Nu mă lăsa!

 

 

 

Nu mă lăsa altora pradă,
de-ai ştii ce mulţi mi-ar disloca
sufletul, fără să mă vadă,
şi mult mai mulţi m-ar sufoca...

De-ai ştii ce geruri m-ar cuprinde
de la călcâie pân-n cer,
ce mulţi m-ar duce-n târg, m-ar vinde
ca pe un ultim grănicer...

De-ai ştii ce lacrimi, ca oceanul
neliniştit, pe veci mi-ar stoarce
fără de milă-n amalgamul
clipelor reci, să-mi ia din pace.

Nu mă lăsa în ger pe stradă,
susţine-mă cât mai trăiesc!
Nu mă lăsa altora pradă,
iubeşte-mă, să te iubesc!

O slovă

Ţi-a fost vreodată teamă de-un pescăruş în zbor?
Dar de răceala lunii ce-ncearcă să redea
În fiecare seară, mai greu sau mai uşor,
Din tot ce-agoniseşte, lumină, stea cu stea...?!?

Ţi-a fost vreodată sete de-un curcubeu curbat?
Dar de oceanul care, avid de mări, izvoare
Adună lacrimi albe în care s-au scăldat
Iubiri nemăsurate sub stele, nori sau soare...?!?

Ţi-a fost vreodată teamă de-un pui de pescăruş?
De valurile mării privindu-le din munţi
Cu ochi de vultur mândru, că-n zboru-i jucăuş
Ne-a zărit într-o vară, păşind pe ţărm desculţi...?!?

Ţi-a fost vreodată sete de dragoste curată?
De-o mângâiere fină ca puful păpădiei,
 Că noaptea se destramă mai dur ca niciodată
Iar eu n-am să-i destăinui nicio slovă hârtiei...?!?

Iubirii tale mă supun

 

 

Revii exact cum te ştiam
Şi te-am descris de-atâtea ori
Când visele le-mbrăţişam
Până-n ceasornicul din zori.

Trecut-au clipe milioane
Şi stelele-au prăfuit norii
Strângându-mi lacrima-n oceane,
Mi-au alinat sufletul norii.

Revii exact cum ai plecat
Şi te ştiam parcă de-o viaţă,
Un munte calm, neîntinat
Pardosind totul cu verdeaţă.

Şi cât de greu mi-a fost, să-ţi spun
N-ar avea rost, aş pierde timpul,
Iubirii tale mă supun,
De azi vom schimba anotimpul.

 

 

Prea mult

Sunt prea mic să-ţi răpesc timpul,
Prea mare să nu-nţeleg
Când se schimbă anotimpul
Şi ce haine să-mi aleg.

Sunt prea scund să-mi arunc ochii
Ce zăresc atâta soare,
Unde se înalţă plopii,
Peste-oceane de culoare.

Sunt prea darnic s-ascund visul,
Prea zgârcit să-mi vând trecutul
Parcurgându-mi aşa zisul
Zbor, ce-atinge absolutul.

Sunt prea orb să-aud chemarea
Porţilor ce se deschid
Doar odată, când uitarea
Vrând, nevrând produce vid.

Sunt prea treaz să nu-ţi duc lipsa
Ce-apasă inconştient,
Ca şi când numai pedeapsa
Este-al meu abonament.

Sunt prea slab să pot susţine
Clipele îndurerate,
Mă topesc în dor de tine,
Zi de zi, noapte de noapte.

Sunt aici, în pragul casei
Aşteptând să-mi înţelegi
Lacrima din podul palmei
Ce se scurge fără legi.

Doar tu

Când soarele a asfinţit

Şi totu' îmi părea negru,

În ochii tăi m-am oglindit

Ca-ntr-un ocean integru.

Când stelele s-au năpustit

Cu dinţii să-mi sfâşie

Sufletul, m-ai adăpostit

În tine, pe vecie.

Când luna m-a privit de sus

Cu ochii ei de gheaţă,

Raze de soare mi-ai adus

Iubindu-mă o viaţă.

Când florile s-au ofilit,

De dorul tău, în glastră,

Grădini întregi mi-ai oferit

Născând iubirea noastră. 

Când lacrimile îmi cuprind,

De al tău dor, retina,

Aripile aş vrea să-întind

Să-mi regăsesc lumina.

Deşi, ştiu că doar tu-mi redai,

 Sfidând orice furtună,

 Mireasma florilor de mai

Şi zborul către lună.

Deşi, ştiu că doar tu mi-aduci

 Surâsul în privire,

Aş zbura peste mări şi lunci

Din dor de-a ta iubire.

