Sărutul zorilor

Sărutul zorilor vibrează, norii de ieri s-au risipit
Sufletu-n mine iar valsează, clipa-i mai lesne de trăit
Sărutul tău mă luminează, chipul tău inima-mi hrăneşte
Iubirea dintre noi tronează pe locu-ntâi și ne-mplinește
Ca o zambilă parfumată, un curcubeu plin de culoare
Ziua-mi va fi adevărată și toată plină de splendoare,
Cu-al tău sărut de dimineață o zi întreagă mă hrănesc...
Dar te aștept din nou pe seară dragostea mea să-ți dăruiesc
Să-mi spui iar șoapte de iubire, să-mi furi mintea, să mă vrăjești,
Să mă îneci în fericire, repetând ce mult mă iubești.
Până la următorii zori, ce vor venii c-un alt sărut
Şi-n freamătul de primăvară, vom lua tot de la-nceput.

Am inchis usa

O ușă-am închis azi cu-aceiași cheie care
O deschise-sem simplu cu arma din dotare,
Era de mult închisă, dar încă mai speram
Că se va repara, n-am să intru pe geam,
M-am agățat de fluturi, de puf de păpădie
Chiar și de-un fir de praf din inima pustie,
M-am agățat de stele spre Lună să pășesc
Am dăruit iubire, dar n-am să reușesc
Să-mi fac curat în viaţă orice s-ar întâmpla,
M-ar distruge curentul ce bate dinspre ea,
Mi-aş pierde tot elanul, ceața m-ar năpusti
Şi-asta din vina mea, pentru că-n aceea zi
Am lăsat-o deschisă și ochii i-am închis
Dar orice-am încercat, scârțâia mai aprins
Orgoliul ei de ușă cu balamale fine
N-a vrut să se deschidă mai larg și pentru mine.
Ce aş putea să-i cer? când văd că nu-mi dă pace,
Cu sufletul din mine vrea zilnic să se joace,
Vrea doar săruturi calde şi mângîieri subtile,
Dar nu-i pasă-o secundă de sufletul din mine.
Deci am închis-o azi, pe veci aşa va sta
Nu am s-o mai deschid orice s-ar întâmpla,
Voi dărui iubire, la fel de pură chiar
Unor braţe deschise care nu-mi pun pe jar
Blândețea și iubirea, speranța și visarea
Vom găsi drum prin neguri, să-îmbrățișam uitarea,
Pe jar numai minciuna vom pune-n orice zi
Pentru-a putea deschide drumul spre-a ne iubi.

Să uit că exiști

De n-ar mai fi iarnă, din nou să mă plouă,
Cu stropi reci de lacrimi, din zori stropi de rouă,
De n-ar mai fi iarnă, să nu mă mai ningă
Cu dor de speranță ochii să-mi mai plângă.
De-ar fi primăvară cu ploile reci,
Cu tine de mină s-alerg pe poteci,
Să-mi plouă pe plete, păcatele mele,
Iar ploaia de seară, de tot să le spele,
Cu stropii de ploaie ce cad peste zi
Să-mi spele păcatul de a te iubi,
În miez de noapte, o ploaie de stele
Cu vise să-nvingă păcatele mele.
Să uit că exiști, strop de dor peste cer
De-ar ploua odată, de n-ar mai fi ger,
De-ar fi primăvară cu flori de cireși,
Să uit că exiști, din minte să-mi ieși.

O clipă cu tine

Deși nu-mi găseai ochii, prea în lacrimi scăldați,
Ai reușit minunea de a mă transforma,
Paşii mei sunt de-acuma mult mai adevărați,
Inima îmi vibrează păstrându-și mereu forma
În care, cu răbdare și mult rafinament,
Mi-ai condus-o din ceaţa ce mă înconjurase,
Mi-ai dăruit sărutul, cel mai fin tratament
Iar clipele cu tine sunt mult, mult mai frumoase.

