Un crocodil şi-o crocodilă

Un crocodil... cum nu mai este,
un curios nesuferit,
a deschis gura ca-n poveste,
s-a prezentat şi... cuibărit.

Prin stuf, în fiecare seară
pândea să prindă-n plasa lui
o... crocodilă dulce-amară,
să o boteze simplu: pui.

Ştim toţi că nimeni nu prevede
ce-aduce ceasul, cel cu cuc,
ce cântă-n legea lui de verde,
pe limba lui, cu gust de suc.

Prin junglă mii de ochi se-agită
să vadă ei ce s-a-ntâmplat
cu crocodila rătăcită?!?
De când, în pui, s-a transformat?

Un crocodil şi-o crocodilă
se întâlnesc, seară de seară,
în jungla lumii fără milă,
cu gust de dragoste amară.

Au hotărât să îndulcească
cu al lor zâmbet infinitul,
ca-n mlaştină să se iubească
până-i va prinde răsăritul.

Trecere prin veac

Trec prin timp de parcă veacul
S-ar fii regăsit în ger,
Caut lacrimilor leacul
Implorând stelele-n cer.

Trec prin timp de parcă leacul
S-ar găsi-n stive enorme,
S-ar împrăştia cu sacul
Din farmacii uniforme.

Trec prin timp de parcă sacii
Cu sămânţă de tristeţe
Îmi pictează-n vară macii
Redând grânelor bineţe.

Trec prin timp de parcă macii
Ar însămânţa dorinţe
Din care-au crescut copacii
Plini de boli şi suferinţe.

Trec prin timp de parcă ramul
Frânt de fructul anilor,
Sfidează lumina-n geamul
Infinit al clipelor.

Trec prin timp de parcă timpul
A-mpietrit sub stânci imense,
Redefinind anotimpul
Pentru albe recompense.

Trec prin timp de parcă pasul
Încă nu s-a inventat,
Îndrăznesc să întorc ceasul
Ce secunda-a amputat.

Trec prin timp de parcă ceasul,
Răstignit pe geana lunii,
Înmărmureşte compasul
Chiar în toiul rugăciunii.

Trec prin timp spre universul
Rătăcirii omeneşti,
Redând paginilor versul
Ce te-ndeamnă să iubeşti!

Trec prin timp purtând iubirea
În suflet ca pe-o comoară
Îmbrăţişând fericirea
Că timpul nu mă doboară.

Fără ieşire

 

 

Fereastra zorilor s-a spart
În mii de bucăţele,
S-a luminat, de-acum împart
Un lanţ imens de stele.

M-ai luminat la ceas târziu
Ca luna argintie,
La pieptul tău să nu mai ştiu
Aleea cea pustie.

M-am regăsit în ochii tăi,
Cuvântul mi se-ascunde,
Ca un sonet pierdut în văi,
Privirea-ţi mă pătrunde.

Fereastra sufletului meu
Spre tine se deschide,
Cioburi de vis culeg mereu
Iar, zorii vor decide.

Prin timp păşim lăsând în urmă
Seminţe de iubire
Ce nici în flăcări nu se curmă,
Nu există ieşire.

 

 

Osândită-n ghicitori

Dintr-un cârd de ghicitori
De prin pagini adunate
Şi-au luat zborul de cu zori
Trei, din cele încruntate.

Una a-ncercat să spună
Unui veşnic rătăcit,
Că din razele de lună
Dragostea i-a împletit.

Altul întreba bezmetic
Numărând din doi în doi,
Peste timpul asimetric
Când mai existăm şi noi?

Curgea ceasul printre frunze,
Cu viteza lui feroce,
Când pe ale mării pânze
Norii-au vrut să îl sufoce.

Şoaptele ascunse-n umbră,
Printre malurile gri,
Se desprind dintr-o penumbră
Vestind versuri argintii.

Oare cine mai dezleagă
Nodul aspru, gordian
Doar aşa, să înţeleagă
 Visele de-acum un an?

Dintr-un cârd de ghicitori
Una zveltă, curajoasă
Aruncă răspunsu-n nori
Întorcându-se acasă.

O secundă mai isteaţă
A sărit din minutar
Lăsând ghicitoarea-n faţă,
Zilele în calendar.

Vântul s-a oprit, de lene
Să adie cum spunea,
Avea un cârd de probleme
Însă nu recunoştea.

Mai zvâcnea câte-o petală
Evitând să înflorească
Când ieşea din amorţeală,
Întrebările să nască.

Fumul crud, de nepătruns
Îmbrăca valoarea pură,
Întrebări fără răspuns
Împing dragostea spre ură.

Ţolul ei respinge geana
Veninul se întrevede,
Depăşeşte chiar coroana
Ce sclipea cândva în verde.

Plata unei ghicitori
Nu se face-n vorbe grele,
Osândită-am fost sub nori
Dar, acum zbor printre stele.

Aştept o primăvară

Sunt pleopa aşternută peste retina nopţii,
Frunza ce rugineşte şi mugurul născut,
Sunt miez de noapte neagră ieşită-n pragul porţii,
Sunt doar o amăgire, nălucă din trecut.

Sunt secunda uitată, minutul viitor,
Sunt limpezimea ceţii şi lacrima fierbinte,
Sunt uneori prea plină şi prea scăldată-n dor
Dar nu cerşesc iubire, n-am nici o rugăminte.

Sunt visul ce se stinge, sunt drum nefinisat,
Sunt adierea serii în destrămate chingi,
Sunt ceas de primăvară, pe cerul haşurat
De norii prea statornici, dar n-ai timp să mă-nvingi!

Sunt tina îmbibată în izvorul durerii,
Sunt suflet de mesteacăn pufos în ploaia lină,
Sunt aripă de înger sub pavăza tăcerii
Şi râu de sărbătoare când tu îmi dai lumină.

Sunt claritatea scenei din tăceri mormântale
Şi ţipăt de durere etern nesfărâmat,
Sunt duritatea clipei scursă-n braţele tale,
Te-am aşteptam o viaţă, deşi nu te-am chemat.

Ţi-am înfrânat cuvântul rostit pe îndelete
De teama nenăscutei clipe ce va rata
Ecoul muribund pictat pe un perete,
Aştept o primăvară, ce se va repeta...

Noaptea scurtă

Curg secundele grăbite,
Se strecoară printre noi,
Printre vise adormite
Scufundate-n stropi de ploi...
 
Trec minutele prin viaţă,
Doar iubind prin ea răzbim
Să clădim o dimineaţă,
Înc-o şoaptă să rostim.
 
Clipa vine şi-apoi zboară,
Timpul stavilă nu are,
Dorul tău mă împresoară,
Noaptea scurtă-i mult mai mare
Decât m-aşteptam să fie,
Deşi ţi-am auzit glasul,
Mă simt singură, pustie,
Straturi de dor sfarmă ceasul,
 
Distanţa e prea imensă
Simt pe suflet că se-aşează
Dorul tău, ca o aversă...
Teamă mi-e că se-nserează...
 
Demnă, noaptea, peste mine
Fără milă se aşterne...
Mi-e aşa un dor de tine!
Cred că şi tu poţi discerne...