Poem crunt

Am vrut să-ți scriu pe frunte, dimineața,
când șoapta ta-mi sădea în trup fiori
când soarele-mi cerea să-ți dărui viața
deși ți-am dat-o de mai multe ori.

nici nu mai știu cu ce se-nvinge lumea
cu ce se-ngână nopțile, pe rând,
din ce se naște vidul sau mulțimea,
știu doar atât, ești viu în al meu gând.

Am vrut să-ți scriu pe pletele albastre
când marea înceta să mă sărute,
pe firul de nisip căzut din astre,
să luminez zdrobind nopțile mute.

nici nu mai știu de când te-ascult în mine
silabisind tăcerile pustii
și mă ascund de tot ce se cuvine
să nu m-auzi cum te aștept să vii.

Am vrut să-mi șterg iluziile toate
de praful vremilor nepământești,
să-ți scriu din lacrimile-asimilate
poemul crunt în care dăinuiești.

nici nu mai știu unde mi-am pus cuvântul,
sub piatra rece să nu istovească,
dar am zidit pe stele jurământul
să te iubesc cu patimă cerească

din patimă albă

 

 

Mă nasc din furtună
şi depăn uitare,
pe straie de lună
s-adun
nămeţi de iubire
sorbindu-ţi licoare
din ochii
ce-n veci mă supun.

Mă lepăd de straie
din patimă albă,
îmi pui la picioare
aripi,
îţi dau primăvara
ce vine-n şiroaie
cu genele nopţii
să ţipi.

Te vreau lângă mine
o noapte înstelată,
prin versuri
să te rătăcesc,
cu stele depline
să ştergem o pată
ce arde
şi să te iubesc!

floare albă de nea

 

 

 

 

 

floare albă de nea
să te-adun de-aş putea
  în tăceri de mormânt
să-mi arăţi cine sunt.

să te cern dintr-un nor
peste timp călător
  lunecând abisal
cu un alb infernal.

floare albă de nea
  spulberând dragostea
unui viscol să-mi pui
dig de foc dorului.

să zideşti în pereţi
drum şoptit de nămeţi
cu aromă de stea
floare albă de nea...

 

să mă sting, să adun

ghiocei de sub tun

şi din patima mea

să mă smulgi, de-ai putea.

 

Timpul spune mult mai multe

 

 

Nu te voi lua de aripă,
Ca pe-un simplu muritor,
Să-ţi arăt ce-nseamnă clipă
Risipită pe covor.

Nici nu vreau a mă cuprinde
Din răsărit la apus,
Pe doi zloţi, tainic mă vinde
Când orbeşti privind prea sus.

Nu-s demnă de piedestale,
Nici de stele prinse-n plete,
Aţipesc printre petale
Măcinată de regrete.

Nu te voi lua de guler
Să-ţi modelez nepăsarea,
În genunchi, mă rog, pe taler
Să nu-ţi fie pusă sarea.

Nu cunosc, nici nu mă-ncântă
Zbor cu pietre căptuşit,
Sufletu-n mine cuvântă
Chiar şi când am răguşit.

Timpul mut va spune totul
Grăbindu-se să plătească,
Nu cu bâta sau cu zlotul
Ci cu mila Lui cerească.

Poate am eu vieţi în spate,
Sau poate ieri m-am trezit,
Obosită-s de dreptate
După ce ai pătimit.

Zborul meu, dus în tăcere,
Pretins de clarvăzători
Poartă aripi de durere
Dar, m-alină printre nori.

Cuvântul meu n-are plasă,
Nici la bine, nici la greu,
Am pită caldă pe masă
Din mila lui Dumnezeu.

Timpul spune mult mai multe
Decât aş putea descrie
Deşi, mulţi n-au cum s-asculte
Susurul de pe hârtie.

Plâns ascuns

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.


Plânge iarna lângă sobă,
Toamna plânge sus pe deal,
Se așterne multă vorbă
Între logic și real.

Plâng izvoare plictisite
În căușe betonate,
Sub gratii înlănțuite
Și pancarde colorate.

Plânge gerul dimineții
Poleit cu promoroacă,
Cenzurat de moartea vieții,
Plânge-n pauza de joacă.

Plânge apa din fântână
Luând luna drept model,
Noaptea stelele adună
Fără noimă, fără țel.

Plânge adevăru-n straie
Îmbibate de întristare,
Plânge pruncul în odaie
Născut dintr-o întâmplare.

Plânge lacrima-n petale
Rece și indiferentă,
Minciuna înoat-agale
Ca o melodie lentă.

Plânge patima de fapte
Asuprind fidelitatea,
Plânge ziua peste noapte
Negăsind sinceritatea.

Plânge osul de durere
Sub pomeți înlăcrimați,
Printre munții de avere
Pier muguri înnobilați.

Plânge plânsul în furtună
Implorând parfum de viață,
Mândrul soare se cunună
Cu luna în dimineață.

Plânge pagina de carte
Înăsprită îndeajuns,
Viață merge mai departe,
Plânsul nostru stă ascuns.