Lacrimi albe

 

 

 

Eu ştiu să scriu chiar şi cu lacrimi albe,
Cu fulgii iernii, îngheţaţi de dor,
Ştiu să-mpletesc, în noaptea rece, salbe
Din stropii neopriţi ai ochilor.

Am învăţat să-mpletesc cu migală,
Firave gânduri calde, parfumate,
Ce tind ades să intre-n pardoseală,
Dar le ridic, cu dor îngemănate.

Ştiu să frământ poemu-n lapte dulce
Cu albul pur din nobilă durere,
Aroma lui, tristeţile să culce
Pe jar nestins, păstrat pe etajere.

Eu ştiu să-mi zvânt de lacrimă tot versul
Să-l pudrez cald, pufos şi asortat,
Când dorul vă încetineşte mersul,
Să v-il redau, cu sufletul curat.

Am învăţat, strângând fără-ncetare
Căuşul palmelor bătătorite,
Să-mi ocrotesc clipele-aducătoare
De dimineţile nebănuite.

Ştiu să culeg din ochii tăi pădurea,
Cu frunza ei, sufletul să-mi hrănesc,
Să rătăcesc, de dorul tău, aiurea,

Sub ochii tăi, ştiu să mă regăsesc.

 

 

 

Stelele mă ştiu

Tu crezi că eu nu ştiu ce-nseamnă
Să vrei să ai, să vrei să fii...?!?
Sufletul încă mă îndeamnă
Să visez jocuri de copii...

Tu crezi că eu nu ştiu durerea
Sau bucuria de-a iubi...?!?
Cunosc şi pacea şi tăcerea
Răcnind în şoapte purpurii.

Tu crezi că eu ascund valoarea
Seninului ce îl emani,
Să-ţi dăruiesc abandonarea
Dorind să devenim duşmani...?!?

Tu crezi că eu smulg trandafirii,
Să-mi împletesc un aşternut
Doar pentru-a dărui iubirii
Două cuvinte şi-un sărut?!?

Tu crezi că, împletind baladă
Vărs păcură pe jar aprins,
Fără ca nimeni să mă vadă
Cu ce licoare te-am atins?!?

Tu crezi că scriu de ani de zile
Doar pentru-a risipii cerneala
Şi sufletul pe-atâtea file,
Să înlătur, poate, plictiseala?!?

Tu crezi ce vrei, eu scriu ce simt
În nopţile cu insomnie,
Aş vrea să dorm şi să te mint
Dar, fără tine sunt pustie.

Tu crezi ce vezi, eu scriu ce vreau,
Un strop din suflet dăruiesc,
Cu stelele la vorba stau
Ele mă ştiu cât te iubesc!

Cât sunt aici

 Nu pot să pun geană pe geană,
Nu pot să-ţi rătăcesc suflarea,
Tăcerea ta-n adânc mă cheamă
Şi-n valuri mă îneacă marea.
În palme storc o amintire,
Ca lacrima să mă strecor,
Cerşind o şoaptă de iubire
Să-mi hrănesc sufletul de dor.

Mă-ngână noaptea cu veşmântul
Tristeţii, care m-a cuprins,
Mi-aş lua, din gheara ei, avântul
Dar, fără tine-s un învins.
Visele-mi spun să-ţi uit surâsul,
Eu nu am timp să le ascult,
Zadarnic mă-ncolţeşte plânsul,
Tăcerea ta spune prea mult.

Iubeşte-mă cât sunt în floare,
Nu-mi transforma retina-n râu,
Nu sunt o simplă întâmplare
Dar, nici nu îţi voi pune frâu.
De vrei să scrii pe alte file
Luând cu tine tot ce-am strâns,
Poţi lua şi sufletul din mine,
Chiar dacă e atât de plâns.

Dar, dacă ceru-mi porunceşte
Din suflet lacrima să scot
Şi-o altă viaţă-mi dăruieşte,
Să mă întorc, n-am să mai pot.
Voi înflori pe geana lunii
Aşa cum mi-o fi scris destinul,
Uitând gustul amărăciunii,
Cu nesaţ voi sorbi tainul.

Iar, de vei vrea să-ntorc privirea,
În ochii mei să zăboveşti
Cautând îndelung iubirea
De care astăzi te fereşti,
Mi-e teamă că în locul care
Jarul iubirii a domnit,
Vei găsi valuri de uitare
Şi-un suflet, de dor, împietrit.