Doar un cuvânt

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.



Să-mi spui să tac când aberez,
Să-mi spui orice, când tac prea mult,
Să mă întrebi de ce vibrez
Chiar și când șoapta ți-o ascult.

Să-mi spui doar un cuvânt șoptit
Din cele două repetate
De amândoi, la infinit,
Aproape-n fiecare noapte.

Un sunet doar să îmi rostești,
Șuvoi de vers vei îndulci,
Voi știi cât de mult mă iubești
Iar, eu enorm te voi iubi.

Între "sigur" şi "precis"

Plouă cu durere, ninge cu suspine,
Lacrimile grele ne curg din retine
De-adevărul, care, e mereu ucis
Sub puhoi de "sigur" şi munţi de "precis".

Arde miezul zilei sub greaua povară
Şi-n tupeu sălbatic gerul ne-nconjoară,
Ne străpunge pacea pe câmpul de luptă,
Veninul furtunii din senin se-nfruptă.

Ţipă de durere tăcerea din noi
Iar nemărginirea se destramă-n ploi,
Ne omoară visul mahării cu bani,
Îngropând speranţa pe sub bolovani.

Ne lovesc cu patos peste demnitate
Îngropând şi visul renăscut în noapte,
În sunet sarcastic se-avântă spre cer
Ridicând minciuna la rang de mister.

Dintr-un strop de suflet, cât un puf de nor
Mă ridic semeţ, pentru viitor,
Să salvez, din gheara nopţii, strălucirea
Oricât voi scălda cu lacrimi, iubirea.

Griji

Pânza neagră a tăcerii mi-a dus liniştea-n derivă
Alimentând frământarea dup-o noapte-exhaustivă,
Clătinându-mi tot castelul sentimentelor profunde,
Fiori reci de neputinţă au reuşit să-mi inunde
Sufletul hrănit de tine cu iubire şi lumină...
Plângea totu-n jurul meu, inima-mi plângea-n surdină...
Rugam cerul plin de nouri şi de lacrimi să-mi transmită
Doar un sunet de la tine, să pot fi iar fericită.
Timpul îngheţase-n haos, ceasul limba-şi împietrise,
N-aveam loc să respir clipa, toate-mi erau interzise,
N-aveam cui să-i cer părerea, n-aveam cui un sfat să cer,
Ca-ntr-o cuşcă-ncătuşeată mă zbăteam într-un mister
Crud şi plin de flăcări stranii ce-mi răscoleau dimineaţa,
Dar, deodată, doar un sunet aşteptat mi-a străpuns ceaţa
Şi-a luminat tot tunelul, grija rece-îndepartând...
Zâmbetul mi-a cuprins chipul...telefonu-ncet sunând
Mi-a readus sentimentul liniştii interioare...
În sfârşit, te-am auzit, de-acum am o zi cu soare.

Să alungăm din antonime

Mult mai ușoară-ar fi povara
De n-am tăia în patru firul,
N-am alunga în iarnă vara,
N-ar avea spini nici trandafirul.
Mult, mult mai simplu-ar fi să vrem
Să alungăm din antonime,
Să gândim totul alb, nu crem
Să pierdem timpul printre rime.
Să nu rostim, fie de-ajuns
Doar o privire ațintită
În sufletul ce s-a pătruns
C-o lume roz, veșnic grăbită.
Coarda viorii să ne-aline
În noapte visul mult prea sec,
Să alungăm din antonime.
Vedem, n-am aprins nici un bec.
Pianul neatins să cânte
Să ascultăm în întregime
O lume care să ne-încânte...
Să alungăm din antonime.

Asculta-ti inima!

Mi-ai spus: ascultă-ți inima!
Sub duș m-am dus să o ascult
Însă n-am putut sta prea mult
Și am ieșit, era doar ea
Cea care într-una te striga,
Eu doar m-amăgeam ca nebuna
S-o liniștesc, dar n-am putut
Eu te iubesc, prea mult, prea mult!
Asculta-ți inima! mi-ai spus,
Nu am găsit nici un răspuns
Degeaba am pus capul jos
Și am visat așa frumos,
Degeaba somnul m-a luat
Pe perna pe care-am udat
Visele toate-n orice zi,
Iar inima mea tu o ști
Am ascultat-o ...și mi-a dat
Răspunsul clar, net și curat
Numai pe tine te iubesc!
Ce aş putea să-mi mai doresc?
Cât aş putea să o ascult
Când te iubesc aşa de mult?
Am încercat ploaia plângând
S-ascult, mi-erai numai în gând...
Cântecul ce m-a fermecat
De zeci de ori l-am ascultat,
De sute sau de mii de ori,
L-am ascultat chiar până-n zori
Și te-am visat ca de-obicei.
Cu dor aprins de ochii tăi
M-am trezit inima s-ascult...
Dar te iubesc aşa de mult!
De nu mă regăsesc deloc
Nici pe pământ nu mai am loc
Sufletul îmi e plin de dor
Aş vrea cu tine doar să zbor
Și-n timp ce doar ne sărutăm
Inimile să ne-ascultăm.

Doar un cuvânt ţi-am cerut

Doar un cuvânt ţi-am cerut

Să îl pot eu transforma,

Poate într-un aşternut,

Rostit, cald, de gura ta,

Într-un cer plin de petale,

Într-un lan cuprins de stele,

Rostit de buzele tale,

Să pot alerga prin ele.

Visele să mi te-aducă

Cu-n cuvânt rostit de tine,

Lângă mine-ntr-o secundă,

Un sunet, cuvânt în fine,

Două, dacă nu-s prea multe,

N-ai ştiut ce să rosteşti,

Avea cine să te-asculte

Şi-ai spus doar că mă iubeşti,

Iar acum, iubirea mea

Mă-întreb, tu te-ai întrebat?

Eu mai am ce transforma?

Din cuvântu'-adevărat?