Doar atât

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

M-am săturat să te visez,
Să te doresc m-am săturat,
Vreau să te simt, să te pătez
Cu rujul meu catifelat.

M-am plictisit, seară de seară,
Să te privesc din depărtare,
Vreau să-mi săruți, ca-ntâia oară,
Sufletul dintr-o întâmplare.

Am obosit să-ți zăresc pașii
În zori de zi pe străzi și-alei,
Să mă vegheze îngerașii,
Vreau privirea ochilor tăi.

În sutele de poze vechi
M-am săturat să te privesc!
Vreau să-ți strecor pe la urechi:
Nu știu decât să te iubesc!

Destin

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.




Când Dumnezeu a clădit lumea
Dintr-o bucată de pământ,
Cred că a început-o lunea
Sau poate e doar al meu gând.

Când Dumnezeu a făcut omul,
Cu ale lui puteri imense,
I-a așezat ca umbră pomul,
Nu vreun costum cu multe pense.

Când Dumnezeu a iscat apa
Cu limpezimea ei majoră,
Nopților albe le-a închis pleoapa
Cu stelele din oră-n oră.

Când Dumnezeu a sculptat mărul,
Rotund ca sânul de femeie,
A pus în el tot adevărul,
Sau poate-i doar a mea idee.

Când Dumnezeu mi-a scos în cale
Ochii tăi ca două smaralde,
Sub picături torențiale,
Inima-n dor a vrut să-mi scalde.

Când Dumnezeu mi-a dat iubirea,
Averea mea neprețuită,
În suflet mi-ai picurat mierea
Cu credința indefinită.

Când Dumnezeu îmi poruncește
Neîncetat să te iubesc
Şi mărul vieţii-mi îndulcește,
Nu pot să mă împotrivesc.

Percepție

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Păşesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

De nu-nţelegi ce am pe suflet
Nu-ţi pierde timpul în zadar,
Alege varianta umblet,
Nu aştepta vreun vis în dar.

De nu-nţelegi din slova mea
Decât coperta şi-o fărâmă,
Nu te-obosi, nu întârzia,
De-acum nimic nu mă sfărâmă.

De nu-nţelegi că ştiu ce-ascunde
Zidul care te camuflează
Deşi, rosteşti vise profunde,
Nu mă mai impresionează.

De nu-nţelegi că totul are
O limită şi-un început,
Atunci visează-n continuare
Că încă nu am priceput.

Iar, dacă vrei neapărat
Să-ţi descifrez de-a fir a păr,
Lasă cartea de colorat,
Rosteşte purul adevăr!

Plâns ascuns

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.


Plânge iarna lângă sobă,
Toamna plânge sus pe deal,
Se așterne multă vorbă
Între logic și real.

Plâng izvoare plictisite
În căușe betonate,
Sub gratii înlănțuite
Și pancarde colorate.

Plânge gerul dimineții
Poleit cu promoroacă,
Cenzurat de moartea vieții,
Plânge-n pauza de joacă.

Plânge apa din fântână
Luând luna drept model,
Noaptea stelele adună
Fără noimă, fără țel.

Plânge adevăru-n straie
Îmbibate de întristare,
Plânge pruncul în odaie
Născut dintr-o întâmplare.

Plânge lacrima-n petale
Rece și indiferentă,
Minciuna înoat-agale
Ca o melodie lentă.

Plânge patima de fapte
Asuprind fidelitatea,
Plânge ziua peste noapte
Negăsind sinceritatea.

Plânge osul de durere
Sub pomeți înlăcrimați,
Printre munții de avere
Pier muguri înnobilați.

Plânge plânsul în furtună
Implorând parfum de viață,
Mândrul soare se cunună
Cu luna în dimineață.

Plânge pagina de carte
Înăsprită îndeajuns,
Viață merge mai departe,
Plânsul nostru stă ascuns.

Tăcere

Eu nu am lumea la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Păşesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Aş tace aşa cum tace luna,
Să-mi număr clipele de dor
Dar, mă cuprinde întotdeauna
Din strigăt trist, tainic fior.

