Osândită-n ghicitori

Dintr-un cârd de ghicitori
De prin pagini adunate
Şi-au luat zborul de cu zori
Trei, din cele încruntate.

Una a-ncercat să spună
Unui veşnic rătăcit,
Că din razele de lună
Dragostea i-a împletit.

Altul întreba bezmetic
Numărând din doi în doi,
Peste timpul asimetric
Când mai existăm şi noi?

Curgea ceasul printre frunze,
Cu viteza lui feroce,
Când pe ale mării pânze
Norii-au vrut să îl sufoce.

Şoaptele ascunse-n umbră,
Printre malurile gri,
Se desprind dintr-o penumbră
Vestind versuri argintii.

Oare cine mai dezleagă
Nodul aspru, gordian
Doar aşa, să înţeleagă
 Visele de-acum un an?

Dintr-un cârd de ghicitori
Una zveltă, curajoasă
Aruncă răspunsu-n nori
Întorcându-se acasă.

O secundă mai isteaţă
A sărit din minutar
Lăsând ghicitoarea-n faţă,
Zilele în calendar.

Vântul s-a oprit, de lene
Să adie cum spunea,
Avea un cârd de probleme
Însă nu recunoştea.

Mai zvâcnea câte-o petală
Evitând să înflorească
Când ieşea din amorţeală,
Întrebările să nască.

Fumul crud, de nepătruns
Îmbrăca valoarea pură,
Întrebări fără răspuns
Împing dragostea spre ură.

Ţolul ei respinge geana
Veninul se întrevede,
Depăşeşte chiar coroana
Ce sclipea cândva în verde.

Plata unei ghicitori
Nu se face-n vorbe grele,
Osândită-am fost sub nori
Dar, acum zbor printre stele.

Iubirea noastră

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Iar dacă azi, din cer se va desprinde
O lacrimă, te rog, nu te mira!
Iubirea mea, din stele, te cuprinde
Iar tu, din stele o poți inspira.

Iar dacă azi distanța dintre noi
E-atât de crudă și neiertătoare,
Iubirea ne hrănește pe-amândoi
Cu razele dumnezeiești de soare.

Iar dacă azi nu-i timpul potrivit
De-a fi cadoul tău, cum îți dorești,
Să nu uiți nicio clipă, te-am iubit
Și te iubesc așa cum mă iubești.

Iar dacă vântul te va mângâia
Cu adierea lui nevinovată,
Sufletul meu ți-l voi încredința
Pe veci, pentru iubirea ta curată.

Iar dacă azi mi-e gândul doar la tine,
Nici inima nu mi-o mai simt de mult,
Bate, ca vântul, peste culmi alpine
Și doar în glasul tău o mai ascult.

Iar dacă azi, n-a sosit clipa încă,
N-avem putere să ne-împotrivim,
Iubirea noastră este ca o stâncă,
Nimic nu o distruge, ne iubim.

Tăcerea care zbiară

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.



Sunt o frunză fără crâng,
Fără-acel ce mă iubește,
Aripile mi se frâng,
Versul mi se încâlcește.

Sunt vântul ce se-ntețește
Fără glasul lui divin,
Fără-acel ce mă iubește
Sunt un cer cu lacrimi plin.

Sunt tăcerea care zbiară
Din rărunchii pieptului,
Fără de a mea comoară
Sunt doar pana corbului.

Sunt istoria durerii
Fără leac pe-acest pământ,
Sunt strigătul disperării
Și tăcerea din mormânt.

Prefer să visez

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Mă arde liniștea adâncă
Din gheaţa nopților trecute,
Speranța mă vânează încă,
Punând sechestru zilei mute.

Mă arde haosul eteric
Ce prinde aripi uimitoare
În gheara unui mit feeric
Ce-a înflorit dintr-o eroare.

Îi cer trecutului iertare
Să i-o pot dărui-n vecie,
Aleg aleea spre visare
Să nu simt ce va fi să vie.

Îi dăruiesc nopții iubire
Să-și împletească cer cu stele
Chiar dacă va fi să te mire
Șuvoiul lacrimilor mele.

Îmi ninge pagina cu vise
Din cerul părăsit de ploaie,
Beau lacrimile nepermise
Ce mă transformă în șuvoaie.

Revărs paharul cu uitare
Pe toate paginile negre,
Să privesc clipa ce mă doare
Din colţul camerei integre.

Visez că se va naște clipa
Când curcubeul voi picta,
Și voi împiedica risipa
Nopților, fără șoapta ta.

Visez o șoaptă nevăzută
Pe geana pragului de seară,
Mă frige lacrima pierdută
Sub pașii tăi de astă vară.

