În umbra mea

 

 

Nu am venit să iau din astă lume
nimic mai mult decât ce-am inspirat,
am îmblânzit cu lacrimi fără nume,
lăsând în urmă versul meu curat.

Nu am venit să iau averi cu mine,
acolo nu le pot amaneta,
să iau pe ele culmile alpine
înmiresmate cu iubirea ta.

Am poposit cu stropul meu de rouă
să desluşesc un drum înseninat
prin lumea asta rece, lume nouă,
lăsând în urmă versul meu curat.

Am poposit o clipă să m-asigur
c-ai înţeles că nu m-am rătăcit
în lumea-n care totul e nesigur
şi totuşi te iubesc şi te-am iubit.

Nu voi pleca ducând cu mine ape
însângerate de atâta nerăbdare,
nici lacrimile care tind să sape
vreun drum prin ceaţă aşternând uitare.

Nu voi pleca, probabil voi rămâne
până voi prinde visul adorat,
ce stă ascuns aici, în astă lume,
mărturisindu-ţi versul meu curat.