Nopţi fără sărut

Mă vei ierta că-n nopţi cu insomnie
te aşezam pe pernă să-ţi trasez
acelaşi vis, prins cu ceremonie
în piept inert, cumva să luminez?

Mă vei ierta că dezmembram secunda
în bucăţele mici, ciudat de grele,
să-ţi pot găsi pe pagini albe umbra,
să o pansez cu praf inert de stele?

Mă vei ierta că n-am putut a scrie
o slovă fără tine-n cap de pod?
Că n-am însiropat nici-o felie
de tort tăiat din vechiul episod?

Mă vei ierta că mi-am adus aminte
de glasul tău în orişice minut?
Că n-am făcut castel din jurăminte?
Nopţi fără somn şi fără un sărut...

Eu te-am iertat de-atâtea ori, de parcă
nici n-am trăit un veac fără de tine,
nici gerul nu a reuşit să-mi stoarcă
izvor de dor din culmile alpine.

Eu te-am iertat de-atâtea ori, iubite
încât, nici soarele nu s-a trezit
iar eu aştern pe stele rătăcite
sărutul zorilor,  înzăpezit.

Secunda următoare

 

 

 

Chiar în secunda următoare

Toţi norii se vor risipi,

O pată verde de splendoare

Din toamnă se va dezlipi.

 

Din nou vom prinde picătura

În braţe şi-o vom dezmierda 

Până vom îmblânzi arsura

Flăcărilor ce-o amenda.

 

Chiar în minutul care vine

Sufletu-n palme-ţi voi preda, 

Sigură că nu eşti oricine,

Ca frunza-n toamnă voi ceda.

 

Ca un covor mă voi aşterne

Trupul fierbinte să-mi sfărâmi,

În sărutări ce le vei cerne

Pentru începutul altei lumi.

Chiar în următoarea clipă

Stelele-n noapte vor zâmbi

Şi în imensa lor risipă

 La pieptul tău mă voi topi.

Oriunde, oricând, oricum, orice

Mulţi au încercat să-mi spună
Că eu sunt cea vinovată,
C-aş gândi ca o nebună
Dar, pretind că sunt curată.

Unii-mi spun să-mi trăiesc viaţa
Orişice mi-ar oferi,
Să-nlătur din cale ceaţa
Cu-orice preţ şi-n orice zi.

Mulţi m-au judecat în lipsă,
Alţii fără să crâcnească,
În cârcă, mi-au pus pedeapsă,
Sufletul să-mi otrăvească.

Unii-n suflet mi-au pătruns,
Până-n cel mai mic locaş
Şi-apoi cu-n pumnal ascuns
Mi-au pus viaţa pe făraş.

Mulţi mă studiază-n taină,
Cu lupa, ca pe-o relicvă,
Gândind c-am ascuns sub haină
Vreo măscuţă inactivă.

Unii-mi spun că viaţa zboară
În timp ce-aş vrea s-o trăiesc,
Să-i dau iz de primăvară
Şi din suflet să iubesc.

Mulţi îmi spun că moda moare
La fiecare minut,
Învechită şi datoare
Mă voi transforma în lut.

Orice credeţi despre mine,
Oriunde, oricând, oricum,
Nu vreau să-mi fie ruşine
Să păşesc pe al meu drum.

Mâine când voi privi cerul,
Nu vreau să îmi pară rău,
Chiar de mă va-nvinge gerul,
Mă va-ncălzi Dumnezeu.

Ştiu că-n lut prind rădăcină
Chiar dacă plutesc sau zbor,
Vreau să port singura vină
De a fi simplu muritor.

Mi-aş pune inima pe rânduri

Mi-aş pune aripi, astă seară,
La pieptul tău să pot zbura,
Să mă transform în căprioară
Din vis, să îţi pot murmura
În şoaptă, versuri de iubire
Din sufletul meu adunate,
Pe trupul tău să se răsfire
La fel în fiecare noapte.