Din ceaţă sorb numai o coajă,
Nici nu promit că voi putea
Să cern nisipul de pe plajă
Pe-un așternut de catifea.

Din suflet împletesc cuvântul
Să-aline lacrima din mers
Și nu permit să-ncerce vântul
Să-mi stoarcă dragostea din vers.

Prefer să beau, din cupe, apa,
Oricât de chioară o găsești,
Decât să sparg, sub pleoapă, ceapa
Visând o viaţă ca-n povești.

Prefer să mă ascund sub vise,
Pe norul meu, de mulţi râvnit
Iar, lacrimilor nepermise
Să le pun frâu în asfințit.

Iar, de vei râde printre rânduri
De drumul meu catifelat
Și n-ai căzut deloc pe gânduri,
E semn că n-am falimentat.

Covor de amintiri

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Închizând la gură sacul,
Toamna s-a cam depărtat,
Gerul și-a început atacul,
Eu, dorul, ți-am adoptat.

Nicio teamă nu-l încearcă,
S-a cuibărit așa bine,
Orice-aș face, nu debarcă,
Doamne, ce dor mi-e de tine!

Aș ruga stelele-n ceruri
Drumul să ți-l lumineze,
Lacrimi așternute-n versuri
Să mi se mai estompeze.

În fereastră, vântul bate
Ca și dorul tău în piept,
Fără ambiguitate
Îți promit c-am să te-aștept.

Mormane de frunze zac
Așteptând plapuma rece.
Din amintiri azi îmi fac
Salbă, să mă vindece.

Bun venit, toamnă!

Firavă, ca o crăiasă
Ne-a părăsit blânda vară,
Numai în suflet şi-n casă
A rămas caniculară.

Urlet jalnic în cascadă,
Tânguiri de vânt grăbit
Se strecoară lent din stradă,
Toamna iar ne-a înrobit.

Zbucium crud de frunză arsă
Din sufletul toamnei reci,
În urma ploilor varsă
Rugina peste poteci.

Fierbe vinul în butoaie,
Fum din coşuri se ridică,
Curge timpul în şiroaie,
Peste noi urme aplică.

Unul strănută de zor,
Altul e mai răguşit,
Eu, aici, cu-al verii dor
Urez toamnei: Bun venit!

Renasc

Oprisem la fereastră gândul,
Uitasem glasul tău ceresc,
Mă rătăcisem precum vântul
Să uit cât de mult te iubesc.

Oprisem lacrima să curgă,
Zorilor, rouă să le dau,
În suflet pacea să-mi ajungă,
Trecutului să te predau.

Oprisem dorul tău la poartă
Deși, bătea necontenit,
Ca ploaia, peste frunza moartă
Din toamnă, când am ruginit.

Oprisem stelele să cadă
Și norii i-am împrăștiat,
Cu mâinile-am făcut arcadă,
Zadarnic, nu te-am așteptat.

Oprisem pașii pe alee
S-alerge-ntruna fără rost.
Acum renasc ca o scânteie
Și-am uitat cât de greu mi-a fost.

Să nu mă uiţi!

Te iubesc când ploaia plânge,
Te iubesc când vântul zbiară,
Te iubesc, dar nu-mi ajunge
Un sărut furat pe seară.

Te iubesc când noaptea tace,
Te iubesc când ziua vine,
Te iubesc, nu am ce face
Te iubesc, mai mult ca tine.

Te iubesc, aşa mi-e scris
Cu lacrimi de foc din ceruri,
Te iubesc, tu mi-ai deschis
Ochii paşilor prin geruri.

Mi-ai dat glas cu o privire,
Mi-ai dat viaţă cu-n sărut,
Mi-ai dat paşi spre nemurire
Te iubesc, nimic mai mult.

Te iubesc când ploaia spală
Urma paşilor pierduţi,
Când îmi pui pe vers cerneală
Şoptindu-mi: "să nu mă uiţi!"

Te iubesc când vara arde,
Te iubesc când pleci în munţi
Printre stele miliarde,
Te-aş ruga: să nu mă uiţi!

Colţ de Suflet

Vreau să tac, cum tace vântul
În vuiet prelung, văitat,
Să-mi îngrop adânc cuvântul
Ce mă cheamă neîncetat,
Vreau să tac, să-mi aud gândul
Rătăcit peste pădure,
Să recitesc episodul
Îmbibat în vorbe dure.
Vreau să tac, cum tace noaptea
Peste-al ei luceafăr rece,
Să-mi regăsesc libertatea
Sufletul să nu-mi mai sece.
Vreau să tac, cum tace stânca
În floarea de colţ dospită,
Să-mi împietrească porunca
Cu suspine căptuşită.
Vreau să tac, să-ngrop durerea
Ce m-apasă peste pleoape,
Să te-înec în nepăsarea
Plăsmuită îndeaproape.
Vreau să tac, cum tace vântul
Rătăcind peste ogoare.
Mă arde-n suflet cuvântul...
Lacrima pe-obraz... mă doare.

