Drumul firului de apă

 

 

Aşa şi-a adus aminte
Că pe-acolo mai trecuse,
Pietrele-o păstrau în minte
Ca pe un sirop de tuse.

Salcia părea bătrână
Dar la fel se oglindea,
Cu smerenie divină
Oferindu-i umbra sa..

Vântul nu-nceta s-o bată
Provocându-i valuri sparte,
Ea tăcută şi curată
Spală stânca mai departe.

Uneori mai poposeşte
În căuşul palmelor,
Dar se scurge şi porneşte
Redând viaţa florilor.

Enigmatic se ascunde
Hrănind orice rădăcină
Însă drumul ei pătrunde
Pentru-a ieşi la lumină.

Restul... pentru mâine

 

 

Vopsim garduri să nu se vadă

Veninul care se ascunde

Sub covor roşu de paradă,

La fiecare cinci secunde.

Cumpăram tone de vopsele,

Care de care mai stufoase,

Să scoatem găuri din şosele

Cu silicoanele faimoase.

Tăiem pădurea pentru-n câine

Ce-şi drege glasul pentru cor

Şi lăsăm restul pentru mâine

Când vom ieşi din dormitor.

Azi hibernăm pe ici, pe colo

 La umbra unei macarale

Ca ursul alb ce-a rămas solo

Cu viaţa moartă prin spitale.

Oferim graurilor grâne

Iar ciocârliilor oţet

Şi lăsăm restul pentru mâine

S-avem ce arunca-n closet.

 

O viață de iubire

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Speram să-ți fur un singur strop de noapte
Albastră, precum steaua căzătoare
Dar, rătăcești prin doruri prea departe
Iar, depărtarea asta crunt mă doare.

Speram să-mi dai secunda de uimire
Fără să-ți cer niciun cuvânt în plus,
Să născocim o noapte de iubire
În zbor feeric cu sărut inclus.

Speram să-mi lepezi haina de tristețe
Înseninându-mă doar cu o privire,
Cu stropi de șoaptă, cu vis și tandrețe
Să născocim o viață de iubire.

Aş plânge pe-al tău umăr

Mi-a fost dat în lumea asta, să iubesc ca o nebună,
Să iubesc curat şi sincer, de la Soare până la Lună.
Mi-a fost dat, să ascund norii sub pojghiţa de lumină,
Să-nlătur vântul năprasnic din vârf pân-la rădăcină.
Mi-a fost dat să fac risipă de dureri, suspine calde,
Ca o fiară-n cuşca vieţii, lacrimile să mă scalde.
Mi-a fost dat să implor cerul înecată-n astă lume,
Să sfărâm iubind misterul, ce spera să mă sugrume.
Mi-a fost dat să izbesc noaptea de sărutul plin de viaţă,
Să transform lacrima-n zâmbet reclădind o dimineaţă.
Mi-a fost dat să scriu sub titlu, cu majuscule: "va fi"
Dar s-a frânt în patru clipa, făr-a mai putea zâmbi.
Mi-a fost dat s-aştern pe creste dragostea nemărginită
Ce s-a irosit prea lesne, în flăcări zăcând, orbită.
Mi-a fost dat să zdruncin cerul cu rugăminţi fără număr,
Aş zbiera să-nving trecutul, sau... aş plânge pe-al tău umăr.

Mi s-a prescris tratament

Mi s-a prescris tratament: doze mari de nesimţire,
Să urăsc, să mă iubesc, să uit tot ce s-a-ntâmplat,
S-alung din sufletul meu floarea numită iubire,
Să accept lumea aceasta, cu tot ce-are-n lung şi-n lat.
Să mă schimb de fapt pe mine, pentru-a merge mai departe.
Să nu m-ascund după versuri, metaforic să... adorm,
Să nu iert vreo lovitură, să urăsc până la moarte,
Să fiu o altă fiinţă, în stâncă să mă transform.
Mi s-a spus că-s vinovată pentru toată viaţa mea,
Că mi-aş fi clădit o lume liniştită, iubitoare,
Mi-am păstrat în ea copiii luminaţi doar de-a mea stea,
Ca o cloşca speriată, sub aripi ocrotitoare.
Mi s-a spus că nu e bine să fiu ceea ce-mi doresc,
Tratamentul indicat se dă chiar fără reţetă,
Să nu mă complic cu vise..., mi s-a spus să nu iubesc!
Să devin nepăsătoare, rece, crudă, indiscretă,
Să fiu o altă persoană, dureri în piept să nu am...
Să nu am suflet în mine, să port inimă de piatră.
Lacrima să nu mă-nnece, suspinul să nu-l cunosc,
Să fiu sloi fără simţire, ceea ce n-am fost vreodată,
Dar, dacă voi reuşi, oare cum mă recunosc?

