,
Să ne găsească pe-amândoi...
Tu raza mea caldă de soare
Iar eu oaza ta de răcoare,
Pe-aceiași plajă minunată
Unde-adormise lumea toată,
Doar noi ne sărutam într-una
Având martoră numai Luna
Și stelele nemuritoare
Ce-aruncau peste noi o mare,
Imensă dragoste fierbinte.
Nu-mi va ieși nicicând din minte
Noaptea cu valul liniștit,
Sărutul tău nestăvilit
Ce-a dat iubirii o nuanță
Cum nu găsesc în nici o viață
Din patru, cinci de-aș mai avea.
N-am să găsesc iubirea ta
Pierdută-n cele patru zări,
Am tot sperat în alte zori,
Dar, nu voi întâlni nicicând
Oricât m-aș ruga... și de vânt,
De plaja cu nisipul fin,
De Dumnezeul meu divin,
De stelele ce ne-au unit
Și nici de visul ce-a venit,
Azi noapte, fără să-l mai chem,
Iubirea ta, ca un blestem,
De zeci de ani, va sta mereu
Aprinsă în sufletul meu,
Și-oricât de mult m-aș tot minți
Doar în vise mai poți veni.