Înger de zăpadă

 

 

 

 

Îmi e așa de teamă iarna,
 totul e de-o singură culoare,
lacrimile-mi sunt identice,
amintirile-s incolore,
urmele pașilor tăi... albesc.

Nu e nevoie să deschid umbrela,
 mă pot ascunde de stele,
îmbrăcată în dorul tău,
undeva, oriunde, totul e alb,
iar eu ning...

Ning cu poeme,
cu crengi de brad, cu ceață și ger,
cu colinde, cu singurătate...
cu șoapte pierdute-n zadar,
suspinând,
implorând culoare
ning cu nămeți vineți de frig.

Ning
brodând bulgări de zăpadă
la poarta iernii
care mă înspăimântă.

Deszăpezirea
nu o poți face decât tu,
îngerul meu de zăpadă.
Ninge-mă!

Să vii de dor

 

 

 

Mi-e tare dor de tine, de dor mi-e tare frig,
te-aş striga, m-aş abţine, te-aş săruta, te strig...
Ceaţa nu te mai lasă sărutul să mi-l simţi,
sub lacrima cea arsă obrazul să-mi alinţi.

Mi-e tare dor de stele, de lună şi de soare,
de toate-n ochii tăi mi-e dor, ochiul mă doare,
şoaptele curg pe trupul meu, înveninate
în dorul ăsta crud, strig nedreptate...

Mi-e tare dor să-ţi despletesc cuvinte
făr-a mişca, cu tine-n gând,  lespezi în minte,
să mă ridici şi să mă scalzi în bălţi de soare
punându-mi frigul iernii-n reflectoare...

Mi-e tare dor de tine, în dor mă învelesc
să-ţi simt visele-n noapte, stele împăturesc
să le surâd o clipă, o noapte sub făclii
de sărutări, să-ţi ningă, fără s-aştept, să vii.

 

 

 

 

 

Cu gândul

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Sunt cu gândul dus, departe
Pe unde ți-a umblat pasul,
Într-un zbor firav spre Marte
Aș pleca, să-ți aud glasul.

Sunt cu gândul rătăcit
Peste mii și mii de veacuri,
Într-un timp neprihănit
De iubire fără leacuri.

Sunt cu gândul doar la tine
Și la iarna asta grea,
Primăvara care vine,
Pe sub fulgul alb de nea.

Sunt cu gândul prins în ace
Doar la tine, dragul meu,
Iubirii nu am ce-i face
E dată de Dumnezeu.

Bun venit!

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Ai sosit în miez de iarnă
Ca un brad împodobit,
Cerul a-nceput să cearnă
Rostindu-ți bine-ai venit.

Vraja a-nceput să curgă
Dintr-un cer ascuns sub nori,
Ochii tăi să mă parcurgă
Ca pe un buchet de flori.

Ai sosit ca o meteahnă
Peste care nu pot trece,
Să-mi aduci dulce odihnă
Într-o iarnă mult prea rece.

Să-mi împodobeşti suspinul
Cu sărutul tău divin,
Să-mi îndepărtezi pelinul,
Peste stele să plutim.

Mi-ai adus sfântă iubire,
Darul cel mai minunat,
Nu-i nevoie de safire,
Stelele ne-au cununat.

Să uit că exiști

De n-ar mai fi iarnă, din nou să mă plouă,
Cu stropi reci de lacrimi, din zori stropi de rouă,
De n-ar mai fi iarnă, să nu mă mai ningă
Cu dor de speranță ochii să-mi mai plângă.
De-ar fi primăvară cu ploile reci,
Cu tine de mină s-alerg pe poteci,
Să-mi plouă pe plete, păcatele mele,
Iar ploaia de seară, de tot să le spele,
Cu stropii de ploaie ce cad peste zi
Să-mi spele păcatul de a te iubi,
În miez de noapte, o ploaie de stele
Cu vise să-nvingă păcatele mele.
Să uit că exiști, strop de dor peste cer
De-ar ploua odată, de n-ar mai fi ger,
De-ar fi primăvară cu flori de cireși,
Să uit că exiști, din minte să-mi ieși.