Aş picura cum curge stropul,
În geamul meu când se loveşte
Dar, simt cum mă arde potopul
Şi ţărmul nu-l mai regăseşte.

Aş plânge-aşa cum plânge noaptea
Din căzătoarele ei stele,
Dar, mi-am pierdut abilitatea
De-a mă ascunde printre ele.

Te-aş săruta cu ochii minţii
Să-mi liniştesc genele-aprinse,
Dar, las să mă aline sfinţii
Cu aripile lor întinse.

Mai bine tac, cum tace piatra,
Îmi adorm stâncile pe rând,
Să plouă-n suflet cu găleata,
Să mă trezesc din somn strigând.

Să-ţi aud paşii pe alee
Şi strigătul de bun găsit,
Să-ţi sar la piept ca o scânteie
Şi să-ţi urez, bine-ai venit!

Timpul

Eu nu am lumea la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Cu amicul de nădejde
Și dușmanul de temut
M-am luptat de-a lungul nopții,
Fără șansă de izbândă.
S-a prelins în episoade
De prezent și de trecut,
Mi-a înfipt în suflet colții
Între clipă și secundă.

Mi-a pus sare peste rană
Aducându-mi pe retină
Pașii tăi pierduți în noapte,
Ultimul sărut din zori.
Mi-a stins lacrima pe geană,
M-a încununat cu vină
Pe buzele, de dor, coapte
Și ochii nerăbdători.

Între seara cea grăbită
Și zorii de neoprit,
M-am luptat cu disperarea
Flăcărilor în furtună.
Sub povara prelungită
Parcă s-a bătătorit,
A-ngropat adânc uitarea
Sub geana de semilună.

Timpul ăsta mi-e prieten
Și dușman, de-o viață-ntreagă,
Mă duce o clipă-n vise
Sperând să mă biciuiască.
Apoi fuge-așa de sprinten
Nereușind să-nțeleagă
Că nu toate au fost zise
Dar, nu poate să lovească.

Visez

Eu nu am lumea la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Visez să fiu un val de mare
Pe malul dragostei nestins,
Să-ţi sărut urmele, pe care
Raze de soare le-au atins.

Visez să fiu raza de soare
Pe pieptul tău să rătăcesc
Precum o pasăre datoare
Cerului tril să-i dăruiesc.

Visez să fiu o stea polară,
Să mă aştepţi neîncetat,
Cu slova mea din călimară
Să-ţi sărut cerul nepătat.

Visez să fiu un pisc de munte
Cu iz de brad şi de molid,
Pe plete lungi, mereu cărunte
Să aştern vers de tine-avid.

Visez să-ţi fiu munţii şi marea,
Să-ţi picur apa de izvor
Dar, mă trezeşte depărtarea
În zori pusti şi plini de dor.

Încredere

Eu nu am lumea la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Încet, încet uşa se-nchide,
Ce va urma în continuare
Doar universul va decide,
Cobori la staţia următoare?
Eu urc, n-am timp să mă opresc
Deşi, mi-ai fracturat aripa,
Voi împărţi harul ceresc
Trăindu-mi omeneşte clipa.

Încet, încet s-a-nchis fereastra
După ce zborul mi-am luat,
S-a uscat floarea, s-a spart glastra
Şi totuşi am continuat
Să cred în şoapta ta divină,
Să cred în ochii tăi cei verzi,
Iubesc numai din a mea vină
Deşi, nicicând n-ai să mă crezi.

Ce bine-ar fi!

Ce bine-ar fi, ca-n astă seară,
Să-ți sărut sufletul plângând,
Să uit de tot ce mă-nconjoară
Precum un vis pierdut în gând.

Ce bine-ar fi să-ți sărut noaptea
Cu stele albe, până-zori,
Să anulăm polaritatea
Sub bolta de cristal cu flori.

Ce bine-ar fi să oprim clipa
Din drumul ei necontenit,
Să-i demontăm pe veci aripa
Iubindu-ne la nesfârșit.

Ce bine-ar fi să răpim ceața,
S-o rătăcim în depărtări,
Peste ea s-așternem distanța
Și-atât de multe amânări.

