E prea târziu

Cum poți să-mi spui că mă iubești
Când tu nici măcar nu-mi zâmbești?
Cum poți să scrii aşa ceva?
Chiar nu te doare inima?
Cum poți să minți la infinit?
Nu pot să cred... Da, s-a sfârșit!
De zeci de ori cred că ti-am spus:
"Vreau adevăr", tu mi-ai răspuns
Că ești sincer și te-am crezut...
Dar ai uitat să fi și-ai vrut
Să mă lovești adânc și crud.
De astăzi numai vreau s-aud
Cât de mare-i iubirea ta...
S-a terminat cu "dragostea"
Nici de scrii de-o mie de ori,
Din miez de noapte până-n zori
N-am să mai cred aşa minciună,
Chiar dacă vei zbura pe Lună
Şi vei veni cu mii de flori
Dintre stele sau dintre nori,
De azi nu ai să-mi mai lipsești.
Nu-mi mai spune că mă iubești!
Fiindcă de acuma chiar o știu,
E prea târziu...e prea târziu.

Nu esti Adam, nici eu nu-s Eva...

Iar dacă, ai sperat vreodată, să-mi calci inima în picioare,
Îţi poți lua gândul, dragul meu, de tine, azi, nu mă mai doare.
Ai încercat să-mi seci iubirea, curată, dar, eu am destulă,
Nu ai ştiut să o primeşti, în nopţile cu clar de lună,
Dar, ai pretins-o pe vecie, deşi loc de ea-n suflet, n-ai.
Cum ai fi vrut să-ţi mai rostesc cuvântul magic, ieri, "mai stai!"?
Cât de naivă m-ai crezut? te-am aşteptat, ca pe-o comoară,
Te-am aşteptat şi-ţi dăruiam lacrimi fierbinți, seară de seară,
Nu s-au sfârșit nopțile încă, iubire pot primi, pot da,
Oricât sălășluiești în minte, n-am să-ţi mai dau iubirea mea,
Nici măcar pentru o secundă în urma mea n-am să privesc
Şi nici măcar o biată clipă din viață, nu-ţi mai dăruiesc.
Rana ce tu mi-ai provocat-o, găsesc cine să-mi lecuiască,
Nu eşti Adam, nici eu nu-s Eva, altu-ar putea să mă iubească,
Să-mi simtă sufletul fierbinte, avid doar de iubire pură,
Nu de cuvinte nerostite, sau amăgiri, scoase din gură.
Te du cu Dumnezeu iubite! rămân tristă, dar nu în drum
"Nu-i treaba ta!" mi-ai spus odată, de ce ți-aş spune tot acum?