Caut în noi

Caut în mine, în oglinzi,
În poze chiar, sau amintiri,
Mă tot întreb, de ce pretinzi
Naşterea unei mari iubiri,
Caut adânc în ai mei ochi
Scăldaţi în lacrimi milioane,
Pe-alei cu negură, străvechi,
Din viaţa plină de capcane,
Găsesc în tine fără teamă
Braţele dragi, mereu deschise,
Iubirea ta mereu mă cheamă,
În lumea ta cu cer de vise.
Caut în tine alinare,
Găsesc iubire, mângâiere,
Găsesc suflet scăldat în Soare
Ce mă fereşte de durere.
Caut în noi seară de seară,
Iubire crâncenă găsesc
Cu tot ceea ce mă-nconjoară,
Din tot sufletul te iubesc!

Am obosit în astă lume!!!

Chiar nu mai pot! Am obosit!
Am obosit şi nu de ieri!
Din prima clipă am greşit,
Când m-am născut, n-am vrut plăceri,
N-am vrut nimic din ce-i prea mult,
De când mă ştiu, m-am mulţumit
Să tac mai bine şi s-ascult...
Pe-un cearşeaf dac-am adormit
Nu m-am lungit, să-ocup mult loc,
Am vrut să fiu un OM mereu.
Ştiind că viaţa nu-i un joc
L-am invocat pe Dumnezeu,
Am iertat multe şi de toate,
Chiar şi pe cei ce nu merită,
Am îndurat şi zi şi noapte
Cu sufletul arzând pe-o plită...
Ştiu că veţi spune: "eşti o proastă!"
Sau poate doar "lăudăroasă"
Dar...sunt a mea...NU sunt a voastră!
Prin versul meu mă simt "acasă"
Şi-aştern ce simt... mă judecaţi?
N-aveţi decât... loc nu mai am...
Puteţi orice să comentaţi!
Că nu am minte nici un gram,
C-aş scrie numai când sunt tristă...
E libertate, nu-i aşa?
Că nu-s poetă... sunt "batistă"
Vă doriţi? mă puteţi linşa!
N-aţi face rău, aţi priceput?
Eu sunt o laşă, n-am curaj,
Am o fetiţă de crescut...
Doar ea-mi mai dă vieţii miraj...
Poate nu scriu ce v-aţi dori,
Poate nu scriu mereu corect,
Chiar nu-mi doresc să mă adori...
Eu, m-am născut... asta regret.
Mă oboseşte răutatea,
Avaritatea, nepăsarea,
Tupeul mult şi nedreptatea,
Doar în vers găsesc alinarea...
În vers stropit cu lacrimi multe,
În vers valid sau invalid
Nu vă recit, nu vreau s-asculte
Vreun curajos sau vreun timid.
Şiroaiele din ochii mei
Nu curg pentr-un motiv anume
Deşi-mi vine să ţip spre zei:
Am obosit în astă lume!!!
Să mă-nţelegeţi? nu-mi doresc
Nu vreau nici să mă mângâiaţi,
Încerc să supravieţuiesc...
Iar de nu pot, să mă iertaţi!

Întrebări fără răspunsuri

Ştiţi cumva pe care geam eu mi-am aruncat privirea?
Din ce ţară-ndepărtată vine ploaia nespălată?
În ce ambalăm destinul, prin ce strecurăm iubirea?
De ce suflă vântu-n frunze, pe culoarea adecvată?
Ştiţi pe care ţărm sălbatic s-a pierdut cândva o geană,
Printre fire nisipoase transformate-n negre perle?
Am băut venin fierbinte, am golit o damigeană,
Ochelarii mei de soare m-ajută să pot discerne
Răspunsul neluat în seamă, de ani buni, citesc o carte...
De ce dorm copiii lumii când ziua de-abia începe?
De ce cad urcând pe creste, mă ridic, merg mai departe,
De ce oare, când şi unde se duc, ce nu pot pricepe?
Întrebări fără răspunsuri, trec prin viaţă, fără hartă,
Un ecou revine mâine, plecat ieri la vânătoare?
A trăi curat şi sincer este-un chin sau este-o artă?
Voi afla oare răspunsuri până-n viaţa viitoare?