Ce bine-ar fi, în noaptea asta,
Să zburăm precum doi copii
Spărgând cu sufletul fereastra,
Să mă-ncălzești, ce bine-ar fi!

MI-E TARE DOR DE TINE!!!

Odihna aripilor mele

M-ascund sub stele-n astă seară,
Să-mi odihnesc aripile
Deşi, ştiu sigur c-o să doară,
Voi sta aşa câteva zile.

M-ascund sub pernă-n astă noapte
Precum un ştruţ cu capu-n nori
Deşi, ştiu sigur că-ntre şoapte,
Nu-ţi zăresc ochii până-n zori.

M-ascund sub o perdea de stele,
Aşteptând să te prind oricând
Gustând din versurile mele,
Scrise numai cu tine-n gând.

M-ascund sub vise-n astă seară
Să-mi opresc lacrima un timp,
S-o strâng la piept ca pe-o comoară
Ascunsă bine în Olimp.

M-ascund un timp de ochiul tău
Să te asigur c-am plecat
Oriunde, doar cu Dumnezeu.
M-ascund deşi, nu te-am uitat.

Nu mă iubi!

Nu mă iubi pentru ce-am fost
Nici pentru ce-aş putea să fiu,
Nu am iubire contra cost,
Nici suflet gol sub pardesiu.

Nu mă iubi pentru-o secundă,
Nu are rost să te consumi,
Nu am nicio lună rotundă
Să dau în schimbu-acestei lumi.

Nu mă iubi pentru o clipă,
Pentru nimic în lume n-am
Să dau iubire în risipă
În schimbul orişicărui gram.

Nu mă iubi pentru suspine,
Mâine pot râde în exces,
De vrei, iubeşte-mă, mai bine
Cum sunt, fără vreun interes.

Nu mă iubi doar din cuvinte,
Te voi simţi, şi-ar fi păcat
Să păşesc singură înainte
În timp ce te-ai împiedicat.

Nu vreau să devin fortăreaţă,
Nu vreau să suferi nicio zi,
Iubeşte-mă pentru o viaţă
Iar eu, pe veci te voi iubi!

Vis adevărat

Te-am absorbit prin ochi, prin pori şi vene,
M-ai invadat cu viaţă, cu tot ce îmi lipsea,
Cu-n verde crud ascuns adânc sub gene
Şi mi-ai redat cu şoapta fierbinte, liniştea.

M-ai ridicat spre stele, zână fără pecete,
Prin aburul iubirii, feeric, m-ai valsat,
Mi-ai dat un strop de soare din ale tale plete
Şi-o aripă de înger, aşa cum am visat.

Mi-ai hrănit noaptea goală cu raze de săruturi,
Zorii încercănaţi, cu seninul de mai.
Revii acum frenetic, cu alte începuturi
Deşi, mai ieri, în grabă, în urmă nu priveai.

Te-am reînnodat din firimituri de lună,
Cu stropii ploii noastre iar, te-am remodelat,
Ai mai rostit o şoaptă, probabil o minciună,
Nici nu mai ştiu ce-a fost, visam adevărat.

Am învăţat să-nnot prin apele sărate,
Să nu mă las învinsă de nici un muritor,
Să beau din cupe, viaţa adeverită-n fapte
Deşi, sunt o nălucă pe culmea norilor.

Mă vei ascunde poate sub frunza ruginită
Strivindu-mi versul care iubire-ţi picura
Dar, n-ai sa poţi uita o şoaptă nerostită
De stropul plin de suflet care te înconjura.

Te voi păstra, în suflet, cum este scris destinul
Sorbindu-ţi clipa surdă din ghearele uitării,
Te voi iubi şi-n lipsă înmiresmând suspinul
Cu dorul de lumină născut în pragul serii.

Evadare din vis

Din braţe visul m-a scăpat
În clipa când am auzit
Cum ceaţa, zorii i-au crăpat
Şi firul ierbii-a umezit.

