Timpul spune mult mai multe

 

 

Nu te voi lua de aripă,
Ca pe-un simplu muritor,
Să-ţi arăt ce-nseamnă clipă
Risipită pe covor.

Nici nu vreau a mă cuprinde
Din răsărit la apus,
Pe doi zloţi, tainic mă vinde
Când orbeşti privind prea sus.

Nu-s demnă de piedestale,
Nici de stele prinse-n plete,
Aţipesc printre petale
Măcinată de regrete.

Nu te voi lua de guler
Să-ţi modelez nepăsarea,
În genunchi, mă rog, pe taler
Să nu-ţi fie pusă sarea.

Nu cunosc, nici nu mă-ncântă
Zbor cu pietre căptuşit,
Sufletu-n mine cuvântă
Chiar şi când am răguşit.

Timpul mut va spune totul
Grăbindu-se să plătească,
Nu cu bâta sau cu zlotul
Ci cu mila Lui cerească.

Poate am eu vieţi în spate,
Sau poate ieri m-am trezit,
Obosită-s de dreptate
După ce ai pătimit.

Zborul meu, dus în tăcere,
Pretins de clarvăzători
Poartă aripi de durere
Dar, m-alină printre nori.

Cuvântul meu n-are plasă,
Nici la bine, nici la greu,
Am pită caldă pe masă
Din mila lui Dumnezeu.

Timpul spune mult mai multe
Decât aş putea descrie
Deşi, mulţi n-au cum s-asculte
Susurul de pe hârtie.

Nu călcaţi iarba-n picioare!

M-aş lungi pe iarba deasă
Să-mi recapăt alinarea,
Să mă simt din nou acasă,
Să nu mă strivească marea.

M-aş răzbuna pentru-o clipă
Lenevind în iarbă aiurea,
De rouă-aş face risipă
Până-ar înfrunzi pădurea.

Mi-aş întinde mâna dreaptă
Printre crengile de dud,
Devenind mai înţeleaptă,
Viscolul să nu-l aud.

Sunt atât de însetată,
Stelele le-aş răvăşi
Şi-n iarba înrourată
Liniştea mi-aş regăsi.

Stelele le-aş transforma
Într-o mie de comete
Şi din ele aş forma
Iarba care să mă îmbete.

Printre muguri plini de dor
M-aş topi de bucurie,
Pe vecie să măsor
Visul sfânt pe iarba vie.

M-aş lupta cu orice boare,
Cu orice viscol şi ger,
Nu călcaţi iarba-n picioare!
Vă implor, nu doar vă cer.

Doar atât

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

M-am săturat să te visez,
Să te doresc m-am săturat,
Vreau să te simt, să te pătez
Cu rujul meu catifelat.

M-am plictisit, seară de seară,
Să te privesc din depărtare,
Vreau să-mi săruți, ca-ntâia oară,
Sufletul dintr-o întâmplare.

Am obosit să-ți zăresc pașii
În zori de zi pe străzi și-alei,
Să mă vegheze îngerașii,
Vreau privirea ochilor tăi.

În sutele de poze vechi
M-am săturat să te privesc!
Vreau să-ți strecor pe la urechi:
Nu știu decât să te iubesc!

Spală ploaia tot ce poate?

Spală ploaia tot ce poate?
Spală ploaia tot ce prinde?
Dragoste şi laşitate,
Lacrima ce te cuprinde?

Spală poaia-n nepăsare
Lutul aşternut pe noi?
Poate da ploaia uitare?
Lacrimi pline de noroi... ?
 
Altă noapte-nlăcrimată 
A trecut cu ploi şi frig
Numai că de-această dată
Nu am vrut să te mai strig. 
 
N-am vrut ploaia s-o implor
Să se-oprească vreo secundă,
Din lumina ochilor
Lumea toată o inundă. 
 
Somnul tău paşnic în noapte  
Sufletul simt că-mi desprinde...
Spală ploaia tot ce poate?
Spală ploaia tot ce prinde? 
 
Te-au udat stropii cu vestea
 Ca un fulger... mi se pare?
Eu ţi-am ascultat povestea...
Plătindu-ţi cu "nepăsare",
Cum faci tu de obicei,
Şi-am oprit sufletul ploii
Ce curgea din ochii mei
Peste goliciunea foii.
 
Adevăru-am aşternut
Am vrut să văd cât îţi pasă,
Deşi nu ai priceput...
Nici nu am ieşit din casă
Să-mi iau strop de libertate,
Iubirea mea nu se vinde.
Spală ploaia tot ce poate?
Spală ploaia tot ce prinde?

