Ploi de stele

 

 

 

alerg prin deşert
în noaptea târzie,
aş vrea să te iert,
să-ţi scriu poezie,
pe tâmplele albe
să-ţi pun sărutări,
la gât să-mi pui salbe
de viaţă şi zori.

mă împiedic de-o stâncă
crescută-ntre ploi,
e rece şi încă
furtuna din noi,
ne spală de ură
dar te îngrijeşti
să pui picătură
sub tălpi... să striveşti.

pe geana speranţei
că-n vis te găsesc,
îi dau ignoranţei
vacanţă şi cresc
o mie de stele
pe bolta cernită...
divin e-ntre ele,
în ploi sunt iubită.


 

Învaţă-mă Doamne

Învaţă-mă Doamne, să-mi caut
Lumina şi liniştea nopţii,
Să zbor printre gânduri precaut
Cu aripa crudă a sorţii.

Învaţă-mă Doamne iubirea
Zambilei ce iarna învinge,
Să port cu blândeţe mâhnirea
Când lacrima-n versuri se scurge.

Învaţă-mă Doamne, să dărui
Din suflet, un strop de-alinare,
Nicicând, nimănui să nu-i nărui
Vreun vis, plăsmuindu-mi visare.

Învaţă-mă Doamne secretul
Iertării divine, sub stâncă,
Să pot deveni afluentul
Iubirii, în noaptea adâncă.

Încredere

Eu nu am lumea la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Încet, încet uşa se-nchide,
Ce va urma în continuare
Doar universul va decide,
Cobori la staţia următoare?
Eu urc, n-am timp să mă opresc
Deşi, mi-ai fracturat aripa,
Voi împărţi harul ceresc
Trăindu-mi omeneşte clipa.

Încet, încet s-a-nchis fereastra
După ce zborul mi-am luat,
S-a uscat floarea, s-a spart glastra
Şi totuşi am continuat
Să cred în şoapta ta divină,
Să cred în ochii tăi cei verzi,
Iubesc numai din a mea vină
Deşi, nicicând n-ai să mă crezi.

De veghe

Sunt aici seară de seară
Ghemuită-n locul meu,
Picurând din inimioră
Daruri de la Dumnezeu.

Slovele îmi sunt ca mierea,
Îndulcesc fiere sau ceai,
Din suflet alung durerea
Şi şterg orice mucegai.

Nu posed plete divine,
Nici sub lauri nu poftesc,
Peste culmile alpine
Doar cuvânt curat dospesc.

Eu sunt doar o picătură,
Nu aveţi de ce vă teme,
Nu urzesc nimic cu ură,
Nu am timp de-aşa probleme.

Trăiesc dar, în graba mare
Umbre prin spate îmi vin,
Mă lovesc fără-ncetare
Însă, nu-mi provoacă chin.

Picături de suferinţă,
Puse în vârf de săgeată,
Sperând într-o biruinţă,
Spre călcâiul meu, se îndreaptă.

Le ignor privind spre stele
Şi mă rog la Dumnezeu
Să m-ajute-n clipe grele
Aşa cum face mereu.

Cu doze mici de iubire,
Picurate-n al meu vers,
Vreau să dau la toţi de ştire
Că nu am suflet pervers.

Iubesc graiul, iubesc glia
Şi urmaşii, îndeajuns,
M-am născut în România
Şi n-am nimic de ascuns.

Vibrații

Astrele mă preocupă
Cu jocul lor asimetric,
După ce-am băut o cupă
De lumină, pe întuneric.

Mă răsfrâng pe geana Lunii
Punând semnul sub copertă
Și-n mijlocul săptămânii
Scot durerea la ofertă.

Dau secundele uitării,
Liniștind ape-nspumate
Ce mi-au smuls gardul tăcerii
Cu strigăte disperate.

Întind mâna spre himere
Cerșind un cuvânt mahmur,
Printre clipe austere,
Aripii să-i dau contur.

Răstorn ceru-n palma stângă,
Cu dreapta sfios mă-nchin,
Aștern, sperând să v-atingă
În suflet, darul divin.

Prin vers vreau să mulţumesc!