Mi-am ridicat ochii spre cer,
Rugându-mă la o zi nouă,
Cearceaful, vechiul grănicer,
L-am ambalat, afară plouă.

Privesc prin pânza ploii, deasă,
Căutând soarele absent,
O linişte dulce m-apasă,
Din nou ai fost, în vis, prezent.

Mă-mbrac în liniştea smerită,
Aceeaşi haină, ca şi ieri,
Să par o piatră nelovită
De ploile din primăveri.

Îmi trec prin plete mângâierea
Ce ţi-aş fi oferit-o-n dar
Şi sorb o gură din tăcerea
Ascunsă bine-n calendar.

Mă urc pe tocuri zgomotoase
Şi reiau drum abandonat,
Sub braţ, cu amintiri frumoase,
Păşesc sub cerul înnorat.

Cobor o scară, urc o treaptă,
Prin labirint mă rătăcesc
Căutând calea cât mai dreaptă
Cu-n fir de ploaie mă hrănesc.

Priviri de ceară mă topesc
Îmbălsămate-n solzi de gheaţă,
Ades de ziduri mă lovesc
Dar, tot înaintez în viaţă.

Îngurgitez cu greu o ştire
O alta mă disperă clar,
Un fapt divers ar vrea să mire
Trăindu-şi viaţa în ziar.

Răstorn iubirea-n doze apte
La rădăcină de stejar
Ocrotind aripi mici, necoapte,
De-o lume plină de coşmar.

Un bob din podul palmei mele
Ce s-a prelins de pe obraz
Visează printre rămurele
Să înmugurească în necaz.

Sudoarea îmi sărută fruntea
Şi pasu-mi se încetineşte
Când caut către toamnă, puntea,
Chiciura mă încărunţeşte.

Mă-ntorc în cuibul meu de-o viaţă
Cu graba unui titirez
Să-mi iau o clipă de vacanţă
Şi stresul să îl demolez.

M-aşez la o cafea fierbinte
Cu gustul binefăcător,
Tu stai comod în a mea minte,
Eu scriu, din nou, de al tău dor.

Un roi de stele mă-nconjoară
Şi ceru-mi pare sidefiu
Deşi, de mult nu mai e vară,
Visez, şi eu, într-un târziu.

Tablou mirific mă inundă,
Pe pagină se instalează,
Cupa refuză să ascundă
Stropii care mă întristează.

Din taina sufletului ţes
Câte o pagină vibrând,
Să pot renaşte fără stres,
Îţi sărut amintirea-n gând.

Implor chiar luna să se spele
De gheaţa aşternută-n ierni,
Pe lacrima inimii mele
Iubirea, să poti s-o discerni.

Mă redresez sub ploi avide
Sorbind seninul strecurat,
Zâmbesc, de viaţa va decide
Că unic vis, mi-a fost furat.

Firave flăcări se dezmiardă
Pe trupul răstignit de dor,
Inima nu vrea să te piardă
Din culmea albă-a norilor.

Luna pe creştet mă apasă,
Genele-mi cad într-un nou vis,
E cald în suflet, cald în casă
Şi multe mai aveam de zis.

La pieptul tău

Nu te-ntrista, nu m-am schimbat,
Sunt sufletul ce te-a iubit
Şi care mult te-a asteptat,
Topită în dor neştirbit.

Timpul nu a reuşit să spele,
Cu lacrimile lui fierbinţi
Şi nici cu razele de stele,
Iubirea, cu care m-alinţi.

Nu-ţi face griji, nu m-am schimbat,
Sunt tot aşa cum tu mă ştii,
Deşi, un veac am aşteptat,
De amintiri nu pot fugi.

Şi dacă te-ai întors acum,
La pieptul meu să te încălzesc,
Tu pentru mine eşti oricum
Omul pe care îl iubesc.

Nu contează unde ai fost,
Nu-mi povesti, n-am întrebat,
La pieptul tău am adăpost,
Iubeşte-mă, cum am visat!

Deşi

Deşi astăzi nu am rostit cuvinte,
Aşa cum procedam de obicei,
Tu locuieşti în suflet şi în minte
Şi-mi este dor nespus de ochii tăi.