Ţi-aş cânta versuri de baladă
Brodate-n nopţile cu lună,
Stelele-aprinse să mă vadă
Cât te ador, ca o nebună.
Ţi-aş colora visul frenetic
Când soarele va îndrăzni
Să se trezească asimetric
Pe cerul nostru-n zori de zi.

Mi-aş pune inima pe rânduri
Să-ţi spună cât îmi e de greu
Să te pierd un minut din gânduri,
Când eşti departe, dragul meu.
Mi-aş pune aripi de zăpadă,
Cu un sărut să le topeşti,
Cu zeci, cu sute, o cascadă...
Să te iubesc, să mă iubeşti.

Timpul

Eu nu am lumea la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Cu amicul de nădejde
Și dușmanul de temut
M-am luptat de-a lungul nopții,
Fără șansă de izbândă.
S-a prelins în episoade
De prezent și de trecut,
Mi-a înfipt în suflet colții
Între clipă și secundă.

Mi-a pus sare peste rană
Aducându-mi pe retină
Pașii tăi pierduți în noapte,
Ultimul sărut din zori.
Mi-a stins lacrima pe geană,
M-a încununat cu vină
Pe buzele, de dor, coapte
Și ochii nerăbdători.

Între seara cea grăbită
Și zorii de neoprit,
M-am luptat cu disperarea
Flăcărilor în furtună.
Sub povara prelungită
Parcă s-a bătătorit,
A-ngropat adânc uitarea
Sub geana de semilună.

Timpul ăsta mi-e prieten
Și dușman, de-o viață-ntreagă,
Mă duce o clipă-n vise
Sperând să mă biciuiască.
Apoi fuge-așa de sprinten
Nereușind să-nțeleagă
Că nu toate au fost zise
Dar, nu poate să lovească.

Eşti sufletul din vis!

Mi-aş da jos ochelarii
Şi pălăria chiar,
De dragul întâmplării
Şi-aş scrie la ziar,
Mi-aş arunca peruca
Şi borul ataşat,
M-aş pierde ca năluca
Dar... şi ieri te-am visat.
Mi-aş adormi speranţa
Pe-o rază argintie,
Aş ambala dorinţa
Ţi-aş dărui-o ţie,
Să-ţi pui în ea tristeţea
Care te însoţeşte,
Să-mi dăruieşti nobleţea
Ce mă încolăceşte.
Mi-aş alunga şi somnul
În anticariat,
Dar ştie numai Domnul
Cât de mult te-am visat.
Aş fi petală albă
De cireşi sau cais,
De gâtul tău o salbă
Aş fi, în al tău vis.
Ţi-aş fi sărut fierbinte
Aşa cum sunt mereu,
Aş fi de-acu-nainte
Veşnic la pieptul tău.
Să-ncerci noapte de noapte,
Secundă şi minut
Să schimbi visul în fapte,
Să-l conjugi la trecut,
Prezentul să-l aşterni
Sub floarea de cais
Peste pleoape să-mi cerni:
Eşti sufletul din vis!

Opriti... va rog planeta!

Opriți vă rog planeta, din ea vreau să cobor!
Vreau să mă odihnesc pe culmea norilor,
Opriți un pic secunda și ziua ce-a trecut
Să ascund infinitul, nu vreau nimic mai mult.

S-opresc perfecțiunea și haosu-n neant,
Opriți vă rog minutul, dar într-un stil savant,
Opriți vă rog minciuna, să o pudrăm cu humă,
Să nu mințim nicicând și numai împreună

Să colorăm tot cerul cu razele de soare,
Opriți vă rog planeta, vreau să mai iau culoare!
S-opresc frunza s-adie, foșnetul să-i sărut,
Opriți vă rog planeta s-o luăm de la-început!

Opriti tot ce răneste, opriți lacrima crudă
Opriți toata durerea, cântecul să se-audă,
Lucidă vreau să stau pe culmea norilor,
Opriți vă rog planeta, din ea vreau să cobor!

Aceste zile vom strivi.

