Un vis împlinit

 

 

 

 Am adormit în gând cu tine
şi m-am trezit cu tine-n gând,
eşti Universul ce conţine
iubirea-n fiecare rând.

Zâmbesc, când zorii îmi ridică
pleoapa pentru-a descoperi
o lume-ntreagă într-o mică
retină, ce mă va-nflori.

S-adorm cu şoapta ta pe geană
pictându-mi vise-n primăveri,
nu-i o minune pământeană
ci liniştea oricărei seri.

Adorm cu tine-n gând, iubite,
acum, când cerul s-a deschis
să-mi pună suflet în cuvinte
şi viaţă pură-n orice vis.

S-adorm cu dragostea pe buze,
cu sufletul necenzurat
de înlănţuirile confuze,
e tot ce-n viaţă am visat.

Pentru că te iubesc!

 

 

Astăzi numai contează

De unde mă hrănesc,

Sufletul îmi vibrează

Pentru că te iubesc!

În noaptea asta goală,

Scriu vrute şi nevrute

Pentru-o singură coală,

Ce ştie să m-asculte.

Mâine, în zori voi spune

 Eşti veşnic printre file.

Poate dintr-o minune,

Veche de ani de zile.

 

 De unde începe drumul?

De ce te port în gând?

Fiindcă îmi eşti balsamul

Nopţilor rând pe rând.

Tunelul se opreşte

Pieptul să-mi lumineze,

Iubirea mă-ntregeşte

Sufletul să-mi vibreze.

Doar în nori

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Dau cuvânt pe răzătoare
Ca pe o gutuie rece,
Fiindcă slova lui mă doare
Când privesc ce se petrece.

Fierb silabe sângerânde
În licori lacrimogene,
Pierdute-n clipe fecunde
Din culori nepământene.

Scot cuvântul din prinsoare,
Îl îmbrac în haine pure
Pentru că mă simt datoare
Copacului, cu-o pădure.

Nu-mi e teamă de-a ei umbră,
Nu m-ascund sub frunza deasă,
Nici de mușcături de cobră
Ce tot vin, nu îmi mai pasă.

Rup din nopți câte-o bucată
Și mă strecor prin rugină,
Să mă odihnesc curată
În tăcere și surdină.

Nu mă pot ascunde-n piatră,
Înspre nori mai pot purcede,
Ei mi-au oferit o vatră,
Doar în ei mă pot încrede.

Nici nu-mi cer perfecțiunea
Când pe palma lor mă plimb,
Doar mi-au conferit minunea
Stropi puri de a da în schimb.

Nu mi-am dorit

Nu mi-am dorit sclipiri de Lună,
Nu mi-am dorit arginţi din stele,
Numai senin după furtună
Visam în paginile mele...

Nu mi-am dorit palat regal,
Sau aşternuturi de mătase,
Amurgul calm, şoptit pe mal
Sufletul îmi acaparase.

Nu mi-am dorit bolta cu stele,
Nu mi-am dorit nicicând prea mult,
În toate paginile mele
Mă aşteptam doar să te-ascult.

Nu mi-am dorit păduri, livezi,
Nicio minune n-am cerut,
Decât să-ţi mângâi ochii verzi
Şi sufletul să ţi-l sărut.

Nu cer decât minutul meu!

Nu vreau palate şi minuni!
Nu vreau averi, nu vreau nimic!
Nu mai pot suporta minciuni!
Sufletul meu nu-i aşa mic!
Nu cer răsfăţ, nu cer splendoare
Nu cer decât minutul meu
Cel care-mi dă mereu candoare,
Iar martor îmi e Dumnezeu.
Nu cer şi n-am cerut vreodată
Oceane pline de alint,
Iubirea mea e-adevărată
Eu nu vreau să învăţ să mint!
Dar am să-nvăţ să mă urăsc,
Să mă mint c-a fost doar un vis,
Cât un ocean să izvorăsc
Topind tot ceea ce am scris.
Voi învăţa cândva să zbor,
Aripile-mi voi vindeca,
N-am să-ţi vând dorul în obor,
Poate mă voi împiedica,
Sau poate nu, ce mai contează
Tot voi zbura, aşa mi-e scris
Azi tot ce mişcă mă-întristează,
Mâine zâmbesc, ca-n Paradis.

Nu sunt un lanţ de aur

Nu, nu sunt o modestă,
Nu, nu sunt o minune,
Dar vreau să fiu o vestă
Pentru vremuri ne-bune.

Nu, nu sunt o splendoare
Cum mulţi au încercat
Să-mi pună la-ncercare
Sufletu' îndurerat.

Nu, chiar nu sunt firavă
Şi plină de frumos,
Vreau să-ţi ofer pe tavă
Tot ce-i mai luminos.

Nu, nu sunt o prinţesă
Peste veac şi hotare,
Mai bine stau în lesă
Iubind la disperare.