Când te-apasă viaţa grea,
Când pasul ţi-e lent şi trist,
Nu uita că ai o stea,
Oricât eşti de realist
Ridică ochii spre cer!
Nu lăsa capu-n pământ!
Dumnezeu nu-i un mister,
Cu-ajutorul Lui mai sunt,
Din dorinţa Lui trăiesc,
Doar El ştie pentru cine,
Doar El ştie cât iubesc
Şi ce e bun pentru mine.
Sufletul meu mi-l cunoaşte,
Ştie ce nici n-am visat,
El drumul mi-l recunoaşte,
El sufletul mi-a pansat
Prin voi toţi, suflete pline
De lumina şi candoare,
Voi aţi adunat în mine
Raze de Lună şi Soare,
V-aţi unit puteri divine
Sufletul să-mi îndulciţi,
Necazul să-l trec cu bine,
Am simţit că mă iubiţi.
Voi încerca zi şi noapte
Zâmbete să dăruiesc,
Viaţa merge mai departe,
Prin vers vreau să mulţumesc!

De-aceea enorm te iubesc!

Aş vrea să ies, prea tare zbier,
Aş vrea lacrima s-o opresc,
Să nu-mi mai fii gondolier,
La pieptul tău, vreau să zâmbesc!
 
Aş vrea să mă răpeşti din lume
Cum o faci tu mereu, iubite
Să mă-nconjori cu multe glume,
Să îmi pătrunzi din nou în minte.
 
Să îmi aşezi pe raftul plin
De lacrimi şi suspine zeci
Sufletul tău cald şi divin...
Aş vrea să vii, să nu mai pleci!
 
Aş vrea să nu depind de tine,
Cerneala să nu-ţi mai cerşesc,
Pe-orice copac, pe culmi alpine
Să aştern vers, să te iubesc.
 
Fără să-ţi fiu veşnic datoare,
Că-ţi fur cuvântul din cuvânt...
Dar eu, sunt singură sub Soare,
Sunt singură pe-acest pământ.
 
Atunci când nu-ţi aud o şoaptă
Sunt luptă fără conţinut,
Suflet pierdut sub pielea coaptă
De viaţa prin care-am trecut.
 
Sunt suflet rătăcit de rele
Într-un corp îmbibat de cer,
Doar lângă tine zbor spre stele...
De mult nu mai e un mister.
 
Se ştie că doar tu îmi dai
Din sufletul tău cald şi bun
Căldura nopţilor de Mai
Iar eu în vers o cânt, o spun.
 
Fără s-ascund vreo picătură
Cu-a ta iubire mă mândresc!
Tu mă sustragi din lan de ură
De-aceea enorm te iubesc!
 
Tu mă ridici din clipe grele
Prin care mă târăşte viaţa,
Doar ochii tăi ca două stele
Îmi mai îndepărtează ceaţa.
 
Din astă lume rea de seară
În care iarna locuieşte,
Doar tu îmi aduci primăvară
În viaţa ce mă biciuieşte.
 
Lacrima nu pot s-o opresc
Decât la pieptul tău iubite,
De-aceea enorm te iubesc!
Iar versul meu nicicând nu minte.

Încă sperăm şi iubim

Cu aroma ei firavă, fragedă şi-mbietoare
Peste timp a dăinuit şi va dăinui mereu,
Printre flăcări colosale, valuri imense de mare,
Peste relele-omenirii, peste păcate şi greu,
Ea a supravieţuit şi-a rămas învingătoare,
Pe straturi de suferinţă, pe lacrimi fierbinţi de sânge,
Cu puterea ei divină, sfântă şi năucitoare
A rămas mereu aprinsă, nici iubirea n-o învinge,
Ea, speranţa tuturor în clipa ce va urma
Nu va muri niciodată, cu ea încă ne hrănim,
Mai avem încă speranţă, nimeni n-o poate curma,
Nimeni n-o poate ucide, încă sperăm şi iubim.

Ne iubim...de şapte luni

Orice aţi gândi voi, oricât m-aţi judeca,

Doar Dumnezeu prea sfântul mă poate aproba,

Decizia ce-am luat-o, n-a fost una uşoară,
Dar făr-a lui iubire, nu există "comoară",
Nu există "extaz", "Nord şi Sud" nu există
"Est şi Vest" nici atât, ştiu cât am fost de tristă,
Ştiu ce mult m-a durut, dar aripa iubirii
Creşte pe zi ce trece, văpaia fericirii
Are culoarea ei, nu eu o zugrăvesc
Ştiu doar că mă iubeşte, de-aceea îl iubesc.
Şi-oricât m-aş chinui să-l şterg din mintea mea
Nu am să reuşesc să ucid acea stea
Clădită de-amândoi cu iubire divină
Dăruindu-ne totul într-o caldă lumină.