Trecere prin veac

Trec prin timp de parcă veacul
S-ar fii regăsit în ger,
Caut lacrimilor leacul
Implorând stelele-n cer.

Trec prin timp de parcă leacul
S-ar găsi-n stive enorme,
S-ar împrăştia cu sacul
Din farmacii uniforme.

Trec prin timp de parcă sacii
Cu sămânţă de tristeţe
Îmi pictează-n vară macii
Redând grânelor bineţe.

Trec prin timp de parcă macii
Ar însămânţa dorinţe
Din care-au crescut copacii
Plini de boli şi suferinţe.

Trec prin timp de parcă ramul
Frânt de fructul anilor,
Sfidează lumina-n geamul
Infinit al clipelor.

Trec prin timp de parcă timpul
A-mpietrit sub stânci imense,
Redefinind anotimpul
Pentru albe recompense.

Trec prin timp de parcă pasul
Încă nu s-a inventat,
Îndrăznesc să întorc ceasul
Ce secunda-a amputat.

Trec prin timp de parcă ceasul,
Răstignit pe geana lunii,
Înmărmureşte compasul
Chiar în toiul rugăciunii.

Trec prin timp spre universul
Rătăcirii omeneşti,
Redând paginilor versul
Ce te-ndeamnă să iubeşti!

Trec prin timp purtând iubirea
În suflet ca pe-o comoară
Îmbrăţişând fericirea
Că timpul nu mă doboară.

În umbra versului

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Priveam în ochi naivitatea
Zbătându-se într-un mister
Hrănit cu inegalitatea
Norului din cadrilater.

Explicam surdului ideea
Și orbului îi arătam
Lumina din Casiopeea
Când stâncile interogam.

Vânam suspinele din soare
Să nu-mi alunge liniştea,
Despleteam apa din izvoare
Cu maci tăcuţi din catifea.

Pictam pe curcubeu dorinţe
Redând exactitatea clipei,
Pierdută printre suferinţe,
Sculptam zadarnic, vis, risipei.

Neînţeles rămâne zborul,
Nemăsurată mi-e tăcerea,
Nelimitat îmi este dorul,
Doar tu îmi înţelegi durerea.

În umbra versului ascund
De graba ochilor naivi,
Iubirea, sentiment profund,
Strivită de prea mulţi nocivi.

Tăcere

Eu nu am lumea la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Păşesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Aş tace aşa cum tace luna,
Să-mi număr clipele de dor
Dar, mă cuprinde întotdeauna
Din strigăt trist, tainic fior.

Aş picura cum curge stropul,
În geamul meu când se loveşte
Dar, simt cum mă arde potopul
Şi ţărmul nu-l mai regăseşte.

Aş plânge-aşa cum plânge noaptea
Din căzătoarele ei stele,
Dar, mi-am pierdut abilitatea
De-a mă ascunde printre ele.

Te-aş săruta cu ochii minţii
Să-mi liniştesc genele-aprinse,
Dar, las să mă aline sfinţii
Cu aripile lor întinse.

Mai bine tac, cum tace piatra,
Îmi adorm stâncile pe rând,
Să plouă-n suflet cu găleata,
Să mă trezesc din somn strigând.

Să-ţi aud paşii pe alee
Şi strigătul de bun găsit,
Să-ţi sar la piept ca o scânteie
Şi să-ţi urez, bine-ai venit!

Dragostea noastră a învins

Doar după ce a trecut drama,
Furtunile s-au limpezit
Conştienţi ne putem da seama
Timp preţios c-am irosit,
De-abia când lacrimi arzătoare
Sub un sărut s-au transformat,
Iubirea prinde iar culoare,
Ceru-i senin şi minunat.
De-abia acum realizăm
Ce furtuni crude-am străbătut,
Acum, când ne hipnotizăm
Cu-n "TE IUBESC!" şi un sărut.

Acum, când s-a sfârşit calvarul,
Dragostea noastră-a triumfat,
Visul a destrămat coşmarul,
Ceru-i senin şi sidefat.
Orice stâncă va cuteza
Să ne stea-n cale zbuciumată,
Amândoi o vom reteza
Cu dragostea adevărată
Ce de-acum a prins rădăcini
Adânci în sufletele noastre
Iar ochii noştri cristalini
Zâmbesc cu zorile albastre
Ce peste noi s-au revărsat,
Ne vom iubi mult mai aprins,
Ne vom iubi neîncetat,
Dragostea noastră a învins.

"Da" sau "nu"

Timpul se scurge-alene
Picurând stropi de foc,
A mea clepsidră geme
În cel mai jalnic joc,
Visul nopții-mi deschide
Genele spre lumină,
În bezna grea divide
Sufletu-mi plin de vină.
Timpul se scurge-ncet
În noaptea prea grăbită
Un vis frumos, incert
Retina-mi obosită
Mi-arată pe sub geană
Alei neprihănite
Noaptea-ncet se destramă,
Din vis mi-apari în minte.
Jocul de-a rana-adâncă
Ar trebui s-alung
Să mă transform în stâncă,
Să m-alerg, să m-ajung,
Să-mi regăsesc puterea
De-a mă spăla pe faţă
Fără-a mai bea licoarea
Trezirilor la viaţă.
Să te ascund în taină
Imensă-i lespedea,
A ta privire faină
S-o șterg pentru-a vedea
Cu ai tăi ochi, de mâine
Sau poate chiar de ieri,
Egoismul din mine,
Ascuns în multe seri.
Să-mi recunosc greșeala
De-a te iubi urlând
Să-mi lepăd îmbulzeala
De tine-n al meu gând.
Un cuvânt ți-am cerut,
Cel mai scurt de pe lume
Deși n-am priceput
Din ce-ai putut a spune
Nimic și niciodată
N-am cum să te-înțeleg,
Ieri spuneai că-i curată
Iar azi mă pui s-aleg,
Deși a mea-întrebare
A fost atât de netă...
Răspunsul tău mă doare
Și nici nu-s indiscretă,
Totuși aș vrea să știu,
S-aud din gura ta...
E deja prea târziu?
Răspunsu-i nu sau da?

De pe piscuri...

Spațiul sau înălțimea încă nu s-au născut
Pentru noi amândoi, de-aceea m-ai văzut
Eram în întuneric, atinsă de dureri
Dar ochii tăi cei verzi m-au scos de nicăieri,
M-au plasat de pe stânci pe aripi de cocor,
Lacrima c-un sărut mi-au transformat-o-n nor
Plin cu iubire caldă din sufletu-ți curat
Și-n acea clipă vie butonu-ai apăsat,
Ploaia iubirii noastre din ceruri s-a pornit
Prin inimi și prin suflet un unic drum croind,
Pe piscuri de-ai urca, pe cei mai înalți munți
Pe-oriunde ai umbla...pașii noștri desculți...
Vei recunoaște-ndată mirosul de iubire
Ce luminează-n noi și naște strălucire.