Deși nu-mi găseai ochii, durerea să-mi alini
Cu-a ta sinceritate, m-ai răpit cu blândețe
Din lumea mea cea tristă și plină doar de spini,
În suflet mi-ai pătruns, ai dat a mea tristețe
De-o parte într-o clipită, clădind alei cu soare,
Doar c-un sărut fierbinte, însă plin de dorință
Orice clipă cu tine plutește în splendoare
Şi-alungă orice strop din vechea suferință.

Sublimul sentiment necondiționat

A fost o zi prea crudă, dar toate-s trecătoare
Vom trece peste ele, prin crivăț vom răzbate
Iubirea noastră caldă va-nflorii ca o floare,
Ne va servi mireasma, în fiecare noapte
Iar ochii tăi ca iarba, drumu-mi va lumina,
Lacrimile vor pierii doar când te voi privi,
Sărutul tău fierbinte, visele-mi vor veghea
Și vom zbura spre Marte, sinceri ca doi copii
Cu dragostea-ntr-o mână, speranța în cealaltă,
Sublimul sentiment necondiționat,
Iubirea mea fierbinte, ți-o voi da ca o plată
Doar pentru-a ta iubire, care m-a înălțat,
Ne vom iubi prin veacuri, superb și fără pete
Vom savura iubirea divină, minunată,
Mă voi juca de-a pururi prin ale tale plete
Şi vom păstra iubirea mult prea adevărată

Să te sărut și mâine

Mi-e mintea răvășită, sufletul agitat,
Gându-mi zboară aiurea, de fapt numai spre tine,
Nu-s decât cinci minute de când m-ai sărutat
Şi dorul mă cuprinde, ceva nu merge bine,
Nimic nu-și are locul, nimic nu-i potrivit,
Cerul s-a luminat, lumea zâmbește-ntr-una,
Toți mirați mă privesc, de parcă au ghicit
Că iarba este verde și-n zori apune Luna
Că stelele-s acolo, chiar de nu toți le văd
Noi le-am văzut, iubirea ne-au dăruit de-odată,
Iar ochii tăi, ca iarba, vreau mâine să-i revăd,
Să știu că n-am visat, că este-adevărată,
Nu e doar o-ntâmplare ce mâine se ascunde,
Ca norul stors de ploaie, sau neaua cea topită
Ce fuge peste noapte, nici nu ști când sau unde...
Să te sărut și mâine, să fiu iar fericită.

Sclipirea ochilor tăi

O altă noapte caldă s-a scurs mult prea ușor,
N-ai făcut nici trei pași și m-a pătruns un dor...
În zborul fără aripi ne-am perindat ca-n vis
Ținându-ne de mână pășeam spre Paradis,
Printre mii de petale de frezii, ghiocei...
Mă alina sclipirea aprinsă-n ochii tăi
Prin murmur de izvoare și tril de ciocârlii
Am pășit spre iubire, timizi ca doi copii,
Un puf de nor albastru ne-nvăluia discret,
Deja mi-e dor de tine, nu mai e un secret...
Am colindat prin ploaie, ca-n vis ne-am sărutat
Uşor ca asfinţitul ce ne-a îmbrăţişat,
Şi mai avizi ca zorii nu ne puteam opri...
Nu ne-am fi săturat o noapte și o zi.

Sărutul dulce să-ți primesc

Îmi era dor să te ascult,
Îmi era dor să te privesc,
Şi-mi e din ce în ce mai mult
Sărutul dulce să-ți primesc...
Șoaptele tandre m-au cuprins,
Magia lor m-au fermecat
În clipa-aceea ca de vis,
Aseară când m-ai sărutat.
Parcă-au trecut deja mulți ani,
Deși astăzi ai încercat
Să-mi fi aproape, să-mi vorbești,
Dar timpul ăsta aşa ciudat
Zboară doar în braţele tale,
Parcă-l aleargă cineva
Şi nu găsește altă cale
Decât inima mea şi-a ta.

