Destin

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.




Când Dumnezeu a clădit lumea
Dintr-o bucată de pământ,
Cred că a început-o lunea
Sau poate e doar al meu gând.

Când Dumnezeu a făcut omul,
Cu ale lui puteri imense,
I-a așezat ca umbră pomul,
Nu vreun costum cu multe pense.

Când Dumnezeu a iscat apa
Cu limpezimea ei majoră,
Nopților albe le-a închis pleoapa
Cu stelele din oră-n oră.

Când Dumnezeu a sculptat mărul,
Rotund ca sânul de femeie,
A pus în el tot adevărul,
Sau poate-i doar a mea idee.

Când Dumnezeu mi-a scos în cale
Ochii tăi ca două smaralde,
Sub picături torențiale,
Inima-n dor a vrut să-mi scalde.

Când Dumnezeu mi-a dat iubirea,
Averea mea neprețuită,
În suflet mi-ai picurat mierea
Cu credința indefinită.

Când Dumnezeu îmi poruncește
Neîncetat să te iubesc
Şi mărul vieţii-mi îndulcește,
Nu pot să mă împotrivesc.