Să-mi cânţi iubirea

Mă grăbesc păşind alene
Prin pădurile tăcerii
Ce mi se aştern pe gene
Scurse-n aripa durerii,

Mă grăbesc s-aştern pe iarnă
Fulgi din vise colorate,
Ascunse adânc sub pernă
Cu speranţele furate,

Mă grăbesc, nu-i prima dată
Când alerg pe câmpuri pline
De neghină-amestecată
Şi buruieni mult prea fine,

Mă grăbesc să aştern totul,
Cuvântul parcă s-ar pierde
Fără să-şi găsească lotul
În pustiu-acesta verde,

Mă grăbesc să vă las zborul,
Aşternând fără aripă,
Pana-mi cere ajutorul,
Gârbovită-n mare pripă,

Mă grăbesc s-ating prezentul
Filtrat prin ceaţa necoaptă,
Simt că-mi pierd abonamentul
Printre lacrimă şi şoaptă,

Aripile mi se zvântă
Picătura-mi se goleşte,
Inima-mi zvâcneşte încă,
Însă viaţa mă grăbeşte,

Mă grăbeşte să te caut,
Mă grăbeşte să te strig,
Să-mi cânţi iubirea din flaut,
Mă grăbesc... mi-e-aşa de frig!