Nu-mi pasă

Nu-mi pasă dacă Luna ascunsă ne-a privit,
Nu-mi pasă dacă ploaia cea rece a-ncercat
Dorința să ne-nghețe, ştiu că n-a reușit
Decât să ne dorim sărutul neîncetat.
Nu-mi pasă dacă cerul mai plânge și acum,
Nu-mi pasă dacă norii priveau întrebători
Ce ne dorim de fapt, pășind pe-același drum,
Ce se-întâmplat cu mine? simțeam mii de fiori,
Simțeam că lumea-ntreagă, de azi îmi e supusă
Iar eu, regina ploii dăruiesc primăvară,
Simțeam că de iubire voi fi de-acum răpusă
Şi-aliniez planete în fiecare seară,
Simțeam că voi da viaţă câmpului plin de flori,
Fructe pot dărui miilor de livezi,
De fapt doar miliarde și sute de fiori
Simțeam, doar când priveam în ochii tăi cei verzi.

Noaptea s-a revărsat

Noaptea s-a revărsat, dar este luminată
De zâmbetul tău cald, de privirea-ți curată,
Stelele ne dezmiardă cu simfonia lor
Şi sufletul ne poartă spre geana zorilor,
Trupul mi se-înfierbântă numai când te privesc,
Inima-n mine cântă și-aş vrea să îți șoptesc
Ce simt în noaptea asta, numai ce simt, atât,
Nimic mai mult, dar tu, îmi dai primul sărut.
Pământul se transformă în nisip mișcător
Oare-i doar vina mea, sau cu tine chiar zbor?
Cu aripi, fără aripi, asta numai contează
Orice s-ar întâmpla, nimic nu mă-ntristează.
Noaptea s-a revărsat peste noi dintr-o dată,
Iar gura-mi e de-acum mult, mult prea însetată.

Aş vrea să opresc timpul

Aş vrea să opresc timpul, să nu te rătăcesc
Printre nămeți de clipe și vise arzătoare,
Aş vrea în noaptea asta totul să-ți dăruiesc,
Să mă transform de-a pururi în pată de culoare.
 
A doua noapte zboară de parcă n-ar fi fost,
A doua noapte lasă un urmă primăvară,
Sufletul îmi plutește simțind un adăpost,
Se întâmplă, s-a întâmplat, un voal mă înconjoară.
 
Nu știu ce poate fi, dar totu-i inedit,
La pieptul tău fierbinte, m-aş cuibării pe loc
Nu cred că se întâmplă, pășesc spre infinit,
Deja s-a întâmplat şi nu-i un simplu joc.
 
Fiorul mă pătrunde, din răsputeri încerc
Să nu dau curs visării, totuși m-am rătăcit
Prin zori de mângâiere, timpul se-nvârte-n cerc,
Nu l-am putut opri, dar zorii s-au ivit.

E prea târziu

Cum poți să-mi spui că mă iubești
Când tu nici măcar nu-mi zâmbești?
Cum poți să scrii aşa ceva?
Chiar nu te doare inima?
Cum poți să minți la infinit?
Nu pot să cred... Da, s-a sfârșit!
De zeci de ori cred că ti-am spus:
"Vreau adevăr", tu mi-ai răspuns
Că ești sincer și te-am crezut...
Dar ai uitat să fi și-ai vrut
Să mă lovești adânc și crud.
De astăzi numai vreau s-aud
Cât de mare-i iubirea ta...
S-a terminat cu "dragostea"
Nici de scrii de-o mie de ori,
Din miez de noapte până-n zori
N-am să mai cred aşa minciună,
Chiar dacă vei zbura pe Lună
Şi vei veni cu mii de flori
Dintre stele sau dintre nori,
De azi nu ai să-mi mai lipsești.
Nu-mi mai spune că mă iubești!
Fiindcă de acuma chiar o știu,
E prea târziu...e prea târziu.

