Nu esti Adam, nici eu nu-s Eva...

Iar dacă, ai sperat vreodată, să-mi calci inima în picioare,
Îţi poți lua gândul, dragul meu, de tine, azi, nu mă mai doare.
Ai încercat să-mi seci iubirea, curată, dar, eu am destulă,
Nu ai ştiut să o primeşti, în nopţile cu clar de lună,
Dar, ai pretins-o pe vecie, deşi loc de ea-n suflet, n-ai.
Cum ai fi vrut să-ţi mai rostesc cuvântul magic, ieri, "mai stai!"?
Cât de naivă m-ai crezut? te-am aşteptat, ca pe-o comoară,
Te-am aşteptat şi-ţi dăruiam lacrimi fierbinți, seară de seară,
Nu s-au sfârșit nopțile încă, iubire pot primi, pot da,
Oricât sălășluiești în minte, n-am să-ţi mai dau iubirea mea,
Nici măcar pentru o secundă în urma mea n-am să privesc
Şi nici măcar o biată clipă din viață, nu-ţi mai dăruiesc.
Rana ce tu mi-ai provocat-o, găsesc cine să-mi lecuiască,
Nu eşti Adam, nici eu nu-s Eva, altu-ar putea să mă iubească,
Să-mi simtă sufletul fierbinte, avid doar de iubire pură,
Nu de cuvinte nerostite, sau amăgiri, scoase din gură.
Te du cu Dumnezeu iubite! rămân tristă, dar nu în drum
"Nu-i treaba ta!" mi-ai spus odată, de ce ți-aş spune tot acum?