Biruință

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Nici nu mai știu cât plângea luna
În seara când m-ai anunțat
Că vei pleca, visam întruna
Că de fapt m-ai amenințat
Așa, doar din obișnuintă,
Cum mai faci tu de obicei
Când urci pe stânci cu biruință
Dar, ai plecat din ochii mei.

Nici nu mai știu ce-am spus atunci,
Știu sigur că n-am mai gândit,
N-am întrebat unde te duci,
Știam că nu m-ai părăsit
Dar, mă durea așa de tare…
Nu ai cum să-ți imaginezi,
De ce acum, și de ce oare,
Rămân fără ochii tăi verzi?

Nici n-ai să știi cât am luptat,
În lacrimi să nu izbucnesc,
Să nu mă simți, când ai plecat,
Am îngânat doar, te iubesc!
Acum, când te întorci, iubite,
Stelele-n jurul meu sclipesc,
Și totuși, mai mult ca-înainte
Să pleci, îți jur că te iubesc!

Ochii Leului

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Sunt ochii Leului, de care
Eu m-am îndrăgostit cândva,
Ce m-au surprins cu-a lor splendoare
Și mă învață dragostea.

Sunt ochii verzi, ce mă îndeamnă
Să-i scriu poeme zi de zi,
EL, pentru mine, TOT înseamnă,
EU, pentru el, scop de-a trăi.

Sunt ochii care m-au vrăjit
Și-n continuare mă vrăjesc,
Sufletul mi l-au oblojit
Și de aceea îi iubesc.

Pași

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.




Sunt un ulcior plin cu sfială
Privit de-atâția curioși,
Cu lacrimi modelez cerneală
În pași mici dar, ambițioși.

Sunt un copac, de fulger, ros
Și de furtuni năucitoare,
În lumea întoarsă pe dos
Dau tihnă pletelor din soare.

Sunt fir de iarbă zgribulită
Sub roua ochilor tăi verzi,
Izvor de șoaptă, plăsmuită
În noaptea-n care mă dezmierzi.

Sunt coală albă de hârtie,
Sub glasul tău mă împletesc
Îngemănând doar poezie,
Să-ți demonstrez cât te iubesc!

Nu mi-am dorit

Nu mi-am dorit sclipiri de Lună,
Nu mi-am dorit arginţi din stele,
Numai senin după furtună
Visam în paginile mele...

Nu mi-am dorit palat regal,
Sau aşternuturi de mătase,
Amurgul calm, şoptit pe mal
Sufletul îmi acaparase.

Nu mi-am dorit bolta cu stele,
Nu mi-am dorit nicicând prea mult,
În toate paginile mele
Mă aşteptam doar să te-ascult.

Nu mi-am dorit păduri, livezi,
Nicio minune n-am cerut,
Decât să-ţi mângâi ochii verzi
Şi sufletul să ţi-l sărut.

Prin verde crud

Prin verde crud aş vrea să-alerg,
Prin lan de grâu cu roşii maci,
Din amintirea mea să şterg
Secunda când va fi să taci.

Prin verde crud aş vrea să zbor
Cu-aripi de fluturi miliarde
Să nu mă mai topesc de dor
De ochii tăi, sufletu-mi arde.

Prin verde crud aş colinda,
Din ochii tăi să sorb culori
Numai în ei m-aş afunda,
Să-ţi simt lumina-n sărbători.

Prin verde crud m-aş rătăci
Uitând de spaţiu şi de timp
În ochii tăi m-aş regăsi,
În al iubirii anotimp.

Esti umbra mea

Răvășitoare umbră-ai devenit,
M-ai exilat în tainele iubirii,
Mi-ai insuflat sufletul dezgolit
Și mi-ai trezit petala zămislirii,
Din fir de dor mi-ai împletit speranță
Din șoaptele tăcerii bucurie,
Ești umbra ce-mi trezește dimineață
Luceafărul ce nu a fost să fie,
Doar cu-o privirea noaptea-mi luminezi
Și visul îmi veghezi de zmei hidoși,
Iar cu lumina ochilor tăi verzi
Îmi conduci pașii peste nori pufoși.
Mă-mbraci și mă dezbraci în galaxie,
Ceaţa din suflet mi-ai îndepărtat-o
Te-ai cuibărit în suflet, a mea umbra vie,
Aleea ofilită mi-a înmiresmat-o.