Lupta din noi

Fiecare-n lumea asta ne-am născut cu o menire,
Unii să meşteşugească la pantoful unui mire,
Alţii să urce pe creste, peste ele să discearnă,
Unii cocoţaţi pe tronuri, să dea legi, mai mult să doarmă.

Ne-am născut c-un scop anume, fiecare-n felul său,
Însă, de un timp, se pare, mulţi uităm de Dumnezeu.
Unii-nvaţă disperaţi să-şi câştige sfânta pâine,
Alţii urăsc tot ce mişcă, chiar şi ziua cea de mâine.

Nici oglinda nu mai poate să ne-nghită, să ne spună
Că iubirea nu e ură, adevărul nu-i minciună.
Apariţiile-nşeală rănind zilnic, tot şi toate,
Ne-aşternem covorul roşu, lovindu-ne pe la spate,

Ne pitim printre cuvinte, după măşti, chiar şi prin paie,
Ne schimbăm felul de-a spune sau de-a fi, munţii se-ndoaie
Sub greutatea minciunii, rostită fără de teamă,
Uităm datina, strămoşii, uităm chiar şi cum ne cheamă.

Lauda, trădarea, ura sunt pe primul loc în noi,
Jubilăm privind durerea, când dăm aur la gunoi,
Când lovim în tot ce zboară, tot ce mişcă şi suspină.
Lovim lacrima cu setea sugativei, cu minciună.

Rostim cuvinte pe care, nicicând, nu le împlinim,
Nici în viaţa următoare, promitem şi-apoi rănim.
Nu ne pasă nici de rouă, nici de Soarele din cer,
Ne rănim, iubind minciuna, încrederea moare-n ger,

Ne rănim, chiar ne ucidem, în războaie sângeroase
Pretinzând că trăim clipa, ne implantăm ura-n oase.
Ne pictăm zâmbet pe feţe cu haşiş şi cocaină,
Ne topim ca lumânarea, ce dă fum şi nu lumină.

Oameni buni, suflete sfinte, îngeri blânzi din astă lume,
Dumnezeu ne-a dat o şansă, a-ncercat să ne îndrume
Paşii spre sinceritate, spre iubire şi speranţă,
Avem loc, avem lumină, noi, ne batem joc de viaţă.

Bumerangul se va-ntoarce înainte să plecăm,
Chiar nu vreţi să înţelegem că vom primi tot ce dăm?
Vom primi-n această viaţă doar ceea ce oferim,
Până unde vom ajunge continuând să lovim?