Valuri de iubire

Am spălat în stropi de rouă
Umbrele nopţii trecute
Cu palmele amândouă,
Am iertat stele căzute
În prăpastia uitării,
Dintr-un cer înlăcrimat
Şi-am lăsat îngerul mării,
În iubire costumat
Să mă poarte peste clipe
Cu aripa lui suavă,
Liniştea să se-nfiripe
Devenind iubirii, sclavă.

Mi-am impus în geana nopţii
Să deschid braţul rănit,
Să-i rostesc adio, morţii,
Iubind fără de sfârşit.
Fir de vis să fac din soartă
Împletind clipe sublime,
Alungând noaptea din poartă,
Să-ţi dau viaţa-n întregime.
Peste culmile alpine
Să zburăm din zori în zori
Până-n veacul care vine,
Rătăciţi în lan în flori.

Surioare de luceferi
Şi fraţi de stele polare,
Păşind alături de greieri,
Să ne cânte la chitare.
Triluri tandre de iubire
Sufletul să ne-ncălzească
Pentru-a noastră mântuire
Şi pace dumnezeiască.
În cer îngerii să zburde
Pe pestriţul curcubeu,
Încredere să ne-acorde
Ca să ne iubim mereu.

Navigând în barca vieţii
Pe oceane de iubire
Să-necăm umbra tristeţii
În noian de fericire.
Iar, de leneşe meduze
Vor acosta lângă maluri,
Printre clipele confuze,
Îţi voi da iubire-n valuri.
Să pecetluim prin vreme
Cerul cu raze de soare,
Să uităm a ne mai teme
De doruri mistuitoare.

Mă arde dorul tău, măicuţă!

Mă arde dorul tău, măicuţă!
Mă arde-aşa de tare,
Că de-aş păşi pe jar, desculţă
Aş avea alinare.

Sufletu-n mine se topeşte,
Nu am unde zbiera,
Dar aş răcni, chiar nebuneşte...
Mări aş cutreiera.

Aş înghiţi oceane-adânci,
Gheţarii i-aş topi,
Aş muta mii și mii de stânci,
Ochii mi-aş contopi
Cu orice alt izvor, măicuţă,
Lacrimi să nu-ţi mai dau,
M-aş înhăma la o căruţă,
Sub bice, mii, să stau.

De al tău dor să uit, copile!
Mi-aş smulge inima
La începutul primei zile...
De-aş putea exprima
Ceea ce simt, de al tău dor...
Cuvântu-i de prisos...
Durerea n-am cum s-o măsor
Băiatul meu, frumos! 

Mă arde dorul tău, măicuţă!
Mă arde-aşa de tare,
Că de-aş păşi pe jar, desculţă
Aş găsi alinare.

Croşetând vers de iubire

Pe faţa blândă a Lunii croşetez vers de iubire
Aşternut în seara pură, redând stelelor safire,
Caut perlele în scoica ce-n ocean de dor se-afundă
Învingând râul de lacrimi care-n noapte mă inundă.
Caut iubirea albastră, rătăcită peste munte,
Printre stelele-adormite, printre pletele-mi cărunte,
Caut aripa de înger, pleoapele să îmi ridice
Şi cu mila Lor, imensă, sărutul divin s-aplice,
Geana spre cer să-mi purceadă, Dumnezeu să mă mângâie
Cu puterea Lui, enormă, o secundă să rămâie,
Să-mi dea picături de rouă, din ele să mă hrănesc,
Să pot păşi mai departe, viaţa din nou s-o iubesc,
Iar din slava Lui, prea sfântă, strop din cerul înstelat,
Să pot dărui în lume versul meu, mic, dar curat.

Nu pot să fac prea multe

Ştiu, nu pot să fac prea multe
Fac numai ce pot şi eu,
Păsările să mă asculte
Cum le ciripesc mereu,
Încă nu am întâlnit...

Oceanul să se ferească
De pe ochii mei visând,
Orbul trist să mă citească,
Dar îl voi găsi curând,
Păşind lent spre infinit...

Printre stropii reci de ploaie
Mă voi strecura cum pot,
Chiar de vor curge şiroaie
Lacrimi, nu ştiu să înot,
Dar viaţa n-a luat sfârşit...

Steaua care mă hrăneşte
O voi săruta din zbor,
Chiar dacă îmi zămisleşte,
Pe taraba din obor,
Dorul ce-am agonisit...

Voi pluti ca norul care
Stă ascuns sub raze calde,
Voi împrăştia spre zare
Iubirea ce vreau să scalde
Universul adormit...

Ştiu, nu pot să fac prea multe,
Totuşi nu abandonez,
Picăturile s-asculte
Ploaia, când o fredonez,
Doar în vis am întocmit...

Aparent...