Deşi astăzi n-am avut timp de-o frază,
Am vrut să par puternică şi rece,
Numai speranţa mă încurajează
Că timpul ăsta repede va trece.

Deşi astăzi n-am apucat să-ţi spun
Cât mi-e de greu când pleci peste hotare,
Îmi plânge sufletul de dor nebun,
Nu-mi călca lacrimile în picioare!

De dor

Mi-aş vopsi uşa la intrare,
Un preş soios aş pune-n faţă,
Să par, în lumea asta mare,
Un suflet viu cuprins de gheaţă.

Mi-aş pune draperii lugubre,
Pereţii toţi, i-aş zugrăvi
Cu ghiare lungi, zdrenţe şi umbre,
Suspinul, să-l pot isprăvi.

Mi-aş pune solzi ciudaţi de fiară
Şi coarne de distrugător
Să-ţi spun, când vei veni diseară,
Că nu am suferit de dor.

Dar, ochii tăi în prag de seară
Îmi ard dorinţe nefireşti,
Sufletul cald din stropi de ceară
Aşteaptă mereu să-l priveşti.

Oricât coşmar aş investi,
Sub ochii tăi gerul se curmă.
Pe braţul tău aş povesti
Tot dorul, în cele din urmă.

De veghe

Sunt aici seară de seară
Ghemuită-n locul meu,
Picurând din inimioră
Daruri de la Dumnezeu.

Slovele îmi sunt ca mierea,
Îndulcesc fiere sau ceai,
Din suflet alung durerea
Şi şterg orice mucegai.

Nu posed plete divine,
Nici sub lauri nu poftesc,
Peste culmile alpine
Doar cuvânt curat dospesc.

Eu sunt doar o picătură,
Nu aveţi de ce vă teme,
Nu urzesc nimic cu ură,
Nu am timp de-aşa probleme.

Trăiesc dar, în graba mare
Umbre prin spate îmi vin,
Mă lovesc fără-ncetare
Însă, nu-mi provoacă chin.

Picături de suferinţă,
Puse în vârf de săgeată,
Sperând într-o biruinţă,
Spre călcâiul meu, se îndreaptă.

Le ignor privind spre stele
Şi mă rog la Dumnezeu
Să m-ajute-n clipe grele
Aşa cum face mereu.

Cu doze mici de iubire,
Picurate-n al meu vers,
Vreau să dau la toţi de ştire
Că nu am suflet pervers.

Iubesc graiul, iubesc glia
Şi urmaşii, îndeajuns,
M-am născut în România
Şi n-am nimic de ascuns.

Valuri de iubire

Am spălat în stropi de rouă
Umbrele nopţii trecute
Cu palmele amândouă,
Am iertat stele căzute
În prăpastia uitării,
Dintr-un cer înlăcrimat
Şi-am lăsat îngerul mării,
În iubire costumat
Să mă poarte peste clipe
Cu aripa lui suavă,
Liniştea să se-nfiripe
Devenind iubirii, sclavă.

Mi-am impus în geana nopţii
Să deschid braţul rănit,
Să-i rostesc adio, morţii,
Iubind fără de sfârşit.
Fir de vis să fac din soartă
Împletind clipe sublime,
Alungând noaptea din poartă,
Să-ţi dau viaţa-n întregime.
Peste culmile alpine
Să zburăm din zori în zori
Până-n veacul care vine,
Rătăciţi în lan în flori.

Surioare de luceferi
Şi fraţi de stele polare,
Păşind alături de greieri,
Să ne cânte la chitare.
Triluri tandre de iubire
Sufletul să ne-ncălzească
Pentru-a noastră mântuire
Şi pace dumnezeiască.
În cer îngerii să zburde
Pe pestriţul curcubeu,
Încredere să ne-acorde
Ca să ne iubim mereu.

Navigând în barca vieţii
Pe oceane de iubire
Să-necăm umbra tristeţii
În noian de fericire.
Iar, de leneşe meduze
Vor acosta lângă maluri,
Printre clipele confuze,
Îţi voi da iubire-n valuri.
Să pecetluim prin vreme
Cerul cu raze de soare,
Să uităm a ne mai teme
De doruri mistuitoare.

