Şade Luna-ntre copaci

Gălbejită de tristeţe
Şade Luna-ntre copaci,
Am ieşit să-i dau bineţe,
S-o întreb de vârcolaci.

Plină ochi şi rotofeie,
Guvernează peste noi,
Privind spre Calea Lactee
Cu zâmbetul rece, sloi.

Stă cu stelele la bârfă,
Plină de invidie,
Bolta, magică eşarfă,
Împleteşte-o simfonie.

Este sunetul iubirii
Revărsat în Univers,
De culoarea fericirii,
Aşternând vers lângă vers.

S-au strâns poeţii s-o cânte,
Iubiţii să o admire,
Reuşeşte să încânte
Zâna veşnic fără mire.

Calc în şoaptă iarba crudă,
Să nu ucid festivalul,
Iubirea bolta inundă,
Mii de stele deschid balul.

Însă Luna mi-a simţit
Durerea ce mă sfâşie,
Nici astăzi nu ai venit,
Iar o steluţă argintie

Printre frunze îmi şopteşte
Că nimic nu mă doboară,
Cât timp Luna mă iubeşte
Ca o bună surioară.