Vom zbura spre Marte

Stelele se-ascundeau, Luna era departe
Iar noi vorbeam, visam despre un zbor spre Marte.
O frânghie-atârnată din ceruri ne-mbia
Să lăsăm tot în urmă şi să urcăm pe ea,
Să zburăm peste lacrimi, peste tot ce doboară,
Să-îmbrăţişăm speranţa, cea mai scumpă comoară.
Un zâmbet cald pe chipuri uşor s-a desenat
Dintr-un motiv prea simplu, era adevărat,
Nu am zburat pe Marte, dar cine poate şti
Ce se va-ntâmpla mâine, poate ne vom iubi,
Poate vom muta Luna pe a noastră planetă
Sau vom zbura spre stele fără nici o rachetă,
Vom clădi drum prin ceaţă, norii vom alunga,
Când în sfârşit pe Marte de mână vom zbura,
Printre petale sute şi raze argintate,
Vom schimba-n sărbătoare prea înorata noapte.

Nu se moare de placere

Pe umeri buzele-ți fierbinți mii de fiori de gheaţă caldă
Strecoară lent, nestingherit, trupul meu printre nori se scaldă,
Timpul în cerc de foc se-nvârte, Luna în ceruri s-a oprit,
Sărutul vine fără teamă, vibrez ușor, necontenit,
Lava fierbinte se strecoară peste-amândoi ca un vulcan,
Nu văd nimic în jurul meu, simt doar că eşti, simt că te am,
Te simt fierbinte cum mă domini cu sărutări și mângâieri,
Nu-mi mai dau seama dacă-i astăzi, e mâine, sau e deja ieri,
Pe coapse mâna-ți mă atinge, apoi pe sânii doritori
Ce se retrag sub mângâierea doar cu o mie de fiori,
Nu-i ceva inedit, la noi, oricare noapte-i o sărbătoare
Tot Universu-l răsfățăm și-l transforăm din spin în floare,
Ca o furtună fără seamăn sălbăticită de plăcere,
În dansul nopții noastre tandre, nu avem timp de bariere.
Vreau să te-oprești, doar o secundă și la ureche ți-am șoptit,
Dar îmi răspunzi: "din câte știu, de plăceri, nimeni n-a murit".

Ziua ochilor mei

În lacrimi ochii mi se scaldă mult mai mult ca de obicei,
E o zi neagră, neagră, neagră, cred că-i ziua ochilor mei,
E sărbătoarea care doare, e ziua lacrimilor sute,
M-ascund prin spini şi prin noroi, nici nu mai știu, acum, pe unde.
Vreau să le-alung spre alte ceruri, vreau să le-alung, să le opresc,
Dar curg aşa fără-încetare și-oricât aş vrea, nu reuşesc...



Să le opresc, fără oprire curg pe ai mei obraji livizi
Mă doare, sufletul mă doare! cum ai putut să îmi ucizi
În mine ce-am avut mai bun? nu pot să cred ce mi se-întâmplă!
Nu pot să cred că mai trăiesc, când drept în suflet mi se-împlântă
Pumnalul cel mai ruginit, mai ascuțit, mai otrăvit,
Nu pot să cred că mai trăiesc, nu pot să cred că n-am murit!

Mi s-a oprit timpul în loc, durerea m-apăsa prea tare
Nu pot să cred ce mi se-întîmplă, parc-aş avea în ochi doar sare,
Venin în suflet şi pe gene, nu pot să cred că sunt în viaţă,
Mai am o şansă, o fi noapte...şi voi zâmbi de dimineaţă?
O fi doar vis? aşa să fie? I-aş implora chiar şi pe zei,
Însă nu dorm, e adevărul, e doar ziua ochilor mei .

Te ador și te iubesc!