Clarificări

Îmi place glasul să-ţi ascult,
În ochii tăi să m-adâncesc,
Eu m-am rugat atât de mult
Pe-alei de vis să te-ntâlnesc
Dar, n-ai să afli niciodată
Din ce îmi împletesc surâsul,
Îl pictez pentru lumea toată
Dar, fără tine, am opusul.

Noaptea n-ar mai îndrăzni
Să mă ferească de lumină
Dac-a ta voce m-ar hrăni
Cu şoapte dulci în prag de cină.
Într-un izvor de diamante
M-ar scălda luna cea tăcută,
Dac-aş sorbi două cuvinte
Din vocea-ţi arhicunoscută.

Luna nu ar mai secera
Seară de seară-n lan stele
De m-aş hrăni cu vocea ta
Doar un minut, în clipe grele.
Ar străluci precum un soare,
Suspinul lumii să-l topească,
Să rămână pe veci datoare,
Cu dragoste să se hrănească.

Am să-ţi aştept glasul pe seară
Cu-o şoaptă să mă încălzesc,
Şi-n zori, când stelele coboară,
Viaţa mea să îţi dăruiesc.
De dragul tău să mă transform
Într-un ocean de fericire,
Pămânul să-mbrac uniform
Cu dragoste şi cu safire.

Când nu vom mai fi

Pentru viaţa următoare
Mi-am propus să pun deoparte
Toate clipele amare
Aşternute-n a mea carte,
Toate zilele ploioase,
Mai puţin una slăvită
Cu secunde prea frumoase
Dar, puţin sărbătorită.

Mi-am propus să zbor la stele
Şi să duc neapărat
Toate dorurile mele
Pentru care-am lăcrimat,
Să le dau în grijă Lunii,
Să le adoarmă cu-a ei vrajă,
Înmiresmând cu petunii
Tot nisipul de pe plajă.

Pentru viaţa următoare
Mi-am propus s-adun în plete
Tot ce este trist şi doare
Să aştern pe îndelete
Peste pajişti înflorite
Transformând relele-n rouă
Din iubire zămislite,
În seara în care plouă.

Mi-am propus să dezbrac haina
Nopţilor reci, întristate
Şi să duc cu mine taina
Iubirii nemăsurate,
Să te port în gând mereu
Printre razele de Soare,
Să te-aştept, iubitul meu,
Chiar şi-n viaţa următoare.

Să uităm ce-nseamnă dorul,
Să uităm greaua povară,
Să bem apa cu ulciorul
Plin cu stropi, din acea seară
Când căutam fericirea
Într-o clipă trecătoare,
Să teleportăm iubirea
Chiar şi-n viaţa următoare.

Iar când vei zbura spre mine
Cum faci tu de obicei
Când mă urci pe culmi alpine
Privind doar în ochii mei,
Să devenim într-o clipă
Un singur înger, din doi,
Să te port pe-a mea aripă
Chiar şi-n viaţa de apoi.

O nouă dimineaţă

Într-o lume-n care stresul
Şi depresia e-n floare,
Eu te-am întâlnit pe tine
Rătăcind prin vis de seară.

Tu m-ai confundat cu versul
Unei păsări călătoare,
M-ai urcat pe culmi alpine,
Printre nori pufoşi de ceară.

Într-o lume-n care viaţa
Se clădeşte navigând
Printre malurile moarte
Ale unui scrin confuz,

Tu mi-ai dăruit speranţa
Rătăcită-n al meu gând,
Eu am plămădit-o-n carte
Iubind până la refuz.

Într-o lume-n care Luna
Nu-ncetează să apară
Deşi, nimeni n-o mai vede
Printre norii încruntaţi,

Mi-ai atins în şoaptă struna,
Adormită-n prag de seară
Să mă pot din nou încrede
În zori noi, neînlăcrimaţi.

