M-am născut înainte să mor

 

 

 

M-am gândit să mă nasc înainte să mor,
să adun primăveri dintr-un hohot de cânt,
să păşesc peste timp despletind cald fior,
dându-mi seama ce-am fost să-mi doresc cine sunt.

M-am născut dintr-un lut tocmai bun de convins,
am topit fulgi de nea dintr-o iarnă cumplită
să-mi astâmpăr ciorchini care-n dor s-au încins
şi-au ţâşnit, vers cu vers, mângâieri să comită.

M-am convins c-am atins pragul zilei, de ieri,
ca un far zbuciumat printre valuri domnind,
împărţind adieri, luminând primăveri,
m-am gândit să renasc firul ierbii doinind.

Orice va fii, toţi suntem lut

 

Tu ştii că eu nu aş pleca

Doar pentru-a face cale-ntoarsă.

Te-ai speriat, iubirea mea?

Cum să îţi las inima arsă?

Eram pe drumu-acela dar,

Ştiam că mai am mult de scris.

Cât m-am zbătut, nici n-ai habar

Şi câte-n gând aveam de zis...

Ştiam că nu s-a terminat,

Că voi mai scrie mult şi bine,

Doar te iubesc neîncetat

Chiar şi în viata care vine.

Eram pe acel drum, iubite

Dar, nu-ncetam să mă gândesc

Că locul tău e-n a mea minte,

 Oricâte stele mă pândesc.

Iar, dacă totuşi, voi zbura

Mai sus decât îmi e permis,

Tu să nu uiţi, iubirea mea

C-ai fost mereu în al meu vis.

Orice va fii, toţi suntem lut

Dar, numai eu ţi-am dat iubire.

Fii sigur că nu m-ai pierdut,

Voi fii sus, s-adun fericire.

 

Oricâte aripi voi avea

Sau poate vele de vapor,

Pe cerul tău voi fii o stea

Care va tremura de dor.

Îţi voi zâmbi, cum fac mereu,

Voi încerca să strălucesc,

Să îţi arăt, iubitul meu

Că şi din ceruri te iubesc!

 

 Orice va fii, toţi suntem lut,

Tu-mi eşti ulcior cu apă vie,

Oriunde-aş fii, n-am dispărut,

 Sunt aşternută pe hârtie.

Mă poţi citi în orice seară,

Oricând vrei, mă poţi răsfoi,

Sunt aburul din călimară

Ce-n veci de veci te va iubi!

Oriunde, oricând, oricum, orice

Mulţi au încercat să-mi spună
Că eu sunt cea vinovată,
C-aş gândi ca o nebună
Dar, pretind că sunt curată.

Unii-mi spun să-mi trăiesc viaţa
Orişice mi-ar oferi,
Să-nlătur din cale ceaţa
Cu-orice preţ şi-n orice zi.

Mulţi m-au judecat în lipsă,
Alţii fără să crâcnească,
În cârcă, mi-au pus pedeapsă,
Sufletul să-mi otrăvească.

Unii-n suflet mi-au pătruns,
Până-n cel mai mic locaş
Şi-apoi cu-n pumnal ascuns
Mi-au pus viaţa pe făraş.

Mulţi mă studiază-n taină,
Cu lupa, ca pe-o relicvă,
Gândind c-am ascuns sub haină
Vreo măscuţă inactivă.

Unii-mi spun că viaţa zboară
În timp ce-aş vrea s-o trăiesc,
Să-i dau iz de primăvară
Şi din suflet să iubesc.

Mulţi îmi spun că moda moare
La fiecare minut,
Învechită şi datoare
Mă voi transforma în lut.

Orice credeţi despre mine,
Oriunde, oricând, oricum,
Nu vreau să-mi fie ruşine
Să păşesc pe al meu drum.

Mâine când voi privi cerul,
Nu vreau să îmi pară rău,
Chiar de mă va-nvinge gerul,
Mă va-ncălzi Dumnezeu.

Ştiu că-n lut prind rădăcină
Chiar dacă plutesc sau zbor,
Vreau să port singura vină
De a fi simplu muritor.

Lăcrimând

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Sunt iluzia tăcerii
Ce răcnește în cuvinte,
Întruchiparea durerii
Rătăcind printre morminte.

Sunt ecoul amintirii
Prins în ghearele uitării,
Lacrimile despărțirii
Rămase pe fundul mării.