Liniștea nopții mă pătrunde, dorul tău m-a cuprins de mult,
Totu-i scăldat în întuneric, totu-i un zero absolut,
Zâmbetul tău visu-mi veghează, dar numai din fotografie,
Stelele-n taină mă privesc cu raza rece, argintie,
Nu am nevoie de luceferi ce-adorm în noapte sus pe boltă,
Nu vreau s-adun stelele-n palmă, nu vreau să culeg vre-o recoltă,
Nu vreau să îţi răpesc abisul, clipa nu vreau să ti-o ucid,
Dar fără tine, zi de zi trăiesc în cel mai mare vid.
Nu vreau să-ți spulber vre-o speranță, nici o secundă să-ți răpesc,
Vreau doar atât să știi, iubite, eu te ador și te iubesc!
Nu vreau să-ți pun nicicând sechestru pe vre-o secundă rătăcită,
Nu vreau să mă prefac în salbă de gâtul tău înțepenită,
Nici în deşertul fără margini mirajul nu vreau să-ți rănesc,
Vreau doar să înțelegi, iubite, că te ador și te iubesc!

Simt c-ai revenit

Să-ți aud glasul blând spre seară
Rostindu-mi dulce: noapte bună!
Strop de ploaie-n fierbinte vară
Și briza mării ce adună
Pescăruși zeci la al meu țărm,
E dansul clipei în minut,
Cu glasul tău am să adorm,
Cu glasul şi cu-al tău sărut.
Să-ţi aud glasu-n asfințit
Ca bolta de steluțe plină
Ca soarele ce s-a trezit
Doar pentru-a-mi dărui lumină
Să te aud cum îmi șoptești
Pe seara câteva cuvinte
Că mă adori, că mă iubești,
Că ai să-adormi cu mine-n minte.
E darul cel mai minunat,
Cel mai de pret, cel mai dorit.
De când mă știu, te-am așteptat
În sfârșit, simt c-ai revenit.

Un ocean de iubire

Pe-un colt de Lună nouă aş fi urcat, de dor,
Pe-o rază înghețată, sau chiar pe-un strop de nor,
Pe-o aripă de-albină, pe-un crivăț răvășit,
Să-ajung la tine-n braţe, să te dezmierd grăbit,
Aş fi urcat pe-un munte cu lava clocotindă,
Mai mult de-atât, n-am cum, inima să-mi aprindă,
Pe-un vis de noapte crudă, m-aş fi urcat, iubite
Să fi iar lângă mine, nu doar în a mea minte.
M-aş fi urcat pe-o gheară de vultur ucigaș
Sărutul să-mi primesc, cald, dulce şi gingaş.
Ţi-aş fi adus iubirea fierbinte, aburindă
Încrustată în suflet ce veșnic mă inundă.
Și-am fi zburat spre țărmul cuprins de fericire,
Invadînd amândoi oceanul de iubire.

Răspunsu-mi e greşit.

Tu mă iubeşti prea mult, ca să te pot uita,
Eu te iubesc imens, să ieşi din viaţa mea,
Eu te iubesc cu spaţiul care ne înconjoară,
Tu mă iubeşti în zori, cînd noaptea-ncet coboară.
Şi de-aş putea din toate, o secundă măcar
Să uit, o picătură din al nostru pahar,
Numai o sărutare de-aş pierde-n infinit ,
Ţi-aş spune la plecare: ,, ce bine c-ai venit! ''
Iar de te-aduc, cu cerul pământului din veci,
Din mintea mea străpunsă, nicicând nu ai să pleci!
Să te alung în zare, cu infinit cu tot?
Să te-adorm în visare? Nicicând nu am să pot!
Iar dacă-n miez de noapte m-aştepţi pe caldarâm,
Visez pe alta pernă, sărutul să-l sfărâm,
La-ntrebări insistente sincer să nu-ţi răspund
Nici când te joci prin plete, nici când te port în gând,
Nici când în miez de ziuă mă-ntrebi necontenit,
Sincer n-am să-ți răspund, răspunsu-mi e greşit.

i

Nu esti Adam, nici eu nu-s Eva...