Într-o lume-n care haina
Îmbracă sufletu-n zale,
Duhnind groaznic a minciună
Îmbibată-n nonşalanţă,

Tu ai descifrat din taina,
Paginilor mele goale,
Considerând oportună
Ochilor mei, o vacanţă.

Într-o lume-n care viaţa
Se consumă-n disperare
Fără pic de mângâiere,
Înăsprindu-şi paşii-n zori

Tu mi-ai dat în lături ceaţa
Cu-o plăcere uimitoare,
Dăruindu-mi stropi de miere
Printre viscole şi nori.

Uimire

Rămâi uimit când mă privești,
Rămâi uimit când mă asculți
Dar, n-ai uitat să-mi poruncești
Când ai plecat: Să nu mă uiți!

Privești adânc în ochii mei,
Sperând că-mi vei găsi durerea
Ce mă topea în zorii grei,
Când ți-ascultam, plângând, tăcerea.

Uimită sunt când mă privești
Ca pe o apă curgătoare,
În loc să-mi spui cât mă iubești,
Dându-mi din ochii tăi candoare.

Rămâi uimit când vezi că tac
Și nu-ți mai scriu niciun cuvânt,
Fiindcă m-am învățat să fac
Din dorul tău, rai pe pământ.

Oricâte stele se vor naște
Sau vor pieri în univers,
Uimind, iubirea va renaște,
Picurând dragoste din vers.

Cât mă doare!

Atât de mult te-am aşteptat,
Ca pe un vis fără sfârşit,
Cu stelele am complotat
Însă, niciuna n-a zâmbit.

Atât de ars sufletu-aveam
Că n-ai să afli niciodată,
La uşă te-aşteptam, la geam
Dar, în vis, n-am fost acceptată.

Atât de dor mi-a fost de tine
Nu poţi să îţi imaginezi,
Nici printre stele cristaline
De ţi-ai dori să mă valsezi.

Acum, când te-ai întors, iubite
Iar, visul meu a prins culoare,
Nu pot rosti două cuvinte,
Nu pot deşi, simt cât mă doare.

Ce-am repetat seară de seară,
Acum mi-e frică să rostesc
Deşi, o ştii, nu-i prima oară
Când îţi declar că te iubesc.

Să uit

Răpeste-mă pentru o noapte,
Răpeste-mă pentru o clipă,
Să uit de nori, să uit de toate,
Să simt cum îmi redai aripă.

Hrăneşte-mă cum ştii doar tu,
Cu glasul tău miraculos,
Să uit de tot ce-nseamnă nu,
Să zbor pe braţul tău vânjos.

Sărută-mi clipa ce mă doare,
Sărută-mi pagina de dor,
Să uit de lacrimile amare,
Să simt cum mă hrăneşti în zbor.

Primeşte-mă ca pe o rază
Care se stinge-n seri târzii,
Să uit că mă poţi ţine trează
Hoinărind printre poezii.

Iubeşte-mi sufletul fierbinte,
Iubeşte-mă aşa cum sunt,
Să uit să folosesc cuvinte
Iubindu-te în amănunt.

Zbucium

Pe oceanul de tăcere
Se varsă ca o cascadă,
Fără dig sau bariere,
Fără zgomotul din stradă,
Mantie neagră şi lungă,
Otrăvind meticuloasă,
Încercând să mă ajungă
Ca o plapumă hidoasă.

Mii de vrejuri, spre călcâie
Cresc, spărând să mă doboare,
În urmă să mai rămâie
Doar flacări ucigătoare.
Scântei crude vin din spate,
Pârjolind puful plăpând
Al viselor îngheţate,
De durere, spumegând,

Mă inundă-n suflet gerul,
Clipe crunte mă străpung
Dar, voi învinge misterul,
Săgeţile să le-alung.
Voi răstigni răutate,
Nepăsare şi durere,
Adăpostind bunătate
În suflet cu mângâiere.

La trena unei comete
Aş coase cruda durere,
S-alerge printre planete,
S-o transform în adiere.
Aş culege dintre stele
Şoapte pline de candoare,
Să pot dărui cu ele
Dragoste nepieritoare.