Cititorii mei

Translate

Se afișează postările cu eticheta semiluna. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta semiluna. Afișați toate postările

joi, 24 noiembrie 2011

Timpul

Eu nu am lumea la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.






Cu amicul de nădejde
Și dușmanul de temut
M-am luptat de-a lungul nopții,
Fără șansă de izbândă.
S-a prelins în episoade
De prezent și de trecut,
Mi-a înfipt în suflet colții
Între clipă și secundă.


Mi-a pus sare peste rană
Aducându-mi pe retină
Pașii tăi pierduți în noapte,
Ultimul sărut din zori.
Mi-a stins lacrima pe geană,
M-a încununat cu vină
Pe buzele, de dor, coapte
Și ochii nerăbdători.


Între seara cea grăbită
Și zorii de neoprit,
M-am luptat cu disperarea
Flăcărilor în furtună.
Sub povara prelungită
Parcă s-a bătătorit,
A-ngropat adânc uitarea
Sub geana de semilună.


Timpul ăsta mi-e prieten
Și dușman, de-o viață-ntreagă,
Mă duce o clipă-n vise
Sperând să mă biciuiască.
Apoi fuge-așa de sprinten
Nereușind să-nțeleagă
Că nu toate au fost zise
Dar, nu poate să lovească.






sâmbătă, 21 august 2010

Eu şi noaptea



Eu şi noaptea-n pumn de lacrimi
Ne-am făcut culcuş fierbinte,
S-a vărsat cupa cu pătimi
Peste lucrurile sfinte,
Eu şi noaptea-n lacrimi repezi
Am făcut un legământ
Să fim precum două lespezi
Cât vom domni pe pământ
Eu şi noaptea liniştită
Am negociat furtuna,
O voi păzi nedormită,
Ea îmi va da semiluna.