Trec zilele, trec greu, uşor,
Mult a fost, puţin a rămas,
Ne coacem sufletul de dor
Şi ne hrănim c-un vers, c-un glas,
Cu un cuvânt scris sau rostit,
Topind zilele care mai sunt,
Doar câteva, dar infinit
Parcă devine-orice minut
Ce încă ne mai stă în cale
Şi paşii nu ne-mpreunează
Mi-e dor, să simt brațele tale,
Sufletu-n flăcări îmi vibrează,
Gându-mi zboară l-acea secundă
Când ochi în ochi ne vom privi,
Vom păşii amândoi pe-o undă
Şi-aceste zile vom strivi.

Fiindcă existi şi te iubesc!

Din câte flori sunt pe pămînt
Şi câte stele strălucesc,
Cu tine fericită sunt
Fiindcă exişti şi te iubesc!
Din câte clipe are-o zi,
Secunde goale, un minut
Eu te iubesc oriunde-ai fi,
Din ce în ce, mai mult, mai mult
Din câte nopţi mi-ai dăruit,
Cu-al tău sărut fermecător,
În cele-n care mi-ai lipsit
Mă mir că n-am murit de dor,
Din câtă nea s-a aşternut
Acoperind în alb o lume
Eu te iubesc mai mult, mai mult
Aş putea scrie cinci volume
Şi-n fiecare poezie
Voi spune ceea ce-mi doresc,
Că-mi umpli inima pustie,
Fiindcă exişti şi te iubesc!

Te iubesc la infinit!

Mi-e teamă să pășesc în noapte şi-n vis din nou să îmi pătrunzi,
Mi-e drag să te visez, dar teama e doar că-n zori de zi te-ascunzi,
Mi-e teamă geana s-o anin după o zi plină de-amar
Închid ochii cât mai târziu, să nu transform visu-n coșmar,
Să-ți visez chipul, glasul cald şi mângâierile fierbinți...
Şi-apoi în zori... să fugi...în loc să mă săruți şi să m-alinți
Tu mă implori să nu mai plâng şi mă rogi să mă odihnesc...
Dar eu, un copil năzdrăvan, nu te ascult... dar, te iubesc!
Iar timpul ăsta mi-e dușman şi mă ucide mișelește...
Când eşti aici, zboară prea iute, iar când nu ești, ca într-un clește
Sufletu-mi strânge şi-mi îneacă adânc clipele şi minutul,
Mă-nlănțuie fără de milă şi-mi amintește începutul,
Weekend-ul nostru cel de vis şi ploaia care ne-a unit
Şi te visez, noapte de noapte, şi te iubesc la infinit!

E prea tîrziu...ceea ce simt... e prea adînc...

E prea tîrziu, am observat....
În noaptea crudă te-am visat
Exact cînd îmi doream să-adorm .
În zori, din nou m-ai mîngîiat,
Deşi visul n-am descifrat,
Dar, m-am trezit cu-un dor enorm...
Şi-ai apărut... simţind...firesc
În glasul meu cît te doresc,
În orice clipă şi minut....
M-ai pus în ochi să te privesc,
Crezînd oare că nu-îndrăznesc?
Dar ai ştiut ce-ai aşternut
Doar într-o clipă de privire?
Nu poţi fi simplă amintire!
Oricît de mult m-aş strădui,
Să te alung, să nu-ţi vorbesc,
Să te evit, să nu-ţi zîmbesc,
Prin gînd de te-aş orîndui
Departe-n sufletu-mi rănit...
Eşti prea adînc întipărit,
Nu am putere să te-alung
Nici într-o zi, nici într-o viaţă
Eşti roua mea de dimineaţă,
Oricîte seri trec...tot n-ajung
Să uit că-n suflet mi-ai intrat,
Să uit ceea ce-ai întrebat
Chiar dacă-ţi spun că nu mai ştiu,
Chiar dacă-o spun... de-acum te mint
E prea tîrziu...ceea ce simt...
E prea adînc...e prea tîrziu...