Perfect

Am citit o carte

despre chipul perfect,

scrisă de un analfabet

care glăsuia cuvinte fără sens,

fără miez,

fără ramuri şi

fără duh.

am citit-o numai aşa,

să dau paginile,

una câte una,

să le tocesc,

rotunjindu-i cifrele

care-i numerotau zilele pe scoarţa

copacului din care fusese născută.

am citit-o numai pentru că

nimeni nu mai visa,

nimeni nu adormea

cu o carte în mână,

nimeni nu mai rupea paginile

unui roman pentru a face cornete

din hârtie bătrână.

toţi scriau cu palmele îngheţate

adunându-şi răsuflarea în căuşul lor

sperând că vor fi citiţi de orbi

şi înţeleşi de roboţi.

toţi visau că citesc

a goană nebună,

îndepărtând scoarţa de pe lacrimi,

desluşind adevăratul chip

perfecţionat de timp.