Nu mi-am dorit sclipiri de Lună,
Nu mi-am dorit arginţi din stele,
Numai senin după furtună
Visam în paginile mele...
Nu mi-am dorit palat regal,
Sau aşternuturi de mătase,
Amurgul calm, şoptit pe mal
Sufletul îmi acaparase.
Nu mi-am dorit bolta cu stele,
Nu mi-am dorit nicicând prea mult,
În toate paginile mele
Mă aşteptam doar să te-ascult.
Nu mi-am dorit păduri, livezi,
Nicio minune n-am cerut,
Decât să-ţi mângâi ochii verzi
Şi sufletul să ţi-l sărut.
Nu te-am atins.
RăspundețiȘtergereCând m-ai cuprins
cu gândul de mirean,
am suspinat
pe-o margine de-alean
şi-apoi am plâns.
………………………
Off, Doamne,
nu ştiam să urc
sau să cobor din mine?
să te întreb atunci
sau poate mâine
cum aş putea
s-jung în dinţii florii
de pe stâncă,
cum să-i arăt poetului
că marea mea-i adâncă
şi plină de viori?
……………………
Aş fi cântat
pe-o frânghie de brume,
culoare florii
să îi dau
şi-un nume
ca al meu,
zidit în ploi mărunte,
cu ochi de curcubeu
deschis spre tine
TU -
omule din munte.
(Ana Sofian)
Mulţumesc frumos pentru lectură si poem! O zi bună îţi doresc!
RăspundețiȘtergereSă se împlinească minunea de a avea parte doar de senin, amurg calm, ascultare şi mângâiere!
RăspundețiȘtergereMulţumesc frumos! De-ar da Dumnezeu să ne fie bine tuturor!!!
RăspundețiȘtergere