Nu, nu sunt bunătatea
Întruchipată-n zori,
Dar nicicând nedreptatea
Să nu-mi spui c-o adori.

Nu, nu sunt leac pe rană,
Am defecte o groază
Însă a mea persoană
Nu cred că te-agasează.

Nu, nu sunt o măslină
Amară sau sărată,
Vocea nu-mi e divină,
Nici gura nespălată.

Nu, nu-s nici lanţ de aur
La gâtu-ţi atârnat,
Dar flăcări de balaur
Nicicând nu am lansat.

Nu-ţi cer să-mi dai avere,
Nu-ţi cer să-mi dai dreptate,
Lasă-mă de durere
Să plâng până la moarte.

Lasă-mă să zâmbesc
Când zorii-mi curg pe pleope,
Lasă-mă să iubesc
Chiar de nu-mi eşti aproape.

O luptă de două luni

Chiar nu vreau să mă gândesc,
N-aş mai vrea să-mi amintesc...
Două luni de tărăboi...
Mă simt ca după război.
Sunt aşa de istovită,
Dar în sfârşit fericită.
Mi-a fost groaznic, nu ştiam
Ce se-ntâmpla, dar luptam,
Numai ştiam cine sunt,
Parcă morile de vânt
Din toată zarea băteau,
Sufletul mi-l oropseau...
Încercam să înţeleg
Totul, fără să aleg
Însă îmi lipsea ceva...
Arma otrăvea seva.
El parcă făcea un pas
Însă, tremurul din glas
Încrederea-mi distrugea,
Săgeţi în piept mi-nfigea,
Şiroaie de lacrimi, mii,
Mi-au tot stăpânit ochii,
Cetatea ce-am construit...
Se surpa... cât l-am iubit
Şi încă îl mai iubeam...
Sufeream şi mă luptam
Cu mine să nu-l rănesc...
Dar simţeam cum ameţesc...
Lupta era inegală,
Nu era una banală,
Eu credeam că-s amâdoi,
El că-s ladă de gunoi,
Iar din toate-amestecate
Nici unul n-avea dreptate.
Războiul, era prea mare,
Arma noastră din dotare
Avea doar dragoste-n ea,
Doar Dumnezeu mai vroia
Să ne mai ţină uniţi,
EL ne vroia fericiţi.
Neştiind ce se-ntampla
Mi-am căutat dragostea
În alte braţe fierbinţi,
Dar simţeam că-mi ies din minţi,
Lacrimile mă topeau,
Săgeţi înfipte dureau...
Aş fi strigat cât mai tare:
"-Mă doare! groaznic mă doare!"
Rugăciuni spre cer porneau,
Lacrimile şiroiau
Zi şi noapte, neoprite...
Nopţile alcătuite
Din vise cu el veneau,
Inima îmi toropeau...
Două luni, aprig război...
Ne-am tot lovit amândoi
Din vina unei nebune...
Dar acum, ca prin minune
Soarele a răsărit,
Iubirea ne-a reunit,
Dragostea noastră-i mai mare
Decât orice autoare
De venin otrăvitor.
Noi privim spre viitor
Clădind cu iubire-aleasă
O cetate mai frumoasă.


Am uitat să vă explic
Frăţiorul meu, mai mic
Lacrimile mi-a stopat
Când mi-a spus:"-Nu-i complicat"
"-Un sms... doar atât"
"-Poţi tasta, tot ce-i urât"
"-Încă mai poţi transforma"
"-Doar eşti surioara mea"
"-Şi plângând n-am să te las"
Să vorbesc? nu aveam glas,
Lupta mea înlăcrimată
S-a liniştit dintr-o dată.
Nu ştiu cum să-ţi mulţumesc
Frăţioare? Îţi doresc
Lacrimile să îţi fie
Pe-obraji doar de bucurie
Iar la piept să ai mereu
Dragă frăţiorul meu
Iubirea ce ţi-o doreşti!
Visele să-ţi împlineşti!

Chipul tău, a mea icoană

Sub stropii duşului fierbinte
Mi-ai repătruns adânc în minte,
Ochii-am închis şi-am aşteptat,
Să intri, însă n-ai intrat,
Stropii curgeau grăbiţi pe trup
Ca sărutările în grup
Ce le-ai împrăştiat, iubite,
Pe trupul meu, atunci fierbinte,
În patul gol am revenit,
Mă aştepta ca împietrit,


Deşert avid de al tău trup,
Sufletul din piept să mi-l rup
Şi inima să îmi zdrobesc
Aş vrea, dar nu le mai găsesc,



Le-ai luat cu ultimul sărut
Lasând în urmă, abătut,
Un trup golit de-orice suflare
Şi-un chip trist ca o lumânare,
Arzând în noaptea îngheţată
Lângă poza ta transformată
Într-o icoană cu minuni,
Fără efort sau rugăciuni
Mi-aduce zâmbetul pe faţă
Şi-mi face noaptea dimineaţă.