Aparent... adie vântul
Peste muntele-ostenit,
Tu-îi răstălmăceşti cuvântul,
El rămâne împietrit.
Aparent... fulgere sacre
Crestele îi luminează,
În umbra peşterii acre
Măreţia-i creionează.
Aparent vântul se zbate
Între polul Nord şi Sud,
Tu rămâi tot mai departe
Eu te-aştept ca frunza-n dud.
Omida dorului arde,
Seceta mă osândeşte
Printre lacrimi miliarde
Sufletul îmi răscoleşte.
Aparent marea se zbate
În oceane de iubire,
Naufragiaţi în carte
Vom rămâne amintire
Peste ţărmuri, peste veac,
Învingând furtuni masive,
Cu-o iubire fără leac
Izvorâtă din arhive
Vom inunda orizontul,
Presărând iubire-n spaţiu,
Cu pace vom umple frontul,
Cu citate din Horaţiu.
Vom lăsa invidiosii
Să slăbească-n a lor boală,
Vom zbura ca albatroşii
Peste-o mare abisală.

Nu cer decât minutul meu!

Nu vreau palate şi minuni!
Nu vreau averi, nu vreau nimic!
Nu mai pot suporta minciuni!
Sufletul meu nu-i aşa mic!
Nu cer răsfăţ, nu cer splendoare
Nu cer decât minutul meu
Cel care-mi dă mereu candoare,
Iar martor îmi e Dumnezeu.
Nu cer şi n-am cerut vreodată
Oceane pline de alint,
Iubirea mea e-adevărată
Eu nu vreau să învăţ să mint!
Dar am să-nvăţ să mă urăsc,
Să mă mint c-a fost doar un vis,
Cât un ocean să izvorăsc
Topind tot ceea ce am scris.
Voi învăţa cândva să zbor,
Aripile-mi voi vindeca,
N-am să-ţi vând dorul în obor,
Poate mă voi împiedica,
Sau poate nu, ce mai contează
Tot voi zbura, aşa mi-e scris
Azi tot ce mişcă mă-întristează,
Mâine zâmbesc, ca-n Paradis.

Dansăm prin flăcări ample

Mă scutur de secunda ce-a trecut peste mine,
Încarc pana-n cerneala ce îmi alină viaţa
Şi mă reîntorc smerită s-aştern câteva rime
Care-mi alungă norii şi-mi retrezesc speranţa.
Îmbrăţişez iubirea albastră ca seninul,
Scufund oceanul veşted în lacrima din soare,
Ingenunchiez trecutul înmiresmând destinul
Şi-mi împletesc, pe creste, cu tine-o sărbătoare.
Dansăm prin flăcări ample, de dragoste învinşi,
Prin roua neîncepută din valsul dimineţii,
Iubindu-ne prin veacuri, de fulger neatinşi
Vom reclădi secunda, redând esenţa vieţii.

Cearceaf de raze să-ţi aştern

Pe-oceanul calm plutesc uşor,
M-aş scufunda, n-am acest drept,
Sunt fir de gând şi-un imens dor
Îmi frânge inima din piept.
Mă rătăcesc pe-o apă lină
Ca pasărea plângând pe val,
Te-aş tot striga, dar în surdină
Nu curm al nopţii festival,
Să trezesc stelele pe rând,
Să sperii Luna fără teamă,
După Luceafăr să m-ascund,
Să mă transform într-o năframa
De vise-n nopţile târzii,
Să-ţi ating ochii cu-n sărut
Pedeapsă până-n zori de zi,
Dulce coşmar ce-ai apărut
Pe-oceanul vid al vieţii mele,
Să-ţi dau, iubindu-te etern
În nopţile cu mii de stele,
Cearceaf de raze să-ţi aştern
Pe norii care-au dispărut
Din viaţa mea în ploaia fină,
La infinit să te sărut
Pe ochii care-mi cern lumină.

Această noapte nu va fi uşoară

Mi-ai scris aseară cuvinte de iubire,
Mi-ai împletit poem din al tău dor
Doar ochii mei ai vrut să le admire?
Noptea cu tine fie plină doar de amor
Până în zori îmbrăţişaţi vom sta,
Va trece ziua numai cu noi doi!
Voi scrie mult, chiar dacă voi visa
Că Luna ne priveşte pe-amândoi
Pe-alei de parcuri cum mă porţi pe braţe,
În paşi de dans, valsând nebuni, doar noi,
În zi cu nori sau în nopţi de vacanţe,
Plini de iubire, doar de tristeţi goi.
Despre ce aş putea să-ţi mai scriu oare
Când depărtarea asta mă doboară?
Iar până mâine... a ta sărutare...
Această noapte nu va fi uşoară.
Tu te gândeşti la mine, vrei să trec oceane,
Să fiu cu tine aici, dar fără să ştii...
Îţi voi aduce eu peniţe şi creioane,
Ţinându-mă la piept, totuşi să-mi scrii!

