Vei ştii cât te iubesc

Când ne va naşte luna răsaduri de lumină,
Călcându-ne pe vise din ordinul ceresc,
Când tu vei înţelege că nu am nicio vină
Că-a infinit-a oară trăiesc să te iubesc,

Când soarele va fierbe în lacrima tăcerii,
Riscând să-mi împletească din jarul nebunesc,
Un rug doar pentru mine, la poalele durerii
Voi păşi lângă tine pentru că te iubesc.

Când ceru-mi va întinde o mână peste geană
Să-mi lumineze drumul, să numai pribegesc
Iar streaşina iubirii din lumea pământeană
Va înmugurii pământul, vei ştii cât te iubesc.

Când norii mei vor pune la macerat uitarea
Sub munţii de luceferi ce mă adăpostesc,
Când voi învinge lacul sărat, sărutând marea
De vis secătuită, vei ştii cât te iubesc.

Eu te iubesc!

Ce mult aş da să pot rosti că te-am uitat!
Ce mult aş vrea să pot şopti: nu te-am visat!
Cât mi-aş dori să te alung în depărtări!
Prin noaptea grea, să trec mai iute până-n zori.
Să te înec în zeci de lacrimi şi-n suspin,
Să-mi amintesc de tine doar ca de un spin,
Să uit c-ai fost un trandafir catifelat,
Să-mi spun că eşti un vis..., n-ai existat.
Nici măcar paşii să nu-mi amintesc...
Dar aş minţii, n-ar fi corect... eu te iubesc!

Ce mult aş da visul pierdut să-mi retuşez
Să-ţi uit parfumul, să nu mă-ntristez,
Să nu te port cu mine-n suflet zi de zi
Să redescopăr bucuria de-a zâmbi.
Să-mi regăsesc pacea la al tău piept,
Ce mult aş da să fii aici, să nu te-aştept!
Să ne ascundem de necazuri şi dureri
În vraja ploii oglindită-n primăveri,
Să îmi aşterni în palmă praf ceresc...
Ce mult aş da să te aud... eu te iubesc!

Lacrimă de Lună

Sunt o lacrimă de Lună
Ce se pierde peste zi
Oricine-ar putea să spună,
Despre multe poezii,
Că-n ele am pus doar rimă
Dintr-un suflet crud şi sec,
Înrobit, de anonimă...
În faţa voastră mă plec,
Sunt doar versul care curge
Dintr-un suflet cotropit
De-aş şti că la voi ajunge
Simplu, cald şi nedospit...
În faţa voastră mă-nclin
Cu adâncă reverenţă,
Însă nu vreau să suspin
Din prea multă indulgenţă.
Sunt doar versul care doare
Lovind cu delicateţe,
Cu migală şi răbdare
Dintr-un soi de-acurateţe
Revărsată printre nori
Peste paginile goale,
Avide adeseori
De-orizonturi ancestrale
Îmbibate-n realismul
Rece-al drumului incert,
Topind astfel extremismul
Iscat în imens deşert.
Sunt o lacrimă fierbinte
Ce-n metafore se zvântă
Ca o simplă rugăminte
Ce spre ceruri se avântă.

Ce Mult Te Iubesc

Într-o lume împietrită
În viteză şi răceală,
Mă declar acoperită
De-o căldură abisală,
Mă strecor spre steaua noastră
Printre raze reci, tăioase
Luptând cu zarea albastră
Care îmi cicatrizase
Inima pierdută-n haos
Cu ani mulţi, mulţi ani în urmă,
Mă sustragi dintr-un repaos,
Glasul tău somnul mi-l curmă,
Şoapta-ţi blândă mă cuprinde
Într-un romantism ceresc,
Sufletul îmi reaprinde...
Nu-ncetez să te iubesc!