Sunt o lacrimă de Lună
Ce se pierde peste zi
Oricine-ar putea să spună,
Despre multe poezii,
Că-n ele am pus doar rimă
Dintr-un suflet crud şi sec,
Înrobit, de anonimă...
În faţa voastră mă plec,
Sunt doar versul care curge
Dintr-un suflet cotropit
De-aş şti că la voi ajunge
Simplu, cald şi nedospit...
În faţa voastră mă-nclin
Cu adâncă reverenţă,
Însă nu vreau să suspin
Din prea multă indulgenţă.
Sunt doar versul care doare
Lovind cu delicateţe,
Cu migală şi răbdare
Dintr-un soi de-acurateţe
Revărsată printre nori
Peste paginile goale,
Avide adeseori
De-orizonturi ancestrale
Îmbibate-n realismul
Rece-al drumului incert,
Topind astfel extremismul
Iscat în imens deşert.
Sunt o lacrimă fierbinte
Ce-n metafore se zvântă
Ca o simplă rugăminte
Ce spre ceruri se avântă.
Postări
Vă spun eu că Dana scrie din inimă.
RăspundețiȘtergereAici ea îşi devoalează sufletul cu toată sinceritatea de care este capabil un om.
Nu sunt rime aruncate la întâmplare ci înmuiate în simţire, în viaţa de zi cu zi.
Dar are şi o mare vină, aceea că trăieşte viaţa prea intens.
Adeseori i-am recomandat, o fac şi acum, să nu mai ardă atât de intens.
Oare adânc în inimă
RăspundețiȘtergereLa mine se naşte-o rimă?
În suflet, versul creeat
Oare este-adevărat?
Nu sunt doar vorbe ciudate
Pe pagini amestecate?
Nu cumva sunt un secret
Ce doar laudă aştept?
Nu sunt o artistă bună?
Sunt o "Lacrimă de Lună"???