Vând furnici la kilogram

Totul era minunat, fără ploaie, fără nor,
Fără crampe la stomac, cu puiul la rotisor,
Savuram cafea din ceaşcă lângă veşnica ţigară,
Întinsă precum un tren, pe-un peron din orice gară.
Peste mintea obosită un gând s-a înfiripat,
C-un picior din cele două, puternic a apăsat,
Intrând într-o depăşire, descoperii că la el,
Nimeni nu este leoaică, totu-i mic, chiar mărunţel...
Ce nu văd, chiar nu există, ce n-aud chiar nu contează,
Poţi simţi orice doreşti, eu alerg, tu savurează...
Peste-a nopţii insomnie, doar dorinţa mea fierbinte
De a te ştii existentă cum păşeşti, mereu cuminte,
Are-o mare importantă, nu poate fi doar un val...
O glumă nevinovată, un cuvânt...e prea vital.
Tonul, modul şi substratul, gustul, aroma divină,
Statusul şi avatarul, purtare-adolescentină
A cafelei nefiltrate, peste graniţe băută...
Te transform inevitabil în peritonită acută.
Extirparea nu-i o dramă, chiar dacă aşa părea...
Muşuroiul de furnici s-a zbătut în palma mea,
Udată de mii de lacrimi, fără nici o importantă,
Şi-a ales staţionarea pe gresie şi faianţă.
Micul întrerupător, din spatele blocului
A nimerit tastatura la lumina becului...
S-a aprins sorbind o clipă din nopţile infernale,
A cumpărat muşuroi, furnici artificiale,
Din colţ, de la magazin, erau on-line pe alt gard,
Se jucase-o vară-ntreagă, neîncetat biliard.
Cu sacosi ecologiste căra murături de-acum...
A pus oţet în exces, când gonea pe al lui drum
Şi-a acrit toată dulceaţa, clătitele le-a stricat,
O termită mai vioaie peste dealuri s-a urcat,
A citit cuvinte-n goană, scrise de-un robot fierbinte
Şi-a gândit... nu luaţi în seamă... sunt un robot fără minte,
Scriu cuvinte fără număr, fără noimă şi substrat,
Scriu ce simt, visez, trăiesc, nu trebui neapărat
Să-nţelegi ce-am vrut să spun, dacă nu ştii să citeşti
Printre rânduri şi cafele savurate, rătăceşti...
Furnici şi greieri tomnatici, din plastic şi cauciuc...
Am încălecat pe-o rimă şi-n versuri albe mă duc
Să culeg rigiditatea de pe creste de găină,
Să-nţelegi că-i doar o glumă, iar tu nu ai nici o vină.
Vând furnici la kilogram, calde, proaspete, pe-alese,
Nu ai dreptul să ratezi asemeni delicatese!

Între clipe-am amorţit

Sfâşiată de durere
Între clipe-am amorţit,
M-aş cufunda în tăcere
Să credeţi c-am adormit
Şi-am visat lumină multă,
Un Soare voios de vară,
Însă cine mai ascultă
Într-o era glaciară?
Şi-am visat luciul fântânii
Luând setea tuturor,
Când mă otrăveau păgânii
Cu sudoarea vorbelor.
Şi-am visat c-am găsit Luna
Ascunsă-n hambar luxos
Cum îmi împletea cununa,
Ca un Soare luminos.
Adevărul sta la pândă
După prăda inocentă,
Iar din geana-i aburindă
O minciună-adiacentă

Pregătea lacrima crudă,
Simţind harponul venind,
Plin de ură şi de ciudă
Că m-a prins o zi zâmbind.
Şi-am visat visul visării
Într-o noapte nedormită
Pe când dorul aşteptării
Uda lancea ascuţită.
Dulce vânător de clipă
În vultur m-a transformat,
Pana-n versuri se-nfiripă,
Curge-n fluviul înspumat
Solzi alunecând alene,
Cerneala de pe retină
Smulge lacrima din vene,
Dorm, ştiind că-i a mea vină,
Dorm, visând că n-am visat
Că în lumea următoare
Sufletul abandonat
Explodează de culoare.
Ca un curcubeu sălbatic,
Din cuşcă eliberat,
Zburând pe norul acvatic
Somnul veşnic mi-a furat.
Ascund timpul în tăcere,
Vina nopţii mi-o asum,
Sfâşiată de durere
Beau lichid filtrat în scrum.