Sub munte se află lacul

Printre lacrimi şi suspine,
Printre nimic şi puţin
Se-auzea gândul din mine
Cum se zbătea în venin,
Ca un optimist izvor
Cu speranţa sub un munte
Mă-necasem în ulcior,
Nu mai găseam nici o punte,
Gândul meu striga, săracul,
Mai avea încă speranţă
"Sub munte se află lacul,
Simbol pentru-o nouă viaţă!"
Pe-acest ocean de tristeţe
Un munte stă neclintit,
Cu atâta acurateţe
În suflet s-a pironit.
Cu prăpastia m-apasă,
Cu înălţimea mă distruge,
Cu inima lui geroasă
A reuşit să-mi subjuge
Ochii, inima, suflarea,
Clipa, seara, noaptea, viaţa,
Gându-n valuri ca şi marea
Îmi îneacă dimineaţa.

De trei zile

De trei zile şi trei nopţi
Sunt un nor pe cerul plin,
Sunt viţa cu struguri copţi
Din paharul roşu-n vin
De trei zile-s picătură,
Lumânare pe sicriu,
Din borcan, sunt murătură,
Ceea ce simt nu mai scriu,
De trei zile mă căznesc
În ochii mei să păstrez
Un ocean, să nu zăresc
Insula, să explodez.
De trei zile sunt o mască
De trei zile ascund tot
De toţi cei ce-s gură cască
De trei zile numai pot.
De trei zile nu mă ştiu
Decât trei fraţi, fraţi de cruce
De trei zile-i prea târziu,
Nici mierea nu mai e dulce.

De trei zile sunt un soare
Ce nu vrea să mai răsară,
Sunt de trei zile o mare
De lacrimi, pietre de moară.

Catargul

Chiar de vei bea oceanul, drum nu voi regăsi,
Corabia uitări deja o cârmuiesc
Malul e plin de alge, pe el nu pot păşi
De astăzi nu mai vreau nici măcar să-ţi zâmbesc
Prin ape furtunoase, cu valuri cât un munte
Catargu-îl voi menţine cum nu am mai făcut
Ochii noştri nu vreau nicicând să se confrunte
Filmul a luat sfârşit, vâslesc spre început.

Am sorbit sfânta iubire

A sosit în sfârsit vremea, aripile ne-au crescut,
Râurile fericirii ne-au cuprins în noaptea albastră,
Te-aşteptam ca pe-o vacanţă, aşteptam să te sărut
Să-nsiropăm cu iubire şi dragoste bolta noastră,
Să zburăm fără de aripi, să zburăm fără rachetă,
Să zburăm încătuşaţi printre râuri de lumină
Iar când zorii ne dezmierdă să revenim pe planetă,
Să sorbim sfânta iubire scoasă de la naftalină
Doar de noi, doar noi pe lume ne putem aşa iubi
Şi ne vom iubi de-a pururi trecând munţii cei stâncoşi,
Zborul nostru plin de stele ancorând în orice zi
În oceanul de iubire plin de ochii tăi frumoşi.

Am visat a ta iubire

Din minutul care zboară și secunda ce-a pierit
Te-am visat și-n astă seară, m-am trezit și am zâmbit,
Din dorința mângâierii și surâsul cel sublim,
Am visat a ta iubire, sufletul îmi e mai plin
Decât marea plină-n valuri si oceanu-n mări sărate
Te-am visat și-n astă seară, cum te-am visat și azi-noapte.
Am căutat peste veacuri, prin cuvintele fierbinți
Însă n-am să pot descrie ce-am simțit, îmi ies din minți
De ți-aş povesti de-a-ntregul visul care m-a cuprins,
Mai bine-l ascund sub pernă și-l păstrez mereu aprins.

Cu orice pret te voi iubi!

Cu orice preț te voi iubi,
Nu-mi pasă ce se va-întâmpla
Doar din adâncul inimii

Dragostea veșnic ți-o voi da!

Voi trece munții cei stâncoși
Dacă aşa îmi este scris,
Să-ți sărut ochii tăi frumoși,
Mă voi lupta chiar și-n abis.


N-am înotat pană acum,
Dar pentru tine am s-o fac,
De-mi va ieși oceanu-în drum
Voi înota fără colac.



Poate atunci ai să-ți dai seama
Cât mi-e iubirea de enormă
Că pot învinge chiar și teama...
Că-a ta iubire mă transformă,


Îmi da puteri nemărginite,
Mă simt un înger neîncetat
Că nu-mi mai ieși deloc din minte
Din clipa când m-ai sărutat.