Sunt un punct de lut albastru
Într-o Terra desfrunzită,
Licurici picat din astru
Dar, sunt de tine iubită.

Sunt o frunză-n a ta palmă,
În căușul ei, domnesc,
Ca o lacrimă de toamnă
Izvorâtă, te iubesc!

Sunt lut

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Sunt lut, modelat în lacrimi,
Curg din barbă spre călcâie,
Praf de stele peste patimi,
Lut, din luna amăruie.

Sunt frunză lovită-n toamnă
De ploile ce s-au scurs
Peste iarna ce înseamnă
Tulpina cu-n alt apus.

Sunt un ghiocel în palma
Lutului nemodelat,
Fulgii iernii curg de-a valma
Dar, cerul mi-e înstelat.

Sunt lut, înfrunzit de viaţă,
Modelat de-un ghiocel
Ce s-a strecurat prin gheaţă
Ciripind un cântecel.

Plâng, însă nu abandonez

Am lăcrimat să-nfrâng durerea,
Să sting în lacrimi mii tot chinul,
Am lăcrimat s-ascult tăcerea,
Să şterg de praf pe veci destinul,
Am lăcrimat privind în gol
Să scutur sufletul de lut,
Să culeg perle din nămol
Prin iernile care-au trecut.
Am lăcrimat să-nfrâng suspinul
Să spăl în lacrimi sângerii
Licoarea rece ca veninul,
Să trezesc ochii mei pustii,
Lacrima versului oloagă
Din pagini să o luminez,
Să scot ecoul din pârloagă
Plâng, însă nu abandonez.

Să fac o faptă bună

Să-ncerc să fac o faptă bună, sau chiar o faptă bună-n zi
A-ncercat un ins să-mi spună când încercam al citi...
Faptă bună...gândeam eu...de ce vă miraţi aşa?
Îl iubesc pe Dumnezeu, e mereu în viaţa mea
Şi am... şi cu ce gândi, nu sunt chiar aşa de vidă,
Deşi ştiu că mulţi mă văd o fiinţă insipidă...
Cum vă spuneam...m-am gândit cam ce faptă pot să fac,
Oare ce e de făcut într-o lume fără leac?
Într-o lume ce pretinde că s-ar scălda în credinţă,
Iar după zece secunde... toarnă sare-n suferinţă,
Sau aruncă bumerangul să lovească cât mai tare,
Sperând să le crească rangul cu un pas de defilare...
Faptă bună...ce-aş putea oare să îndeplinesc?
Poate că în lumea mea, eu sunt cea care greşesc...
Nu mai iau multe în seamă...lacrimi să n-am cum vărsa,
Nu mai vreau să-mi fie teamă de acel ce va farsa
Chiar de dincolo de ziduri, de diplome sau licenţe,
Nu mai vreau să-mi iasă riduri cu unele divergenţe...
Totuşi când în preajma mea e vorba de fapte bune
N-am astâmpăr...n-am putere, dar aş face şi-o minune...
Deci ce faptă minunată aş putea să-ndeplinesc?
Dacă nu e de ajuns că-ncerc să vă-nveselesc
Ca un clovn plin de viaţă cu-o lacrimă desenată,
Deşi inima îmi plânge poate zilnic...şi-ncă-odată...
Mă gândesc ce faptă bună aş putea zilnic să fac?
De-aş fi o ciocănitoare...poate-ar fi cazul să tac...
Dar eu scriu, rele şi bune, fac şi eu haz de necaz,
Mă strecor cum pot prin viaţă... mai cu ceapă, mai cu praz...
Am crescut copii cât brazii, înc-un suflet mai ridic,
Încerc să-mi fac datoria de mamă, om, dar...nimic
Din ce fac nu-i nefiresc... oricine la fel ar face...
Eu... mi-aş dori să trăim doar în linişte şi pace,
Să nu strigăm fapta bună, chiar de-i extraordinară,
Să iubim sinceritatea, iar minciuna să dispară
Să nu facem fapte rele... şi asta-i o faptă bună
Şi-uite-aşa faptele bune ...încet, încet se adună
Fără să mai dăm cu pumnii în piept pentru ce-am făcut,
Doar nu mai sculptăm în piatră, nici nu mai cioplim în lut...
Eu n-am să mai rup o floare, cred că este un păcat.
Voi ce fapte bune faceţi? spuneţi voi! eu v-am lăsat!