Iar dacă, ai sperat vreodată, să-mi calci inima în picioare,
Îţi poți lua gândul, dragul meu, de tine, azi, nu mă mai doare.
Ai încercat să-mi seci iubirea, curată, dar, eu am destulă,
Nu ai ştiut să o primeşti, în nopţile cu clar de lună,
Dar, ai pretins-o pe vecie, deşi loc de ea-n suflet, n-ai.
Cum ai fi vrut să-ţi mai rostesc cuvântul magic, ieri, "mai stai!"?
Cât de naivă m-ai crezut? te-am aşteptat, ca pe-o comoară,
Te-am aşteptat şi-ţi dăruiam lacrimi fierbinți, seară de seară,
Nu s-au sfârșit nopțile încă, iubire pot primi, pot da,
Oricât sălășluiești în minte, n-am să-ţi mai dau iubirea mea,
Nici măcar pentru o secundă în urma mea n-am să privesc
Şi nici măcar o biată clipă din viață, nu-ţi mai dăruiesc.
Rana ce tu mi-ai provocat-o, găsesc cine să-mi lecuiască,
Nu eşti Adam, nici eu nu-s Eva, altu-ar putea să mă iubească,
Să-mi simtă sufletul fierbinte, avid doar de iubire pură,
Nu de cuvinte nerostite, sau amăgiri, scoase din gură.
Te du cu Dumnezeu iubite! rămân tristă, dar nu în drum
"Nu-i treaba ta!" mi-ai spus odată, de ce ți-aş spune tot acum?

Mă faci... să cred,...

Mă faci, să cred că-s vinovată şi-adânc în suflet te-am rănit,
Mă faci, să cred că fericirea din vina mea s-a irosit,
Iar tu, de fapt, cu calmitatea din limitele neadmise
Hrănești iubirea cu otravă pe toate paginile scrise.
Mă faci, să cred că ai puterea să-mi dăruieşti suflet curat,
Iar eu, în viaţa asta mare, să te iubesc aş fi-ncetat.
Mă faci, să cred limpede totul, doar gândul meu ar fi tardiv,
Iar tu, ascuns după iubire, înfigi pumnalu-n stil parșiv.
Mă faci, să cred, că eşti cel care îmi picuri roua dimineața
Cu-a ta privire zâmbitoare, îmi luminezi toată speranța
Dar tu, de fapt eşti doar un vid, un vid plin doar cu-n gol imens
Te du, departe, mai departe, dispari din al meu univers!

E noaptea cea mai aşteptată...

E noaptea cea mai aşteptată, de amândoi, vine prea-ncet,
Ziua s-a scurs, de astă dată cu multe-mbrăţişari şi-aştept
Să-mi ceri sărutul şi iubirea, să-mi ceri, să-mi dai tot ce-am râvnit
De zile-ntregi, de luni de zile, din ziua-n care te-am privit.
Coboară lin mâna-ţi fierbinte din frunte până în călcâie,
Cînd se întoarce, nu mai ştiu de zbor pe-un câmp de iasomie,
Pe-un strop cald de iubire pură, din veacuri parcă adunată,
Sau e doar vis şi-n nemurire vibrez ca steaua luminată.
Sărutul curge, se opreşte, cascadă lină șiroind,
Cu sufletul mă răsplăteşte şi mă dezmiardă împletind
Trupul meu cu al tău pe boltă, prin raze calde se anină,
Îmi simt iar mintea rătăcită şi totuşi plină de lumină,
Mă-înalț pe nori stratificați, pufoși şi plin de zori albaştri,
Mi-e clipa tril de ciocârlie, iar noaptea ciub lucios de aştri.
Braţele-ţi calde mă vrăjesc, iar catifeaua lor mă soarbe,
E noaptea cea mai așteptată, noaptea iubirii noastre oarbe.