De te-ar aduce vântul...

De te-ar aduce vântul, pe aripa lui rece,
Te-ar încălzi sărutul şi dorul tău mi-ar trece
De te-ar aduce norii pe puful lor plăpând
Te-aş topi lin la piept, nu te-aş mai ţine-n gând
Să m-apese pe suflet vâscozitatea lor,
Să tot cer îndurare cerului, stelelor
Şi Lunii îngheţate pe bolta adormită,
De te-ar aduce norii, să fiu din nou iubită,
De te-ar aduce norii, rafale de iubire
Ţi-aş dărui de-a pururi fără compătimire,
De te-ar aduce vântul, cu tunete-n surdină
Ţi-aş oferii iubire, simplă, fără cortină,
Fără de frica Lunii şi-a stelelor firave,
Fără fulgerul crud iscând furtuni mârşave,
Ţi-aş dărui iubire din sufletu-mi curat,
Te-aş iubi, dragul meu, cald şi adevărat.

Aş vrea să fiu perfectă

Aş vrea să fiu perfectă, să nu mă prăfuiesc,
Aş vrea să fug de mine, să nu mă regăsesc,
Aş vrea să te revăd iubite o clipă, un minut,
Să-mi strălucească viaţa cea fără continut,
În lacrimi fericite să îţi scald orice seară,
Să nu resimt cum picuri pe sufletul meu ceară,
Aş vrea să fiu perfectă, să dăruiesc ce am,
Să nu primesc, în schimb, nici măcar un gram,
Aş vrea să fug de mine, la al tău piept să pier,
Să mă destram ca norul strivit de vânt pe cer,
Aş vrea să mă topesc ca visu-n trandafir,
Să îmi clătesc culoarea scăldată în zefir,
Aş vrea să-ţi fiu lumina cea călăuzitoare,
Să îţi dăruiesc totul şi să mă simt datoare
Veşnic să cuget verde ca frunza prinsă-n pom,
Aş vrea să fiu perfectă, dar sunt un simplu OM.

Aripi daca-as avea...

Aripi dacă-aș avea să pot și eu zbura,
Frunza dacă mi-ar crește să pot și eu pluti,
Sub tălpile tocite, nu mi-aș mai fisura
Sufletu-n nici o noapte, retina-n nici o zi.

Aripi dacă mi-ar crește, să zbor spre cer senin,
M-aș odihni pe râuri, cu roua m-aș hrăni,
Cu tălpile tocite n-aş călca prin venin,
Să-mi scald sufletu-n lacrimi, în noapte sau în zi.

Aripi dacă-aș avea, aș zbura doar spre tine,
N-aș putea să mă-abțin, vântul m-ar birui,
Sufletul nesecat doar ție-ți aparține
Din strop de vis din noapte până în miez de zi.

Doar in vise mai poti veni

Într-un mister m-aş cufunda
Ca-ntr-un coșmar de catifea,
Pe malul mării să pășesc
Pe nisip iar să te-întâlnesc.
Soarele trupul să-mi mângâie
Iar gura ta dulce-amăruie
Dorul tău să mi-l răcorească,
Luna de-o vrea să se trezească
Din așternutul ei de foi,
Să ne găsească pe-amândoi...
Tu raza mea caldă de soare
Iar eu oaza ta de răcoare,
Pe-aceiași plajă minunată
Unde-adormise lumea toată,
Doar noi ne sărutam într-una
Având martoră numai Luna
Și stelele nemuritoare
Ce-aruncau peste noi o mare,
Imensă dragoste fierbinte.
Nu-mi va ieși nicicând din minte
Noaptea cu valul liniștit,
Sărutul tău nestăvilit
Ce-a dat iubirii o nuanță
Cum nu găsesc în nici o viață
Din patru, cinci de-aș mai avea.
N-am să găsesc iubirea ta
Pierdută-n cele patru zări,
Am tot sperat în alte zori,
Dar, nu voi întâlni nicicând
Oricât m-aș ruga... și de vânt,
De plaja cu nisipul fin,
De Dumnezeul meu divin,
De stelele ce ne-au unit
Și nici de visul ce-a venit,
Azi noapte, fără să-l mai chem,
Iubirea ta, ca un blestem,
De zeci de ani, va sta mereu
Aprinsă în sufletul meu,
Și-oricât de mult m-aș tot minți
Doar în vise mai poți veni.