Nimic nu mă doboară!

Ţi-am dat iubirea mea curată,
A fost probabil prea puţin,
Dar dragostea adevărată,
Singură n-am cum s-o întreţin
Ţi-am dat inima mea, pe care
Ai luat-o peste tot cu tine,
Chiar te-am iubit..., cu disperare,
Scăldată-n lacrimi cristaline,
Ţi-am dat doar ceea ce se simte,
Nu ce se vede, ai dreptate...
Eu te purtam adânc în minte
Şi-n suflet. Ai vrut libertate?
Ţi-am dat-o, chiar de sângerez
Iar rana doare, arde, seacă...,
E prea târziu să mă-ntristez,
Dragostea ta a fost o joacă...
O altă şansă nu-mi cerşi,
E prea târziu să ţi-o ofer!
Ţi-am dat tot, însă... nu mai ştii...,
Ai otrăvit-o-ntr-un mister.
Ţi-am dăruit suflet curat,
Scăldat în lacrimă de dor.
Sunt goală, s-au epuizat
Şansele pentr-un trecător.
Ochii tăi verzi, doriţi în noapte,
În suflet n-au ştiut privi.
Iar dacă nu vezi de departe,
Sufletul nu mi-l mai strivi!
Nu încerca seară de seară
Inima să îmi răvăşeşti,
De-acum, nimic nu mă doboară!
Chiar de-ai să-mi juri că mă iubeşti!

M-ai osândit la viaţă

Hoinarul meu ce-mi picuri dor
Când pleci departe peste munţi
Lăsând în urmă doar fior
Şi şoaptele: "să nu mă uiţi!!!",
Iubire cu ochi de smarald
Ce străbaţi lumea fără teamă,
Cu suflet tandru, blând şi cald...
Eu nu fac din iubire dramă!
Cum transformi tu seară de seară
Lacrima-n vers şi iarna-n flori
Doar cu un gând de primăvară
Topeşti nămeţi, ascunzi ninsori,
Cu un cuvânt - zâmbet strârneşti,
În umbra mea te-ai transformat
N-am cum să uit că mă iubeşti,
Că sufletul mi-ai deshumat
Din cripta rece a tristeţii
Şi mi l-ai osândit la viaţă
Reclădind drumul dimineţii
Ce de-acum să respir mă-nvaţă.