Te iubesc şi am greşit

Ai vrut să pleci, nu te-am oprit,
Cuvântul magic n-am rostit,
Să mă săruţi, să mă mângâi?
Cum să rostesc oare "rămâi!"?
Deşi zdrobeam pe loc iubirea
Cu tălpile şi nici privirea
Din jos n-am putut ridica,
Simţeam cum se va dărâma
Castelul cel clădit în vise,
Iar felinarele aprinse
Se stingeau făr-o adiere.
Sleită de-atâta durere
Nici un sărut nu am putut
Să-ţi dăruiesc, am priceput
Că orice-aş spune, sau aş face,
Din drum nu te mai pot întoarce.
Câteva note muzicale
Mi-ar fi-îmblânzit gânduri tribale?
Grăbită, le-am îndepărtat.
Lacrimile mi-ar fi brăzdat
Obrajii subţiaţi de ele
În clipele cele mai grele
Din zori, din vis când mă trezeam
Lângă un gol şi te doream,
Ceaţa m-a-nvăluit grăbită,
Mintea mi-era mai zăpăcită
Decât mi-aş fi imaginat,
Totu-a luat foc când mi-am jucat
A trei-a carte-a vieţii mele,
Pierdută-n noaptea fără stele
C-un fir de Lună atârnat,
Am rănit, nu te-am sărutat,
Deşi-mi doream la disperare.
Cui să-i mai spun ce mult mă doare?
Cine-ar mai crede în iubire
Când îi vorbeşti de despărţire?
Tu ai plecat, eu am rămas,
Am distrus tot, doar cu un pas
Dar, liniştea n-am să-mi găsesc
Din simplu fapt că: te iubesc!
Enorm de mult, imens, curat!
M-am prefăcut, e-adevărat,
C-am să te uit, c-am să te pierd
Dar, vreau să mă strângi iar la piept!
Oricât ai fi de bolnăvior...
Mi-e dor de tine, mor de dor!
Dragostea mea e mult mai mare
Decât o gripă, ştiu că doare
Cuvântul care l-am rostit,
Dar, te iubesc !şi am greșit.

Dimineaţă crudă

Tu, dimineaţă crudă, de ce nu m-ai lăsat
Acolo în pustiu şi m-ai adus în pat?
Poate era mai bine, poate c-ai fi uitat
De mine prin pădure şi aş fi îngheţat.
De ce ai avut grijă visul din zori să-mi smulgi?
Nu vezi cât rău îmi faci, de ce mi-l tot alungi?
Voi, zori pustii de ziuă, de ce mă torturaţi?
De ce-mi deschideţi ochii, după ce-mi alungaţi
Iubirea, ce în noapte mi-o strecuraţi uşor
Şi-apoi brusc mă treziţi? lăsaţi-mă să mor!
Lăsaţi-mă în noapte, fără un vis măcar!
Să uit, să uit de toate, chiar şi de calendar.
Tu, dimineaţă crudă, de ce ai mai venit?
Să-mi aduci ziua asta? recunosc c-am greşit!

Cum aş putea oare zâmbi?

Tu ai plecat, dezamăgit?
Eu am rămas aici oftând.
Tot ce-am visat, s-a irosit,
Doar pentru că în al tău gînd
S-a strecurat ceva, nu ştiu
De fapt, nici nu mai vreau
Să aflu, cred că-i prea târziu,
E noapte-acum, nu dorm, dar stau
Şi mă gândesc, că-n noapte-i vina
Tu ai plecat, eu am simțit
Că-n mine n-are loc lumina
Ce-n dragostea ta-am regăsit
N-ai mai putut să stai o noapte?
Te-am așteptat cu-aşa mult dor,
Să mă scalzi iar în calde şoapte,
Dar ai plecat, un trecător,
Ai vrut să fi, ai vrut să pari,
Nici nu mai am cu ce gândi,
Lacrimile-mi sunt prea mari,
Cum aş putea oare zâmbi?

De ce când glasul îţi ascult
Vorbele tale mă-ncălzesc?
De ce te iubesc aşa mult?
Oare de ce te tot iubesc?